marți, 30 decembrie 2008

Realitati romanesti.Stupiditate de ziarist

Nu-i dau numele specimenului, am stomac sensibil; si-apoi nu vreau sa-i fac o reclama care nu-i trebuie; isi are o fauna consacrata congenital, care face criza de ocluzie intestinala, doar cand ii vede numele. Redau cateva afirmatii din gandirea-i patologica, comentate consecutiv:- rolul viitorului parlamentar nu este neaparat sa mearga cu vidanja prin Ferentari. Cu alte cuvinte, nevoile electoratului, trebuie rezolvate dupa stomacul parlamentarului(gretos sau nu), gandit de penibilul scrib. Electorat roman,am ajuns rau de tot, daca niste naimiti fara rusine, traseaza conduita parlamentarului fata de noi, in functie de stomacul lor canceros!
-va subestimati electoratul, afirmand “garantat de Vanghelie”; deci, credibilitatea, demnitatea cuiva sunt pendinte de “compatibilitatea” cu partizanatul abominabil al “pseudoistului”(sic!) respectiv; din nou, abject, fara echivoc!
-apoi, dincolo de vrajeli electorale(ce limbaj cotidian de centura !), ce nevoie are de un scaun in parlament o persoana realizata ca dv?; cu alte cuvinte, in Parlament intra numai nepricopsiti, pusi pe capatuiala, fara nici o vibratie altruista;de aci expresiile cretinoide la moda in Romania:butoane, cascaval, coruptie si cate alte nascociri antinationale, care pe langa conditia socio-economica datorata poate si unor asemenea pitecantropi,Patria noastra, trebuie sa lupte si cu stafia dezonoarei de a fi o tara corupta.
Ce mai,dpdv medical, vizavi de penibilul relatat, s-ar putea concluziona: la asa scaun, asa sanatate!In Ajun de An Nou 2009, in spirit Salus populi suprema lex esto.

luni, 29 decembrie 2008

Realitati romanesti.Randamentul muncii, la romani.

Am vazut odata la lucru, doua echipe de muncitori: una de sasi, alta de romanasi.(ii dezmierd de dragi ce-mi sunt). Ce diferenta intre ei; sasii munceau tacuti si preocupati; morocanosi parca! Romanasii: ce bucurie de viata; munceau rational, cu pauze lungi si dese, intens traite spiritual, de nu le mai venea sa reia lucrul; ce mai glume, ce barfe, ce tachinarii reciproce, si ce ma sarje amicale asupra ursuzeniei sasilor. Distractie ca la ei, la nimenea! Insfarsit, ziua rasplatii; sasii incaseaza cel putin dublu si pleaca demni, spre casa, intr-un dispret suveran, fata de veselia romaneasca.Precizez ca era un santier cu specific de terasamente.
Un caz similar, la fabrica de rulmenti, din Alexandria; tot in Romania. Echipa straina era compusa din japonezi; dar finalul a fost diferit; romanasii n-au mai vazut incasarile japonezilor; fusesera dati afara pentru activitate nerentabila. Au facut probabil mult haz de necaz; c-asai romanul fire vesela; si admirator neinteles al prosperitatii altor natii, care-s niste incuiate intr-ale distractiei. Cele doua episoade, mi le-am amintit, citind postarile penibile dintr-un blog local, intens vizitat. In Ajun de An Nou, 2009.

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Ganduri peste zi. The Coxcomb

Baietas razgaiat, dintr-un nimeni, prin politica Antenei 2, a devenit cineva in ochii gloatei amatoare de bascalierea a tot ce misca-n tara asta.Cu agoniseala pe care a reusit-o bunul nostru patriotel, ne culturalizeaza printr-un pseudojurnal de calatorie; din care aflam cat de civilizati sunt unii fata de noi, cei care ne irosim clipele cate o ora cel putin, in fata cutiei de zgomote,cu o atractivitate pe care o mareste presupun, gras platit, si blogerrasul nostru , care acum ne civilizeaza din medii, unde probabil, umorul sau plebeic, nu i-ar fi acceptat cu nici o ocazie. De fapt, erouasul nostru, n-are nici o vina ca trudeste “din greu” intr-un mediu romanesc in care totul se face cu gandul la rating. Iar rating inseamna lipsa de respect,impresie de curaj,teribilism infantil, prost gust, proaste moravuri,, bascalie, apologie ipocrita. Asa o fi-n lumea civilizata, careia ne ploconim si ne caciulim, fara nici o demnitate, ca sa parem,vezi Doamne, ca la hlizeala si la un soi de desteptaciune-maimutareala suntem “pricepatori” si devoratori de “civilizatie” si de evolutie(scalambaieli, rasete la comanda platite unor adunaturi, incapabile sa-si priceapa conditia penibila, dar sa mai si realizeze de ce se compromit razand si aplaudand prosteste;
femei goale, carora poate prezenta unor bube elocvente la vedere nu le permite sa apara in nud, spectacole de un prost gust ingretosetor (intr-o alta postare, daca pana atunci nu ma voi imbolnavi, incercand sa le privesc pentru exemplificare, voi cita cateva). Dar aceasta lume civilizata pe care nestraduim bezmetic sa o copiem, ne ofera si un spectacol de prosperitate, care s-a obtinut uitand de puslamalacul distractiei, de teama ca viata-i scurta. De altfel, cred ca cine munceste onorabil, nu mai are nevoie de superfluul distractiei bezmetice , ca la noi. Trebuie sa recunosc,fara echivoc, in logoreea de la “In gura presei”, autorul a avut cateva ziceri perlate, care ,probabil in alergatura disperata dupa circ, cei vizati nu le-au sesizat; nu este vina sa, ca are asemenea interlocutori. Poate ca ar trebui sa constientizeze ca el este platit pentru Romania si nu pentru zeflemeaua din teasta rezonatoare a multora, despre care Victor Ciutacu a filozofat cu amaraciune:”Si cand te gandesti ca votul lor este egal cu votul nostru!”
Este momentul sa intru in tema: MB, nu te citesc, ma delecteaza uneori aprecierile de o factura speciala, facute de unii comentatori, pe care candva, si te-am apreciat, i-ai gratulat cu:Ce tampiti sunteti! Oar ce IQ are mitza, daca te vede cum o declara, fffffffffffffffffffffffff inteligent! Te rog, pentru admiratia nedisimulata pe care ti-o poarta,ai grija de ea! Am avut si eu o admiratoare, atat de proasta, ca dadea in gropi. Am indepartat-o de mine, sa nu-si rupa picioarele, de o frumusete de asigurat. In echivalent de frumusetecupiciorele proastei mele, cred ca blondele lui Dan Negru, sunt foarte inteligente. Dar oare ce –or vrea? Sa ma explic de ce nu te citesc. Nu-mi plac bascaliozitatile tale, pe care le consider antiromanesti. Pentru asta, nutresc uneori fata de prestatia ta, o greata prm-ista. Te consider raspunzator, prin neluare de atitudine,intrucat apreciez ca ai un potential educational redutabil.Apropo,Antena2 cultiva rating pentru alegerile prezidetiale? Atunci, n-o mai expune pe partaitoarea orala, TT, faci de dezgust eternul feminin!
Ce deosebire este intre sfidarea de laudare, (mi s-a parut slugarnica), a restaurantelor frecventate sau lasate in urma in goana masinii si bascalierea rasfaturilor dlui Liiceanu, (o problema de intimitate stricta), asupra carora, fara sa le sesizezi rafinamentul- fire proletara, ce esti!, te-ai napustit ca un propagandist de altadata, contra credintei si le-ai asezonat cu pseudorafinamentul infatuarii tale parvenitiste? Sfat: controleaza-te, cum te-a sfatuit dl CTP si nu te mai lua ca ai fi o valoare, dupa dl valentin Stan, care te intrece in scabrozitati, la Sinteza zilei. Iti plac:”auzi mai basescule?,bai tariceanule, mai melescanule, bai cioroianule? Iti plac, Mirciulica al mitzei? Si asta cica-i cadru didactic universitar! Intelegi, ce educatie poate da studentilor, unii din ei, poate clientela ta? Si sa te mai miri ca nimic in tara asta, nu este privit cu simtul respectului de sine?
Pacat de plecarea maestrului In Cristoiu, care mai mentinea echilibrul bunului simt civic.
Ti-amintesti de seara cand te-a atentionat ca trebuie sa privim serios la Romania? Retin ca te-a indispus/ranchiunosit pe toata seara, si mult timp, n-ai mai deschis gura? Te-am apreciat ca ai inteles si ai stat sluj, la locul tau. Si sa stii, ca absenta prestatiei tale, a imprimat o nota pertinenta discutiei respective.In speranta ca, superior cum esti, nu te-ai suparat, te mai caut cand voi observa ca ti-ai regasit capacitatea de respect de sine! Poate Sinteza zilei, te va coopta in locul dlui Ion Cristoiu; vezi, cum te porti, este de umplut un mare gol! Onu Ionescu, in a 3-a zi de Craciun, 2008.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Ganduri peste zi.Inadvertente

Uneori simt nevoia neserioasa, sa-mi pierd timpul si sa ma indispun, in fata cutiei cu zgomote; momente dupa care regret atat irosirea timpului, cat si nesansa posibilitatii de a etala imperfectiunile naturii umane ce sunt. Fie si prin delirul debitarii unor inconsecvente. Am crezut in criza de sinceritate a lui Cesare Pavese, cand a spus:”Sunt om si de nimic din ce-i omenesc, nu sunt strain!” Nu mai departe,cateva zile in urma, priveam la un post de tv, care in spiritul afirmatiei lui Pavese, imi satisfacea nevoile de penibil;ascultam aprecieri asupra candidaturilor la postul de ministru; recte, despre Gabriel Oprea, pentru Interne. Argumentul obiectiei era un discurs al Presedintelui Traian Basescu, asupra sus-numitului. Mai precis, nonvaloarea candidatului consta in aprecierile defaimatoare, proferate candva, asupra lui intr-un limbaj violent; si, poate inexacte, admitand prezumtia de nevinovatie cuvenita. Surpriza mea a fost invocarea ca argument a afirmatiilor celui, despre care, insusi comentatorul, afirmase altadata, cu aceeasi vehementa, ca din motive subiective, respectivul ar avea numai rostiri duplicitare.. N-am stiut ce sa mai cred; mi-am zis ca poate nu aud bine; si m-am scarpinat in urechi de era sa-mi sparg timpanele. Adept al ignorarii reactiilor necugetate, am continuat sa urmaresc emisiunea; poate le-o veni mintea la cap. Mi-a fost imposibil. Am schimbat dezgustat postul vizionat. Am preferat canalul ANIMAL PLANET. Stiti de ce? Am preferat patrupedele, in locul penibilului bipedelor. Adica, incepuse o secventa de ras grotesc, similar cu al celor platiti special, sa dea iluzia de valoare, umorului de prost gust, proferat de pseudoartisti naimiti in acest scop, pentru rating. Concret, participantii la emisiunea respectiva,radeau de discursul unei deputate, neavand alte elemente de defaimare in adversitatea lor fetida. Se fortau atat de nedemn sa para convinsi de rasul mimat, incat, pareau a se lovi cu capetele de pupitrul la care se aflau. Asa ca, am preferat cruzimea carnivorelor, care ucideau fara plata. Abid, 20.12.08.

luni, 15 decembrie 2008

Ganduri peste zi.Pactul pentru Romania

Initial, am vrut sa-mi numesc blogul “Ziarul meu”. Poate era mai inspirat in ceea ce priveste audienta. Ieri am auzit un gand valoros:”Important nu este numarul celor care te apreciaza, ci calitatea acestora.M-a bucurat aforismul si i-am fost in sinea mea, recunoscator celei care l-a enuntat: Wanda Vlasov. Dar, pentru azi, vreau sa incerc o abordare , conform intentiei ca blogul sa-mi fie ziar; si nu un ziar oarecare, infestat cu partizanate, ci o emanatie a propriei mele gandiri, sanatoase, nemarcate de bufeuri fruste, generate de infantilismul tranzitiei politico-economice; o spiritualitate de care sunt mandru, si pentru care, nu ma dau pe nimeni. Dar, sa intru in tema care de fapt, nu este prima:”Pactul pentru Romania”. Un titlu inspirat, demn de aprecierea cuvenita; nu stiu, daca si traita ca atare. Am dubii asupra puritatii emotionale a trio-ului care l-a scris.
Dintre ei, numele Lilianei Ruse, ma determina sa-i acord prezumtia de sinceritate necontaminata de varii influente. N-am citit articolul, spre a-mi mentine gandirea neafectata in incercarea sa-mi etalez opinia, nemanipulat de prestatia asa- zis politica a unor auto -declarati analisti, consultanti, vociferatori, sau cum vreti de cuviinta. Am in vedere tam-tamul supra-african, pe doua teme, de-a dreptul gretoase prin repetarea lor obsesiva; una, se reface FSN-ul sau, mai boland, PCR-ul, si alta, scoaterea UDMR de la guvernare, pe motive antiminoritare. Pe masura ce lucrurile se limpezesc, “clarvazatorii” nostri ganditori intr-ale politicii, se tempereaza, dau semn ca farul lor sufletesc isi reintra in normalitate. De ce gandesc ei incetosat? Simplu, pentru ca traiesc dispersat: pe de o parte, nu pot face abstractie de moda-anticomunista, la vedere si la auz; pe de alta parte, nu se pot stapani sa nu-si dea o importanta care le lipseste, si care-i face sa se simta cineva, egoul lor fiind supradimensionat de imprejurarea de a se afla acolo unde nu le este menirea. Pentru ca, mie-mi este foarte clar: “media este incontestabil a patra putere in stat,cu un rol mai decisiv decat acela al unei “Curti cu Juri”, o interfata intre Autoritate si Social.
Poate comit o serie de greseli teoretice, nefiind omnidoct in poliloghia talk-shouri-lor, cu scopul de a face rating-uri, si nu educatia “simtului ridicolului” de care suntem atat de napastuiti in betia rece a mercantilismului, inductor al unei stari sufletesti abracadabrante.Concret,PSD-ul a intrat la guvernare, nu pentru ciolan, nu din nedemnitatea de a-l sluji pe Presedintele Basescu, nu pentru a reface PCR-ul; sunt politicieni prea elevati, ca sa nu constientizeze “ca mortul de la groapa nu se mai intoarce”; ci pentru motivul mult mai subtil de a-l tine pe Inchipuit sub control de aproape, de a-l cunoaste mai bine, in contextul guvernamental, din care altfel, nu ar reusi sa obtina informatii actuale veridice; sa nu uitam ca informatia calda este cea mai benefica! Si, de ce sa nu admit ca, obiectivul PSD este ROMANIA, pentru care, ii intind o mana cetateneasca si Presedintelui; poate, va pricepe in sfarsit ca binele tarii, este si al Sau. Al doilea aspect, acela de a nu accepta UDMR-ul la guvernare, este mai subtil in pragmatismul psd-ist: El, PSD-ul, nu are nevoie de uzura in finalitatea dezideratului de mai sus, pe care in mod abscons, si l-a propus.
De ce sa-si piarda timpul si energia in contre sterile si poate chiar nocive, cu un partener , in opinia mea, destul de redutabil? Ca intr-o cursa automobilistica, traseul trebuia eliberat de orice obstacol! Si poate, “Pactul pentru Romania” va fi marcat Ora astrala pentru toata tara!15.12.08.

joi, 11 decembrie 2008

Realitati Romanesti.De prin bloguri!

In blogul "morar.catavencu", citesc titlul:"Ma lamureste cineva?Decat intreb:PC e la guvernare?" Daca n-ar proveni de la "morar.catavencu", ci de la comentatori,intrebarea era acceptabila! Asa, vorba lui Petre Roman:"Merge ca Dracu!".
M-am simtit obligat, sa transmit urmatorul comentariu:
Multumesc!
Postarea ma ajuta sa nu fiu agramat.Aveam tendinta sa spun""Doar intreb:", dar as fi
fost un agramat, nelucrand intr-un lacas de cultura in care limba romana este la nivelul:"Decat intreb:".

miercuri, 10 decembrie 2008

Realitati Romanesti. On blogs.

M-am plictisit sa bantui pe bloguri. Cu alese exceptii, doar glume si politica de prost gust, comentarii pe masura, incat nu stii ce sa mai crezi: multi sufera de ocluzie intestinala, sau exista premiza unor descoperiri epocale in medicina? Anatomistii, ar trebui sa nu rateze momentul si sa efectueze studii de caz, in vederea gasirii unor probabile legaturi intre cutia craniana si colon.Asa, neuropsihiatrii si preotii vor afla cauza unor aberatii psiho-mentale, atribuita actualmente posedarii respectivei persoane, de catre diavol! Ar fi bine pentru sanatatea noastra, dat fiind ca intestinul gros, este sediul fermentarii si putrefactiei resturilor alimentare, provenite din lacomia necugetata a unora. Iar din aceste procese biochimice, rezulta o puzderie de substante toxice, hrana a numeroase microorganisme patogene, despre pericolul prezentei carora, Medicina profilactica, ne atentioneaza continuu. Sau, poate, inainte de a se napusti in diatribe, virtualii pacienti, ar face bine sa isi acorde un mic ragaz de reflectare si autostudiu,sa observe daca impulsul respectiv, nu se datoreaza cumva unor disfunctii provocate poate de obiceiurile lor proaste alimentare. In ceea ce ma priveste, sper ca aceasta legatura “teasta-colon” sa se fi atrofiat, intrucat nu am, si-mi displac reactiile viscerale!

joi, 27 noiembrie 2008

Ganduri pest zi. Daca as fi antrenor

Meciul dintre CFR Cluj si AS Roma mi-a reamintit unele ofuri personale privind fotbalul nostru.
In mare, cred ca avem ce ne trebuie: si jucatori talentati, si antrenori capabili, si fani devotati! Ne lipsesc insa inovatia, nonconformismul la antrenamente.
Din goluri aparent intamplatoare, dar care, in mod sigur au la baza logica intuitiva a marcatorilor respectivi,am tras o concluzie, pe care o prezint, sub riscul de a-mi atrage oprobriul specialistilor, fie consacrati, fie conjuncturali( din acestia, fac si eu parte, dar pe o pozitie echivalenta emisferei cerebrale drepte).
Pe scurt, dupa ultimul exemplu, cel de ieri, golurile lui Brighi, dar si ale altora in meciurile cu echipele noastre, supun antrenorilor valorosi, sa ia in considerare urmatoarea idee: “infiintarea postului de VM( “valorificator de mingi” ). De ce? Si Brighi ieri, si altii, in alte ocazii, au stat la primit mingi, pe care, fara nici un efort sau speculatii tehnice, le-au pasat in poarta din apropierea lor. Pentru asemenea post, vad potrivit un jucator, care sa manuiasca mingea ca un magician; nu trebuie sa fie un geniu fotbalistic, ci pur si simplu un impatimit in preluarea balonului: ocazional, sau adresat direct lui. Pentru aceasta, ar trebui sa-si insuseasca doua reguli: 1) sa evite instinctiv ofsaid-ul;si 2) sa posede simtul balonului (fie nativ, fie prin antrenamente asiduie): sa-l preia, sa-l potriveasca in scurt si sa-l suteze sec, in poarta adversa; sau sa-l suteze, imediat din preluare (cum am vazut ca o face foarte bine, uneori, Mirel Radoi);3) sa nu se gandeasca, nici o clipa, la golul care va urma; o infima fractiune de gand, este de natura sa-l deconcentreze, si de la distragerea respectiva, urmeaza: ezitarea, imprecizia si debilitatea sutului respectiv.
Pentru pregatirea jucatorului VM, antrenorul va lucra separat, la: 1) formarea simtului de orientare in teren, pentru evitarea ofsaid-ului si primirea mingilor de la coechipieri;2) simtul balonului, prin repetarea pana la crearea automatismelor necesare; (repetare pana la epuizare, daca va fi nevoie) ; 3) dezvoltarea, prin exercitii psiho-mentale speciale, a capacitatii de atentie si de concentrare asupra preluarii si transmiterii in poarta adversa a mingilor de la coechipieri; este stiut ca nu ne putem gandi la doua lucruri, in acelasi timp, de aci si riscurile neatentiei in momentul sutarii pentru gol.
Antrenarea se va face cu mingi speciale, mici, in asa fel ca preluarea mingilor de joc normale, sa fie o bagatela pentru el. La fel si la tehnica de control al mingii.
Fotbalul nostru merita o asemenea incercare, oricat de titrati ar fi antrenorii. Desigur, jucatorul VM,va avea rolul sau de participare, la jocul de camp .ABID, 27.11.08.

duminică, 16 noiembrie 2008

Nunta

Frumusetea miresei uritea pe toata lumea.; chipul, pictat parca, stralucirea blanda a ochilor, zambetul ca o raza de bucurie, unduirea felina in timpul dansului, creeau impresia unei promisiuni de fericire neasteptata, chiar din clipa in care o vedeai, fara sa te intrebi daca va continua, si cat. Vecinatatea ei in timpul dansului, doreai sa nu se termine vreodata. Chipurile perechilor de dansatori o cautau cu privirea voalata, in incercarea de a nu-si exterioriza tumultul emotiilor pe care frumusetea ei il declansa, fara drept de a-i rezista, fie macar si intr-o admiratie instantaneu indiscreta.
In pauza de dans, sub emulatia pe care o crease perechea mirilor, conversatia se desfasura insufletit; se inodau cunostinte noi,din franturi de remarci de circumstanta.In timp ce urmaream incantat revarsarea de emotie din salon,cineva ma lua de brat si cu voce gingasa, imi sopti: "vino sa-ti fac cunostinta cu varul nostru din Brasov"; era chiar mireasa, verisoara mea dupa sora tatei.Si ma prezinta imediat cuiva cam de varsta mea;
- Ionescu, spun intinzand mana, cu un zambet de incantare, datorat si prezentei miresei;
-Popescu, imi raspunde cel prezentat, a fi varul meu din Brasov.Desi vizibil nedumeriti, nu facem nici un comentariu, asupra diferentei de nume; preferam, conform uzantelor, o lamurire ulterioara, a acestei ciudatenii.Cateva amabilitati asupra atmosferei din salon si iuresul recomandarilor continua. Sa -ti prezint pe cineva special zice Lenuta, mireasa; vei fi incantat, ai sa vezi!
-Tanti, iti prezint pe varul meu Ionel ; tatal lui este unchiul meu,din Galati, fratele cel mai mare al mamei.
-Vasiliu, imi intinde mana o doamna zambitoare, cu chip de matusa. Dupa care, cu un aer sugubat, continua:Ionescu sau Popescu?
-Ionescu, de ce Popescu?
-Banuiam ca nu cunosti motivul deosebirii de nume. Dar la inceputuri, si tu ai fost un Popescu. Un Sfat de Familie ti-a atras insa schimbarea de nume in Ionescu. Vazandu-mi perplexitatea, ca sa ma salveze, continua in aceeasi nota binevoitoare:Faptele s-au petrecut , cu mult inainte de a te fi nascut. Complet derutat, de parca pana atunci, bausem in nestire, am luat-o deoparte pe matusa Vasiliu, si am rugat-o sa a ajute sa inteleg misterul in care intrasem. Mireasa, mustacea in timpul dansului, alegand prin miscari dibace, pozitii, care-i permiteau sa se amuze cu luminile si umbrele de pe chipul meu, efectiv socat de surpriza ce-mi facuse. Ma simpatiza, pe baza unei inflacarari copilaresti pentru mama ei, o frumusete coplesitoare la randul sau, careia ii declarasem ca nu ma voi casatori decat cu ea, cand ma voi face mare.
Retrasi intr-un loc ma linistit, matusa, mi-a relatat cea mai uluitoare intamplare, pe care la inceput am crezut-o rupta dintr-o legenda, daca nu macar o snoava de sezatoare dupa terminarea culesului viilor din Niculitel, locul plin de vraja al copilariei mele la bunici si al iubirii mele copilaresti, inflacarate pentru tanti Cristina, mama miresei.
-Stii, verii tai Popescu, din Brasov, sunt mai aproape de locul vostru de bastina, si de numele adevarat al inaintasilor vostri.
-Adica? holbez eu, aproape speriat, ochii.
- Pai, inceputurile voastre, au avut loc intr-n sat de mocani, din Marginimea Sibiului, intr-o familie pe nume Pop; si care prin transhumanta s-a stabilit cu turma de oi, in pasunile manoase ale Dobrogei, in satul Niculitel, acum stiut ca zona viticola cu podgorii renumite. Oameni harnici si mandri, familia Pop, devenita intre timp prin jocul imaginatiei locale, Popescu,a fost brusc pusa intr-o dilema de Gheorghe, unul dintre copiii sai cei mai linistiti. Nu se stie cum, Gheorghe s-a hotarat sa nu mai invete carte inalta; in timp ce in familie se stabilise deja, traditia preotiei. Din ce i s-o fi nazarit lui Gheorghe, nu s-a aflat;dar a spus un nu hotarat, invataturii preotesti. Fara multa vorba, in cel mai specific mod sibian, rudele au hotarat ad-hoc, Sfat de Familie:”daca nu mergi la scoala, te dezmostenim!" Impricinatul,caracter darz de transilvanean, a raspuns scurt:Nu! dezmosteniti-ma si daca vreti, am sa-mi schimb si numele,ma voi numi Ionescu! Cunoscandu-si taria de caracter, rudele au acceptat schimbarea numelui, sa nu-i faca de rusine, dar nu l-au dezmostenit; l-au ajutat sa-si incropeasca o gospodarie si sa porneasca pe drumul ales de el, agricultura.
-Ei bine, acel Gheorghe Ionescu va fi bunicul tau, gospodar de vaza in satul Niculitel.
Desi n-a facut carte, Gheorghe a continuat traditia de buni gospodari a familiei. Darz, cumpatat, harnic si curajos, dupa ce si-a format o gospodarie frumoasa, s-a casatorit, si a avut sase copii:trei baieti si trei fete. Poate ca un regret tarziu, si-a dat feciorii la scoala; doi s-au facut preoti, iar unul, cel care va fi tatal meu, invatator. Fetelor, dupa mentalitatea timpului, cum le era norocul prin casatorie. Si cu zestrea de acasa, ceva teren arabil si vie,
ba si cate o casa la fiecare, erau in felul acesta despagubite ca nu facusera scoala inalta, precum baietii. Totul chibzuit si cu omenia cuvenita.
Copilaria mea, petrecuta episodic la bunici, a fost foarte placuta; chiar cu numele Ionescu. Dimineata, bunicul ma lua in brate, se urca pe un scaun, ma aseza cu burtica pe unul din butoaiele imense, pline cu vin si ma indemna sa trag vin, printr-un bat de stuf, transformat special in acest scop. La inceput, m-am speriat, sa nu cad in butoi prin gaura in care era introdus firul de stuf; dar cu timpul, am observat ca dupa asta, aerul rece din pivnita adanca, nu ma mai speria; ma invarteam ca un titirez, in jurul bunicii, care cu o rabdare blanda , imi raspundea la toate curiozitatile starnite dupa coborarea de pe butoiul urias de vin.Ca in orice gospodarie, bunicul avea si un caine. Dulaul mare, ciobanesc, imi producea multe spaime cu latratul lui gros si puternic. Ca sa ma linisteasca, bunica imi spunea sa-l mangai pe cap printre sipcile cerdacului impodobit cu flori care mie imi pareau crescute direct din lemnul constructiei. Dulaul, maraind bucuros, ma lingea pe mana, ca intr-o mangaiere; avea limba aspra si ma temeam sa nu-mi jupoaie pielea. Cand am prins curaj, am iesit in curte, sa fiu mai aproape de el. Mare cat o oaie si jucaus ca un miel, m-a trantit cand s-a urcat cu labele din fata, chipurile sa ma sarute. La racnetul meu ca fiara ma inghite, bunica, grabita sa ma salveze, a cazut pe treptele cerdacului; am crezut ca moare; am uitat de amenintarea fiarei si am fugit s-o ajut; s-o scot din ghiarele mortii in care-o aruncasem. Dup aceasta patanie, am fost declarat spre mandria mea, desi nu pricepeam nimic, in afara de privirile iubitoare ale bunicilor, “cruce de barbat”. Dar nimic nu poate egala clipele minunate petrecute in casuta de la vie.
Parca agatata pe marginea unei vai, pe fundul careia curgea firul argintiu al apei unui parau, casuta imi parea de vis. In timp ce bunicul si oamenii lucrau in vie, sprijinit de peretele casutei, urmaream fascinat desfasurarea vietii in vale :ciripit maiestru de pasari, oracait amuzant de broaste, rosul-intunecat al spatelui unei vulpi in sprintul ei scurt, dupa un iepure,erau pentru privirea mea de copil, bucurii fara seaman. Rareori, ramaneam peste noapte, la casuta, cand admiram covorul albastru instelat, al cerului. Spectacolul este feeric! Intinzi firesc mana spre cer sa iei o stea, ca sa te simti invaluit in esarfa mirifica a boltii, pictata cu un numar necuprins de stele; stele, al caror licar, iti pare un zambet pe care nu vrei sa-l pierzi. Si cu aceasta grija, adormi in mangaierea nevisat de placuta a Naturii.
Dupa ani si ani am revazut aceasta splendoare neinchipuita a boltii ceresti niculitene;privind-o, parca ma invaluie miracolul aurorei polare.
Anii au trecut, viata si- a urmat firul, dar bucuriile si spaimele de basm ale copilariei, le retraim la fel de intens.
Au fost insa si momente pe care acum, cred ca le pot numi dramatice! Intr-o noapte, cineva i-a furat bunicului, porcul din cotet; fara ezitare si in miez de noapte, bunicul si-a luat arma de vanatoare, a incalecat, si cu felinarul aprins, a plecat dupa hot. Acum, presupun ca gestul de curaj a fost facut in disperare de cauza.Poate ca nu i-ar conveni nimanui, ca in apropierea Sarbatorilor de Iarna, sa-i fie furat porcul crescut in acest scop.
L-a ajuns pe hot si sub amenintarea armei, l-a adus in sat si l-a predat jandarmilor.
A doua zi, am asistat la o scena de educatie civica, a carei amintire, m-a infiorat continuu.
Hotul,cu fata invinetita de lovituri, cu mainile legate la spate, era plimbat pe strazi, ca un caine purtat in lesa, si obligat prin inghionteli in spate, cu o bata, sa strige mereu:”Cine-o face ca mine, ca mine o s-o pateasca. Pe pancarta atarnata de gatu-i scheletic, era scris acelasi lucru.Infatisarea plina de suferinta a hotului,m-a cutremurat. Cu lacrimi in ochi, i-am povestit bunicai cele petrecute.
Aspra si rece, bunica mi-a spus sa nu-mi para niciodata rau pentru un hot; si-a primit pedeapsa meritata;daca nu s-ar face asa, s-ar ivi si alte faradelegi. Doar frica-i tine in frau!
Aproape atipisem in derularea copilariei petrecute la bunicul meu, rebelul, de la Niculitel, cand, matusa Vasiliu m-a atins usor pe umar: scuza-ma, sunt invitata la dans; si s-a pierdut in vartejul dezlantuit de nuntasi. N-am inteles ce a vrut vara-mea. Pe matusa Vasiliu, n-am mai intalnit-o dintr-o neglijenta ce ma caracterizeaza (12.11.08)

marți, 11 noiembrie 2008

Realitati Romanesti.Tranca-fleanca despre "jmecheri cu tupeu si cascheta"

Tipic romanesc; bani sa iasa!
In supraelevatul blog al Titanului Adrian Paunescu, citesc plin de revolta:”Analfabetii ataca Profesorii”; “Oare cine ataca militienii?”
Intr-un titlu abracadabrant “Mentalitate de militian” intrezaresc apelativul “fatuca”(prin asimilare, “fatuc”), inspirat lansat pentru piata media de Maestrul Ion Cristoiu! Pe cand, aberatia: ”Mentalitate de Cod penal?”, cu o ilustratie de “mentalitate fatuceasca?”Adica, in jurul unui titlu, sa zicem Codul penal,situat pe un soclu demn de statutul Justitiei, sa apara, ca in poza care arata pumnii amenintatori de militieni, simboluri de genul: catuse, un judecator care ii sugruma cu latul legii pe delincventi, simbolizati si ei, tot fatuceste, ca niste victime nevinovate, precum cele ale politistilor; gratii,celule de detentie si cate altele specifice in fantezia “tudorico,lele”.Iar pe soclu, sa fie scris cu tupeu : “Dura lex sed lex”. Azi noapte, un dezaxat, ne-a spart geamul usii de la intrarea blocului. Daca autorasii imbecilului “Mentalitate de militian”, l-ar fi prins pe avortonul in cauza, ce “corectie” i-ar fi aplicat? L-ar fi mangaiat cu pixul cu care i-au luat apararea, incriminandu-i pe aparatorii ordinei publice? Dupa cate stiu, medicina, in afara de eutanasiere si malpraxis, admite si metode dure(cobaltoterapie), recurgand chiar si la actul chirurgical, pentru eradicarea raului din viata pacientilor in stare critica limita. De ce sa nu admitem ca societatea civila poate fi si ea un pacient in stare grava , pentru care este necesara interventia dura si “cu tupeu de jmecher cu cascheta”? Delincventa nu asculta de vorbe frumoase, cum si microbii nu dau doi bani pe adjuvante! In incheiere, pentru depasirea crizei, ce-ar fi sa apara in Jurnalul National un articol intitulat: “Dura politia sed politia”.Si sa lasam politia sa-si indeplineasca menirea. Doar nu li s-o fi dat bastonul de cauciuc sa se scobeasca in urechi si pistolul din dotare , sa prinda muste! Cetateanul Abid, nu are nici o legatura cu militia sau cu Politia!

luni, 10 noiembrie 2008

Ganduri peste zi.Salus populi suprema lex esto

Frontispiciul blogului Dlui Adrian Nastase, a fost ornat spiritual, cu o formula demna:"Cititorii mei sunt mai inteligenti decat scriitorii vostri" Foarte inspirata, formula atrage "inteligentii", precum un bec puternic, gazele noptii. In Africa, spectacolul este grandios.
Din lectura catorva asemenea inteligente opinii, dupa cum mi-a rezistat stomacul, am dedus, ca un membru al echipei ar putea scrie o carte "Limbajul la romani", in doua parti:Exprimarea viscerala si Exprimarea echilibrata.
Prima parte, intr-un abordare eleganta, specifica Dlui A. Nastase,ar fi mai bogata si mai agrementata cu insasi argumentele vizitatorilor respectivi.Cateva insusiri relevante pentru titlu, ar fi: partizanat politic,ostilitate, impulsivitate,superficialitate, pripire, brutalitate,emfaza, infatuare, intoleranta, indecenta, meschinarie.
Cui vrea sa ma contrazica, ii recomand consultarea sursei sus-numite, care nu face decat sa ofere teme de meditatie civilizata. Nici pe mine nu ma exclud de pe lista unor asemenea constatari.
Am insa meritul ca imi impun o abstinenta comportamentala, oricat ar colcai in mine, pornirile mentionate.
Ma gandesc , plin de groaza,ce era daca ostilitatea verbala ar fi mirosit urat;pentru lectura parerilor respective, ar fi trebuit sa por sigur masca de gaze.Sau poate ca, formula folosita este gandita strategic, sa actioneze la nivel subliminal; cine nu si-ar dori sa fie inteligent , doar pe spuse? Dar, pentru dezideratul din titlu, ar fi poate util, sa ne constientizam pornirile de mai sus si sa ne abtinem sa le mai exteriorizam, fie si de dragul autoadmiratiei.

duminică, 9 noiembrie 2008

Ganduri peste zi. LaLOKA

Aparitie fantomatica, in timpul unui blog-duel; fler, sensibilitate,
stil lapidar. Disparitie asemenea, regretabila! Oare cum arata:
-mica, vioaie, zglobie ca o pasare colibri?
-potrivita, grava si meditativa ca un sfinx?
- eclatanta ca un graunte de uraniu?
- incitanta ca un jet de feromoni?
- de toate, cum trebuie?
Dupa perceptia vibratila, simt ca are ceva aparte.
Sa fie oare "nebunie la prima vedere?"
A nu se gandi masculinist! (sic! ).Universul este
un ocean de vibratii, iar noi, noi, ce suntem ?
Nostalgic ( 09.11.08)

luni, 3 noiembrie 2008

Realitati Romanesti. Aberatii atitudinale

Dintr-un cotidian: intr-o Scoala de Arte si Meserii din localitatea constanteana Independenta, o eleva este batuta pana la lesin, de catre o colega. Nimic special intr-o lume in care violenta este proliferata mercantil, printr-o media fara nici o finalitate.Aberatia apare in momentul afirmatiei:”Politistii vor demara o ancheta numai daca parintii elevei agresate, vor depune plangere impotriva agresoarei”.”Totodata, consiliul profesoral se va intruni astazi pentru a lua masuri in cazul respectiv”.Deci, lasam liber violentei, din motive de lege? Cred ca nu este primul caz, si chiar de ar fi, Justitia, ca a patra putere in stat, nu este cazul sa se autosesizeze? Nici Guvernul, nici Parlamentul si nici Presedintia nu sunt in masura sa umple aceasta lacuna sau sa corecteze eroarea respectiva?Un Decret, cu 2-3 articole, care sa oblige Autosesizarea (din oficiu, la aparitia cazului) a Autoritatii Locale: Nationale, Comunitare ( a se citi “care apartine unei colectivitati”).
Cine s-o faca, daca nu noi insine? Cine sa ne civilizeze, daca n-o vom face prin noi insine?
Cat priveste consiliul profesoral(ce-o mai fi si asta?), ce motive are sa se intruneasca? Nu exista un regulament disciplinar al Scolii respective? Directorul nu-l cunoaste? ; nu-l poate aplica imediat, cat impresiile sunt proaspete iar masurile disciplinare receptate ca atare? Cred ca procedand astfel, incurajam delincventa juvenila, iar actul justitial, va ramane efectiv, o vorba inutila. Si actul patriotic (nu patriotard!) nu-si va indeplini rolul cuvenit in devenirea Neamului Romanesc. Desigur, daca vrem sa ne depasim conditia europeana!

Realitati Romanesti.Cainii vagabonzi ai Capitalei

Realitati Romanesti
Cainii vagabonzi ai Capitalei


Acronim: PIC-ii =Prozelitii Ipocriziei Caniniste (prin similitudine cu Umaniste)

Dintr-un cotidian, aflu ca in Capitala, ar exista peste 30000 de caini fara stapan,concentrati in special in piete si in zonele mai aglomerate. Autoarea articolului pare efectiv debusolata cu privire la solutia salvarii Capitalei, de acesti vagabonzi; Autoritatile, de asemenea.Pentru ca, pe langa cei cel putin 30000 de caini vagabonzi,exista probabil, tot atatia PIC-isti si SPIC-isti (sustinatori ai PIC-istilor).SPIC-istii sunt vociferatori de ocazie pentru a-si da o importanta care le lipseste; sunt aparitii strict ocazionale, gen incurca lume(civilizatie),ca sa nu mearga lucrurile bine si la noi. Eu nu sunt impotriva animalelor, fie ele si cainii, dar militez pentru o civilizatie romaneasca avansata.Asa ca, “distrugeti cainii vagabonzi”, prin orice mijloace, fie din Capitala, fie din oricare localitate din Tara.Si obligati PIC-istii, la o civilizatie responsabila: sa-si ia in locuinta, cate un caine vagabond, sub ingrijire stricta.Se va rezolva absolut uman problema celor peste 30000 caini vagabonzi, cu ajutorul celor peste 30000 de PIC-isti si SPIC-isti , care cu vociferarile lor isteroide nu ne dau voie, noua, celor circa un milion de locuitori sa ne construim o Capitala si localitati civilizate, fara latraturile si muscaturile protejatilor lor, neglijati chiar de ei insisi. Sunt absolut sigur ca odata solicitati prompt la aceasta minima regula de civilizatie, toti adeptii cainilor vagabonzi din Romania vor face “ciocu mic”, dupa care vor disparea de pentru totdeauna .Si, ar trebui ca Primaria Capitalei, daca vrea sincer sa rezolve aceasta problema, atunci cand este boicotata sa actioneze astfel: sa le bage in gura cate un caine vagabond, aparatorilor acestora. Sa li-l ofere pentru adoptie, pana le piere cheful “ipocriziei caniniste”. Ce strangere, ce sterilizare, ce adaposturi costisitoare?
Deunazi am primit indirect raspunsul acestei parodii “caniniste”: mergand la Dispensarul Veterinar pentru hrana pisicii mele, am citit un anunt, afisat la vedere pe usa de la intrare a acestuia; esenta mesajului catre acei “iubitori de animale”, care-si fac uitate “odraslele”, aduse la tratament este ca daca nu si le iau acasa in cateva zile, animalele respective, caini si pisici, vor fi eutanasiate. Usor intrigat, am intrebat cum este cu grija fata de animale; raspunsul a fost ca, mai bine asa, decat sa fie lasate in voia sortii; ca si la Facultate se gandeste astfel. Quod erat demonstrandum( Ceea ce era de demonstrat”).






,

sâmbătă, 25 octombrie 2008

GANDURI PESTE ZI

Plictisit sa astept”musafiri” si sa ascult opinii, favorabile desigur,m-am dus la A.Nastase, sa mai ascult vox populi.Opiniile de sub nivel pe care le citesc, imi cresc respectul de sine, vizavi de cumpatarea defularii; de fapt, echilibrul pe care mi-l impun, indiferent de imprejurari, ma cruta de acumulari sufletesti morbide, de care sa fie necesar sa ma eliberez.Oricum,lipsa vizitatorilor, ramane ca o acumulare reziduala, ca o respirare de aer poluat, in cazul careia celulele, fie si cele necerebrale, sufera. Deunazi,l-am auzit pe cel pomenit mai sus, ca blogul sau a fost vizitat de la creeare, in 2007, de peste 1,5 milioane de curiosi; cifra, m-a inspaimantat, nu mi-a venit sa o cred; mai exact, m-a descurajat. Auzi, un adevarat miting pe unde, iar la mine nici macar o persoana, in afara celor apropiati! Povestindu-i sotiei, m-a consolat realist:”ce vrei, el este o persoana publica, notorie, iar tu…., n-ai fost prim-ministru, nu ai probleme cu DNA, nu avem termopane, nu ai o ruda celebra precum matusa Tamara, nu esti mancat de confrati politici s. a. m. d., nu ai avut multe evenimente care sa starneasca interesul asupra ta, pentru o revarsare de atrocitati, din partea caracterelor indoielnice!Amarat ca nu am fost atatea si altele asemenea, am acceptat fortat, rationamentul sotiei.I-am spus vestea, si surorii mele, ca pe un oftat. Reactia, a fost categorica: “Nu cred. Este o minciuna; se lauda ca toti politicienii!” Sora mea, Marcela, diplomatul familiei, se abtine de la vorbe aspre, fie intern, fie extern. Mi-am dat seama ca iesirea ei, destul de neasteptata, era de fapt, zaduful asupra secetei mele de vizitatori; mai ales ca ea, pretuieste destul de vizibil, elita intelectuala a lui A.Nastase. Cand i-am spus despre articolul acestuia, intitulat “M-am Mizil-it”, mi-a raspuns dezamagita:”Pacat, inseamna ca a inceput sa se prosteasca. Trebuie sa-mi reconsider pretuirea pentru el!” Necajit, ca pentru un strain, mi-am indispus bunatate de sora, am continuat sa caut alte pretexte care sa explice suportabil mie, penuria de vizitatori, a blogului meu. Nu mi-a fost greu sa gasesc in opiniile tendentios exprimate, mentalitati de camarila, jenant pro si contra;fapte care nu sunt pe gustul meu, in aspiratia ca noi romanii sa constituim o entitate distinct superioara, dincolo de mimarile grotesti, la care se apeleaza uneori. Am vizitat pentru comparatie, blogul lui Victor Ciutacu.Alta nota de plecare, alta muzica: penibil grotesc,nu sufera comparatie cu musafirii lui A.Nastase; se vede neindoielnic insusirea de “personalitati accentuate”, fie si numai in agresivitatea intolerantei aprecierilor. Si cand ma gandesc la faptul ca Mihai Gadea, cu nedisimulata autoapreciere, facea elogiul intelectualismului audientilor emisiunii sale “Sinteza zilei”,frecventi vizitatori ai blogului V. Ciutacu. Nu sunt convins ca “genialul”, cum in gluma subliminala, ii place sa se ironizeze-poate prinde ceva- , nu tinteste o satira de valoare nationala pe insasi proverbul;”orice pasare pe gura ei, piere “.
Daca am intuit corect, ma inclin neconditionat, “genialului”. Presupun ca valoarea implicit autoeducativa, se regaseste in constientizarea penibilului opiniilor nonsalant strigate. Succint, apologetii si preopinentii Mizil-itului, ii surclaseaza pe cobaii “geniului”Dar,desigur este loc rezervat si pentru “De gustibus et coloribus……..”, asa ca pentru parerea mea subiectiva, prezint scuzele de rigoare cuvenite. Faptul ca m-am dumirit, chiar malitios,merita umilinta!

marți, 21 octombrie 2008

Cosmarul

Cosmarul
Iohan deschide buimac ochii, dominat de o senzatie de teama nedefinita.
Ieri, a avut o zi agitata; este drept, cei care l-au sicanat, erau de la Garda Nationala de Mediu. L-au amendat cu 4000 de euro pentru distrugerea unor arbori din fostul codru al Vlasiei.Un fleac , isi spuse el., in gand! Obisnuit sa nu se impiedice de oameni marunti-asa-i considera el pe cei care in limita unor venituri salariale modeste, incearca , prin bun simt sa apere Patrimoniul National. Pentru Iohan, conteaza ,fara sa o spuna, doar interesul personal, cuantificat in bani. Bani- Marfa- Bani, este formula sacrosancta pentru el. Ei i se inchina, doar ea conteaza. Restul, poate sa dispara; nimic nu-l impresioneaza.In calea zeului ban nimic nu trebuie sa devina obstacol. Asa a fost si cu cele cateva zeci de copaci,defrisati nemilos, pentru ca stateau in calea formulei BMB, via cartier rezidential, plantat in plin mijlocul ramas din codrul Vlasiei.
Obisnuit sa nu se impiedice de fleacurile legii,si-a achitat datoria si nu se uita inapoi, continua desavarsirea lumii de miracol imaginata maladiv, de formula BMB.Pare-se insa, ca jungla celor dispretuiti de rapitoare nu accepta umilnta la nesfarsit.Asa se face ca, in ziua platii amenzii, Iohan, a primit un telefon misterios:”Auzi, muritorule, cat ai de gand sa ne sfidezi, distrugand-ne mediul de viata-atmosfera, in cazul ca nu esti la curent cu ipostazele lumii civilizate? Cu banii, cu care te ingamfi, n-ai aflat ca fiecare din arborii distrusi, inseamna viata chiar si pentru tine? Daca nu, civilizeaza-te, sau lasa-ne in saracia noastra si mergi acolo, unde nu ti-ai gasit rostul cu apucaturile tale nesatioase”.A urmat pocnetul sec al receptorului, trantit revoltat in furca. Ramas fara drept de replica, lui Iohan au inceput sa-i tremure parul in barba sifonata de asprimea celor auzite in receptor.
Imbecil!, isi arunca Iohan naduful,in urma celor ascultate.Fara sa recunoasca, magnatul, a fost sifonat.
Stiind ca nu-l vede nimeni se trage nervos de barba pe care cand, invitat conjunctural-pentru rating- o face pe firoscosul, mangaind-o cu o demnitate afisata de “domnu Iohanu”. Trebuie sa-i dau o lectie proletarului si, cu un aer evident amenintator, isi noteaza ceva. Desi nu doarme ziua, ca sa nu-si strice somnul de noapte, telefonul primit, l-a coplesit intr-atat, incat a atipit in fotoliul imens in care s-a rasturnat fara nici o vlaga.Prin somn, ii razbate cu greu, apelul mobilului. Raspunde morocanos, evident nemultumit de intreruperea somnului: -Alo! dom… -Da! Ce este? -Sefu, scuze pentru deranj,dar am vesti proaste!La Guvern,se tine o sedinta, cu un singur punc pe ordinea de zi:ORDONANTA DE URGENTA pentru reabilitarea respectului national, fata de mediu:Articol unic:
Continuarea distrugerii vegetatiei arboricole, dupa plata amenzii, constituie infractiune de distrugerea Patrimoniului National, pasibila de detentie grea si confiscarea bunurilor in echivalentul obiectivului de mediu, distrus. Informatorul de la capatul firului, era iscoada de la Guvern, platita gras de Iohan .
-Bine, dar sa stii, ca mi-ai stricat somnul, pentru o prostie, ca asa ceva nu se va intampla; doar nu degeaba cotizez, i-a raspuns Iohan, cu voce totusi usor derutata; dupa care sigur de forta lui financiara,si-a continuat somnul.Nici n-a intrat bine in somnul profund, ca iar zbarnaie telefonul. Ingrata creatie, gandeste Iohan, in timp ce-l duce la ureche:-Alo, se aude vocea iscoadei de la Parlament; Sefu, e de rau! Se gandeste initierea unei legi, care sa desfiinteze cota unica, iar impozitul sa fie diferentiat; cica sa se stabileasca plafonul de “maximul confortului opulent”peste care,totul se impoziteaza, cu conditia reinvestirii capitalului excedentar, in activitati productive, producatoare de PIB. Sa nu ne mai pierdem oamenii aiurea, in strainatate.-Esti nebun! –Nu Sefu, este foarte grav! Cica se doreste reabilitarea neamului, ori in saracie nu se poate.Prin cresterea PIB-ului, da!
PS: Fictiune; orice asemanare cu viata, este pura intamplare! 21.10.08.
+

duminică, 19 octombrie 2008

Imparatia apelor

Din spusele parintilor, cand aveam aprape trei ani si jumatate, tatal meu, de profesie dascal-invatator, a fost transferat ca director, la Scoala primara din satul Azaclau din judetul Tulcea. Din cercetarea mai multor materiale, tata a stabilit ca satul ar fi avut la acea data circa 137 de ani (anul infiintarii sale fiind probabil 1800, cu statut de catun la inceput). La data sosirii noastre in sat, acesta apartinea de plasa Macin (o subdiviziune mai mica decat un judet, in vechea organizare administrativa a tarii; judetul era o diviziune teritoriala a tarii,condusa de un prefect(sef al administratiei si al politiei); sau, altadata, a unui ispravnic. Vechiul sau nume a fost Cazacul, pe care turcii l-au schimbat in Azaclau in timpul ocuparii Dobrogei de catre ei, prin forta.Situat pe malul drept al Dunarii, tinutul in care se afla satul este mlastinos,inundabil, la fiecare revarsare a apelor Dunarii. De furia apelor scapa culmile celor catorva grinduri care strajuiesc malurile garlelor( mici brate ale Dunarii, in teritoriu).Cultivate , aceste grinduri, sunt productive si in timpul inundatiilor. Intre garle sunt balti pline cu peste, iar restul de teren este ocupat de paduri si mlastini cu stufarii bogate. In mare, satul era amplasat de ambele parti ale soselei care pleaca de langa malul drept al Dunarii unde se afla un debarcader, si duce la Tulcea. Prin aceasta punte, pe care sunt debarcati calatorii si marfurile din orasul Galati,se face legatura cu orasul Tulcea, resedinta de judet.Cota soselei este deasupra nivelului de inundatie. Casele erau amplasate pe platforme de pamant si piatra, bine compactate, asa ca efectul inundatiei se resimte doar la nivelul igrasiei asupra peretilor. Cel putin in casa unde am locuit nu am avut de-a face cu apa in interior. Legatura intre case si rambleul soselei se facea printr-un drum perpendicular pe sosea construit tot din umplutura de pamant si piatra, la nivelul soselei, ca sa nu fie depasit de apele revarsate ale Dunarii.
Fiecare casa avea cate o barca, pe care localnicii o foloseau si pentru circulatia in
jurul casei, prin curte, spre a da graunte pasarilor,mai ales gainilor care stateau cocotate in copaci si pe unde mai apucau. In localitatile de balta, barca este, fantezist spus, si caruta, si vapor, si pescador; fara prezenta ei, nu se concepe gospodaria in localitatile riverane.In satul Azaclau, ne plimbam mult cu barca , pe timp frumos; o faceam in limitele imprejmuirii curtii.Principala distractie era gasirea oualor de rata, prin tot soiul de cuiburi,improvizate spontan, de acestea. De fapt,ratele si gastele sunt cele mai fericite vietuitoare domestice; plutesc neintrerupt, pe apele din care isi procura pestisori, insecte si plante acvatice pe saturate. Pe ape dorm, pe ape isi cresc puii. Un farmec aparte, de basm, il constituie pentru un copil, glasul apelor: corul rasunator al broastelor, ca si inotul discret al serpilor de apa- balauri abil ascunsi in adancuri, te poarta in involburate lumi de gand si spaime, pe care, fantasmele noptii, le transforma in cumplite strangeri de inima. O alta mare placere de copil de balta era pescuitul la cosul de nuiele impletite; o faceam impreuna cu tatal meu, cand nu era ocupat la scoala. Dar, niciodata, nu mancam pestii prinsi: unul era frumos colorat, altul prea speriat sau altul prea mic; fiecare avea cate ceva pentru care era aruncat imediat, in apa. Odata, am prins un peste cu solzi multicolori; l-am numit Regina si i-am dat drumul cu sfiosenie. Tot cu barca, alergam si dupa libelule; pana in ziua cand, aplecandu-ma prea mult, si brusc peste barca, am facut o scufundare fortata.Sperietura trasa, a fost sora cu moartea; Milica, prin reflex, s-a agatat cu disperare de marginea barcii si nu m-a urmat in apa.Seara, cand le-am spus parintilor, dupa mustruluiala cuvenita, ne-au interzis sa mai folosim barca; restrictia, ca de obicei a durat cateva zile.In satul Azaclau, se bea apa luata in butoaie, din Dunare.Sterilizarea ei se facea cu piatra acra. Uneori, se nimereau in butoi si cativa pestisori , urmarirea inotului carora, era distractia mea preferata;pana intr-o zi, cand aplecandu-ma prea mult peste marginea butoiului, sa-i vad mai de aproape, am cazut cu capul in butoi.Instinctul de conservare m-a salvat si de aceasta data, rasucindu-ma brusc, in butoi, dupa primele guri de apa inghitite. S-ar crede poate, ca viata pentru copii din satul Azaclau ar putea fi plicticoasa. Nicidecum! Copii alearga pe sosea, isi ajuta parintii la pescuit si inoata in Dunare.De placerea inotului, nu m-am bucurat; parintii, tematori, nu m-au lasat sa incerc. Asa, n-am invatat inotul si faptul, m-a marcat pe viata. Cand nu poti face ceva, ce toti reusesc, te domina un complex de limitare, peste care greu poti trece. Sa alerg cu copiii aveam voie, pana cand o intamplare periculoasa mi-a redus entuziasmul. Dupa retragerea apelor, placerea copiilor din sat, si a mea, desigur, era sa mergem in padure,unde alergam, ne urcam in copaci, cotrobaiam prin scorburi, dupa oua de pasari sau alte noutati copilaresti. Stiind ca sunt porci mistreti sa chiar porci domestici, salbaticiti, ne organizam sa nu avem surprize; faceam cu schimbul, de paza, sa nu ne trezim cu vizita unor mistreti, despre care auzisem ca sunt periculosi.In cazul unor miscari sau zgomote ciudate, iscoadele dadeau alarma prin strigate si fluieraturi; la auzul acestora noi, ceilalti, alergam spre cel mai apropiat copac,de obicei o salcie, si ne cataram cat mai sus posibil. In joaca, se dadeau si alarme false, dar intr- zi, ne-am dat seama , ca nu este loc de glume, decat cu riscuri. Iscoadele au dat semnalul stiut. Abia ce ne-am catarat intr-o salcie, ca au si aparut mistretii, amenintatori cum nu –mi inchipuisem: cu grohaituri din boturile inspumate din care pe langa colti, curgeau bale pofticioase, rascoleau pamantul de furie, pentru ca apoi, cu coama de pe spate zburlita a amenintare , sprijiniti pe copitele din spate,sa incerce sa se urce dupa noi, in copac. Acum, imi inchipui ca dupa virilitatea manifestarii, erau masculi si destul de periculosi. Plictisiti de esec, intr-un tarziu, au plecat. Inca ingroziti, am coborat din salcie, si intr-un suflet, am alergat spre sosea; pana acasa, nu m-am oprit.De atunci joaca in padure si-a pierdut farmecul. De altfel, toata viata m-am temut de pericole! Poate si de asta mi-am ascultat parintii si n-am invatat sa inot.M-au speriat cu inecul, si asta mi-a ajuns. Poate si cazurile de inecati au contribuit la spaima mea. Unul, s-a desfasurat chiar sub ochii mei, cu un flacau din sat, pe care-l admiram aparte. S-a intamplat de pe pontonul de la Dunare. Dupa ce el a sarit in apa, altul s-a grabit si, fara sa vrea,l-a lovit in cap. Ameteala produsa, i-a fost fatala: a lesinat si curentul apei l-a dus la vale; cand l-au gasit,mort, avea plamanii plini cu apa. Frica de apa, am capatat-o si dupa ce am vazut urmarile furiei valurilor acesteia.Intr-o noapte furtunoasa, ambarcatiunile acostate peste noapte la mal, au fost proiectate cu atata putere, incat au intrat,pur si simplu, in casele de langa mal, distrugandu-le, asemenea unui berbec de asalt.In satul Azaclau, tot in lumea lor, sunt: stuful, pestii si pasarile de balta-pescarusii, ratele salbatice si berzele, ale caror cuiburi pe acoperisurile caselor, se spunea ca purtau noroc-le fereau de incendii.
Retin berzele pentru ca am aflat in mare taina, ca intr-o noapte, mie si Milicai- sora mea cea mare, ne-au adus o surioara, pe Marcela. Multe ganduri si intrebari mi-am facut in legatura cu aceasta lucrare a berzelor. M-am dumirit mai tarziu, cand la scoala primara, - langa colegele mele- ,am simtit primii dulci fiori care cheama berzele pe acoperisuri.Fetele, pe tot parcursul vietii, sunt mult mai evoluate decat baietii si pot fi excelenti profesori pentru acestia, cu conditia ca, asemenea lor, sa-si insuseasca tranzitoriu, iluzia sindromului pseudosuperitatii fata de altii.Despre evolutia fetelor, imi amintesc oarecum jenat, urmatoarea intamplare; in clasa a treia primara, o colega, facandu-mi insistent ochi dulci, nu a rezistat indiferentei mele timide si, in recreatia mare, mi-a scris in caietul de lectii:”Pe bancuta mea de brad,
Stau cu capul rezemat
Si la tine ma gandesc,
Cum sa-ti spun cat te iubesc”.
Pentru ca fata imi placea foarte mult,cele scrise, m-au tulburat; si atata m-am foit pe locul meu, ca am cazut din banca, spre hazul tuturor copiilor din clasa.
Pe langa dezastre, revarsarea apelor mi-a dat o lectie de morala, pe care daca n-o traiam,
n-as fi crezut cele ce urmeaza.In caz de pericol mortal, vietatile care nu se suporta, devin indiferente unele fata de altele. In aceasta idee, nu uit mirarea care m-a cuprins cand in casa noastra , inconjurata de ape, soarecii se jucau peste pisicile din casa, fara ca ele sa se sinchiseasca. Aceleasi pisici pe care in vremuri normale le vedeam si cu cate doi soareci in gura deodata.Despre alte vietuitoare-vulpi si iepuri- ,surprinse de ape, pe varful unor grinduri, povesteau seara localnicii, la sezatorile pe care le organiza tatal meu, la scoala. Deseori m-am intrebat asupra acestei ciudatenii:oare frica de moarte sa inhibe instinctul existentei carnivore? Sau sa declanseze porniri de minima rezistenta?
Viata de dascal era precum cea de militar:mergi unde-ti cere datoria. Asa se face ca in anul1944,tatal meu fiind transferat in Basarabia,am parasit, cu nedumerire,satul Azaclau.

vineri, 17 octombrie 2008

De la Moonshine, la Nirvana

La Moonshine, imi place sa visez
Despre Eternul Feminin
Ca astfel, incredibil, sa m-apropii
De Inefabilul Divin (17.10.08)

joi, 16 octombrie 2008

Pro Patriae

Sunt uimit de usurinta cu care se emit tot felul de pareri de catre asa zisi competenti- a se citi analisti, comentatori s. a.; eu le spun mai simplu si mai cuprinzator:tranca- fleanca(TF)sau noii politruci(o versiune noua a cititorilor cu glas tare , de altadata);altfel, nu-mi explic lipsa de finalitate a spuselor lor in beneficiul educarii naravurilor maretului popor roman- "cu mic cu mare" in comportamentul sau jalnic si penibil de a se intruchipa in victima saraciei materiale, cu orice pret; a se vedea acei care fura chipurile de saracie, cei care se umilesc vaicarindu-se de veniturile care nu le mai ajung, cu o stare precara de sanatate, dar avand sanatatea si puterea sa stea zeci de ore la cozi pentru bilete de tratament de pomana(gratuite), la acei care nu au minima decenta sa nu se dea in penibilul spectacolului electoral, debitand si comitand gesturi demne de chipurile grotesti ale lui Leonardo da Vinci sau Goia, ca si la acei care ascunsi ca niste paianjeni,profita de venituri ce frizeaza bunul simt moral; sau la fauna celor de care protagonistii Misterelor Parisului s-ar simti jenat surclasati; nu pot trece cu vederea situatia conflictuala Presedinte-Premier, care constituie deliciul creatorilor de rating pentru Sinteza Zilei, cu al caror standard intelectual,Antena 3 isi face mare fala; nu pot ramane indiferent la faptul ca un baiat de onesta conditie profesionala, cum este Mihai Gadea,aluneca tot mai mult in focarul virulent al Rating-ului (nu mai departe decat ieri 15.10.08.,a dat niste imagini incitatoare la violenta juvenila, fara a intreba autoritatile daca s-au autosesizat fata de cazul relatat, sau daca realizatorii filmului au intervenit in vreun fel pentru a stavili bestialitatea petrecandu-se sub ochii lor); sunt convins, ca in destui dintre avortonii juvenili care au privit buna intentie moralizatoare a lui M G au vibrat instinctele unor asemenea acte de barbatie; poate si scena de ieri fost sugerata tot de un precedent mediatic similar-NB la violenta in scoli, proliferata tot mediatic din motive de rating. Altfel, volens, nolens trebuie sa-l acreditam pe HRP, facut tot la SZ,fie si negativ,eroul intern, ca un fin cunoscator al tenebrelor umane. Si, pentru o clipa nu voi omite sfetnicii celor doi protagonisti ai deliciului amatorilor de turbulente care, dupa ultimile descoperiri mediatice:diurna pentru cazarea parlamentarilorprovinciali, salariile celor de la ANRE si ale unor sefi de organizatii guvernamentale, unele pensii fabuloase dovedesc o seceta inspirationala pentru agenda sefilor lor, de factura desertica.Dar cate si mai cate, de nu stii cine nu este mai de rea credinta in Patria asta! Sper, ca nimeni din zelosii sticlei, sa nu se simta ofuscat de framantarile mele pestlozziene!

miercuri, 15 octombrie 2008

Nedumerire

Dornic sa ma relaxez, m-am dus in vizita la prietenul meu cel mai bun,pe care-l alint cu nunumele de Ami. Ma simt bine in prezenta sinceritatii lui, atat despre sine, cat si in ce ma priveste. Are un fel ezitant, protector in a spune lucrurilor pe nume; cu o voce molateca, estompata de grija de a nu leza, fiind convins ca uneori, adevarul cel mai sincer, poate face mai mult rau decat cea mai marsava minciuna. Dupa inseninarea care i-a acoperit fata, inteleg ca ma astepta sa-si descarce sufletul.Ii vin in intampinare, ca sa-l scap de ezitarile inceputului.
-Hai, nu ma tine pe jar! Urmaresc efectul psihologic, adulmecand anticipat savoarea sensibilitatii destainuirilor sale.Simt ca are ceva intens; ar porni si nu se-ndura.E grav, imi spun eu; traieste o furtuna sufleteasca. Il stiu nabadaios in pornirile sale intime, asa ca ma hotarasc sa astept sa-si ia singur avantul necesar; este probabil ceva strict intim, care trebuie respectat ca atare; si, ce dovada mai vie de respect decat asteptarea delicata a deciziei lui de a-si descarca sufletul?
- Mda, sa vezi ce mi se-ntampla! Cred ca incepe o efervescenta speciala in viata mea cum n-am crezut a avea vreodata. Asa ceva are loc doar cand percepi existenta, in toata frumusetea deplinatatii sale. Nic nu stiu….sa-ti spun,sa nu-ti spun! Te-am asteptat ca pe un zeu, caruia sa-mi descarc sufletul, dar acum, mi-am pierdut curajul…. Sa nu fiu penibil! Ii inteleg ezitarea, imi starneste duiosie, in amestec cu nedumerire.Oare ce-l framanta ? Nu-l pot lasa in hotararea care parca l-a cuprins ireversibil. Afisez un aer blazat; bine, poate nu-I asa de important, hai sa discutam de-ale noastre, si-om vedea apoi ce-ai vrut sa-mi marturisesti; si simulez detasat un gest de renuntare.
-Nu, nu, stai e tot de-a noastra; ba chiar de-a mea, speciala! Este vorba despre ea;
-Da? Si cine-i ea, ce legatura are cu mine?
-Cu tine, nu! Dar cine-i prietenul meu ca eu insumi, nu tu? Incep imediat, mi-am revenit. Daca n-ai auzi-o vorbind de nepot, moment cand crezi ca rade de tine, nu i-ai da varsta pe care o implica existenta unui nepot. Vocea, cu tonalitati amintind de muntenii care-si vorbesc de peste deal, si miscarea vioaie, fara odihna, cu care se perinda prin fata ferestrei intaresc impresia de nedumerire, cat si atractia care impinge catre tainic.M-am obisnuit cu prezenta ei; face parte din ritualul zilnic al vietii mele. Dimineata, mi-o inchipui napustindu-se prin camera, asupra lucrarilor pe care si le-a propus in ziua respectiva. Apoi,usa inchisa incet, in urma catelului pe care-l scoate la plimbare; dupa care,vocea mustratoare la adresa acestuia; care se simte fericit de mustruluiala, cu aceiasi voce cu inflexiuni de metal, proaspat scos din forme. Catelul isi transmite bucuria printr-o latratura,aparent amenintatoare, adresata trecatorilor parca intrebandu-i, indiferent cine sunt acestia:”vedeti ce-mi face?”. Urmeaza timpul de plimbare; cat? nu stiu, dar din motive greu de precizat, eu ma aflu deja la geam, exact inaintea trecerii lor, din nou,prin fata ferestrei mele. Si, iarasi usa inchisa discret, ca sa nu deranjeze pe nimeni.Oare din ce mediu provine? Dupa cateva momente sau ore de disparitie in intimitatea apartamentului de vizavi, unde locuieste ca un sihastru, apare din nou; o aud dupa maraitul vesel sau scancit al catelului, pregatindu-se sa iasa din casa. Si apare, napustindu-se in tromba, spre un TICO, ales parca pe masura ei, dezici ca masina merge pe pilot automat. Pleaca. Incotro, pentru cat timp? Nu se stie! Presupun ca depinde de toane, dar la cat o vad de hotarata in miscari, n-as zice. Revin, plimba catelul si il mustra, spre bucuria manifesta a acestuia. Si, tot asa,zi de zi,ani intregi,de cand mi-a devenit vecina.Cand ritualul zilnic nu se pastreaza,poate din cauza concediilor sau deplasarilor in cadrul activitatii, spectacolul strazii, imi pare anost si trist; incerc sa-l inviorez, imaginandumi-o, dar nu este acelasi lucru. Stii ca am avut momentele acelea grele de sanatate? Ca dupa ele am avut ocadere psihica, exprimata printr-o tristete goetheana, ca in Suferintele tanarului Werter? Absolut intamplator in timp ce-mi faceam plimbarea de recuperare, ne-am intalnit sii am schimbat cateva cuvinte, de complezenta. Intrebandu-ma cum ma simt, i-am vorbit despre stare care ma incerca. Serios si grav, cu aceleasi tonalitati ferme, ea ma-a mustrat ca nu e-n ordine starea mea, si mi-a promis o carte care sa ma ajute. Si atat. Spre bucuria mea, cu aceeasi graba cu care-si desfasoara existenta, mi-a si adus-o personal. O carte de suflet si de caracter, asigurandu-ma ca lectura ei si respectarea recomandarilor, ma va ajuta sa-mi depasesc starea depresiva de care m-am plans. Gestul si sfatul ei,m-au impresionat cum nu-ti inchipui. Insufletul meu s-a infiripat o emotie de gingasa prietenie. Dar nu i-o pot exprima, de teama de-a nu o pierde. Am dat doar curs placerii comune pentru un anumit gen de literatura si optiuni, care m-au convins ca nu am motive de indoiala in a-i vorbi deschis, si recunoscator, despre rolul ei, jucat in redresarea mea sufleteasca ; maimult, intrezaresc perspectiva unei afinitati aparte. Totusi, nu indraznesc. O privesc atent, in asteptarea clipei potrivite. Pare un sfinx, binevoitor, dar gata in orice clipa sa lanseze opunere la punct, prompta si ireparabila. Sau mintea mea o zamisleste astfel? Intr-o zi, cu ocazia unei imbratisari de felicitare, mi s-a parut ca are buzele reci. M-a nedumerit cum un vulcan de energie, gata oricand sa erupa, poate avea craterul rece. Mi-am zis canu sepoate,dar nu am indraznit sa-miinfirm dezamagirea. Iluzoriu, imi inchipuisem o caldura de tip oriental, inepuizabila, in infiorari misterioase, de nepatruns. Acum, insa, constat ca fara o alchimie acceptata fiziologic, totul se naruie. Acum, stii tot! Crezi cama poti ajuta? Eu in ce ma priveste, cred in alchimia sufletului si, nu vad cum as putea in fluienta natura. S-a asternut linistea. Ultimile cuvinte, AMI le-a rostit printr-un oftat dureros, din care am resimtit zbuciumul sau interior; dar si ca nici nu-l pot ajuta decat cu ointrebare, poate putin neroada:
-Dar tu crezi ca ea a simtit furtuna care te macina? De unde stii ca nu va sapa aceeasi racila:necomunicarea directa si clara?
Ami priveste undeva, peste mine,iar in ochii sai, observ un licar optimist. S-o fi hotarat oare, sa comunice mai eficient? Inviorat,imi strange puternic mana.
- Cand se va fi produs minunea sugestiei tale, iti voi raspunde scurt:traiesc!
- Ne-am despartit cu dorinta reusitei: eu, a sfatului dat; el,a Sperantei, ca va fi primit un sfat prietenesc, de viata.

marți, 14 octombrie 2008

Filiera Secreta

A fost candva o revista saptamanala BUCURESTI MAGAZIN, in care pentru rubrica “Faptul divers”, completam caseta “Filiera Secreta”, Redau in continuare, cateva din titlurile, care sper , nu au fost primite cu indiferenta.
Faptul divers- FD- in “filiera secreta”(spionaj si contraspionaj) contine in sine, prin desfasurarea tainica in care se petrece, nu numai o stare de placere palpitanta, “traita cu sufletul la gura”, ci si un invatamant profund pentru viata de zi cu zi a fiecaruia dintre noi. Pentru ca toti avem nevoie indispensabila de organizare si activitate sistematica pe baza celor mai recente si utile informatii;obtinute prin valorificarea cat mai intensa a propriilor noastre calitati de inteligenta, discernamant si intelepciune,de vointa,energie,curaj si tenacitate. Pentru ca afirmatia “nu-i da Doamne omului cat poate duce!” nu este o vorba goala, ea exprima convingerea profunda a omului ca Dumnezeu nu s-a scumpit cu insusirile pe care ni le-a daruit.
De altfel, in subiectivitatea noastra pagubitoare suntem inclinati sa admitem cu destula usurinta justificarea ca am fi sortiti la ceea ce ne-a prestabilit acelasi bun Dumnezeu si ca orice am face nu vom reusi sa depasim un anumit plafon,denumit tot de noi, destin sau soarta; foarte sugestiv exprimat prin “ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”.
Dar in timp ce scriu aceste randuri, ma intreb daca nu cumva noi, in nerecunostinta care deseori ne joaca feste nu ne ascundem dupa deget, invinuind Creatorul de neimplinirile datorate propriei noastre inconsecvente. Pentru ca, admitand ca ni s-a predestinat o anumita soarta, nu putem sa nu recunoastem ca, totodata am fost inzestrati cu capacitati nebanuite de inteligenta si imaginatie, de memorie si de calcul, de credinta
si de rabdare, de curaj si de tenacitate; iar toate acestea, pe masura necesara implinirii destinului nostru.Ca este adevarat, o dovedesc insasi cazurile prodigioase de memorie, calcul, intuitie, curaj, adaptare s. a. oferite cu prisosinta de FD in “filiera secreta”; si care nu sunt altceva decat semnale de confirmare a limitelor si perspectivelor nebanuite ale creierului si destinului nostru. Dar vai, dintr-o comoditate iresponsabila, careia ii devenim fara jena complici, nu valorificam acest tezaur de calitati, nu intelegem ca”Dumnezeu iti da, dar nu iti si pune in traista”.
Asadar, modelele umane din “filiera secreta” pot avea un impact favorabil asupra comportarii noastre, constituind o sursa de informare in care placutul si utilul sunt eficient prezente. O opinie personala, desigur!
Dar, spionajul si contraspionajul constituie partea invizibila, complementara a politicii fiecarui stat. Iar in politica, diversitatea preocuparilor conduce la diversificarea implicita si a “filierei secrete” in forme specifice:politica, militara, economica; tot mai variate, pe masura ce concurenta devine mai acerba.
Generata din nevoia oamenilor de a cunoaste si valorifica noi locuri si oameni, si dovedindu-se deosebit de utila, activitatea de culegere de informatii a devenit indispensabila in viata popoarelor si a conducatorilor acestora, iar serviciul de informatii o institutie cu un statut si o etica speciala.
Pentru ca serveste politica, despre care N. Machivelli afirma ca este o activitate autonoma, orientata si dirijata de proprii principii si legi, nu totdeauna in concordata cu principiile si legile care pot sa fie diferite de ale eticii si ale credintelor religioase; pentru ca, atunci cand oactiune este salutara pentru interesul colectiv, ea isi poate crea propria morala,propriul sau univers etic. Unic determinanta, unica discriminare dintre bine si rau, dintre just si injust este ratiunea de stat. SALUS PUBLICA SUPREMA LEX.
Dar, cand a inceput spionajul?
Din lectura BIBLIEI- cartea Numeri, capitolul 13- rezulta ca spionajul a fost inspirat de insusi Dumnezeu, care i-a cerut proorocului Moise sa trimita douasprezece iscoade in Canaan: “Domnul a vorbit lui Moise si i-a zis: trimite niste oameni sa iscodeasca tara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel; sa trimita cate un om pentru fiecare din semintiile parintilor lor, toti sa fie din fruntasii lor. Moise i-a trimis din pustia Paron, dupa porunca Domnului, sa iscodeasca tara Canaanului, si toti oamenii acestia erau capetenii ale copiilor lui Israel. El le-a zis:mergeti de aici spre miazazi si apoi sa va suiti pe munte; vedeti cum este tara: daca este buna sau rea; cum este poporul care o locuieste:daca este tare sau slab, daca este mic sau mare la numar; cum sunt cetatile in care locuieste: daca sunt deschise sau intarite; cum este pamantul:daca este gras sau dterp, daca sun sau nu copaci pe el…….”
Dupa 40 de zile in care au vazut ca “……este o tara in care curge lapte si miere” iscoadele s-au intors si i-au istorisit totul lui Moise. Exemplul citat nu est unicul din Biblie. Este interesant de stiut ca Dulles, fostul conducator al Agentiei Centrale de Investigatii a S. U. A., a studiat profund experienta predecesorilor sai biblici,deoarece atat Moise cat si cei care i-au urmat au desfasurat o activitate rodnica.
Dar, tulburatoarele actiuni de spionaj, cu invatamintele lor la fel de incitante, vor urma.
P.S. Recitind materialul, m-am gandit ca poate Napoleon, inca din scoala, a citit in mod sigur Biblia, pe care a valorificat-o la asediul Toulon-ului, unde de pe o inaltime dominanta asupra portului, a supus vasele engleze( care refuzau sa plece din port),unei puternice canonade de artilerie, provocandu-le, se stie, mari pagube. A fost pare-se “ ziua lui astrala”.
De altfel, se stie ca pregatindu-se pentru Campania din Egipt, in biblioteca de campanie pe care a luat- o cu sine,Biblia si Coranul, au fost incluse, din ordinul sau, la categoria “politice”. O fi socotit ca Biblia il va inspira ca si la “asediul Toulon-ului?

luni, 13 octombrie 2008

Sfanta Frica!

Facand ordine prin hartii, am gasit mai multe insemnari de ale tatalui meu. Astfel am inceput sa inteleg cate ceva despre poporul meu si de ce suntem cum ne vad europenii.
In naivitatea bunavointei mele, credeam ca atitudinea actuala fata de civilizatie exprima de fapt, o stare de spirit ce ne-a fost inculcata de sintagma”dictatura proletariatului”, care le-ar fi creat multimilor senzatia ca lor le este permis orice, ca vezi doamne ,ei sunt clasa conducatoare, indiferent de merite, ca daca apartin categoriei multime, devin favoriti ai momentului, cu cat fac mai multa galagie. Poate ca de aci, la unele specii umane s-a format spiritul de…. , cum sa-i spun, sa raman consescvent in eleganta exprimarii.
Sa prevaleze in fiinta noastra, gena inferioritatii de grup, din care nu vrem cu niciun
chip sa evadam ?Teoria mea cu “dictatura proletariatului, este spulberata de vorbele mult mai realistului Alexandru Lapusneanu “prosti, prosti, dar multi”. Poate ca sintagma, de sorginte socialista, formulata de cel care a vazut mult mai subtil natura umana, a fost lansata in mod ironic, spre a sublinia prin contrast superioritatea unor specii bipede, ale caror eforturi de realizare, nu aveau nevoie de artificiul coplesitor al superioritatii brutale a cantitatii. Fara a incrimina sau a diminua importanta aportului echipei, fie si la acele specii, departe inca de evolutia individuala a altora(trebuie pentru demnitatea proprie, sa fim realisti) gasesc totusi in atitudinea de fronda in promovarea mentalitatii de superioritate a multimii( sic!), o cale de involutie a speciei respective.A te bizui pe sustinerea gloatei este un mod de a-ti recunoaste incapacitatea de evolutie pe speze proprii, si la scara nationala constituie o frana in evolutia natiei. Tocmai din aceste motive, apreciez ca acele popoare, care dispun de un standard economic ridicat, sunt propria lor creatie, ca urmare a formarii de caractere care nu-si pun nadejdea in ce le vor da multimea sau altii.Din acest punct de vedere, mentalitatea actuala a media mi se pare a fi rupta din acele scenarii educationale aberante, sustinatoare ale mentalitatii spiritului”multi sa fim, restul nu conteaza!”, sub stindardul democratiei.
Sa revin insa la patimirile tatalui meu-una dintre ele, mi se pare relevanta, fara echivoc , pentru consideratiile de mai sus. Invatator fiind, a fost repartizat la o scoala din Dobrogea. Daca ce urmeaza pare neverosimil, nu ma indoiesc a fi purul adevar, prin prizma experientei mele de o viata;am in vedere nazuinta mea de dezvoltare a natiei prin crearea de indivizi puternici, ale caror calitati individuale de initiativa si responsabilitate , printr-o detasare absoluta de spiritul gregar; care este stiut si verificat deja, inseamna inferiorizarea speciei.
Sosit in localitate,a inceput activitatea cu doar cativa copii.Intrigat de absenta unor copii ,ca orice luminator al satului,a vorbit cu parintii acestora, rugandu-i sa-si trimita odraslele la scoala.N-au facut-o pe motivul ca ii ajuta in gospodarie;si-apoi, ei,parintii, tot fara carte, nu s-au prapadit. A sesizat Inspectoratul Scolar, care i-a amendat si i-a somat pe recalcitranti, sa respecte Legea. Se vede treaba ca atunci Legea era respectata, fara fandoselile retrograde ale unor scandalagii.Reactia imediata a evoluatilor tarani romani a fost o plecare in cardasie la Inspectoratul Scolar Judetean, cu plangerea in protap, sa-l scoata pe directorul Ionescu; altfel, ei pleaca din localitate. Scriind aceste lucruri, realizez brusc, prezenta santajului colectiv, inca din acele timpuri, departe de manipularea si santajul atribuite epocii de penibila aspiratie socialista. Scoala a inceput sa functioneze, spre bucuria copiilor, poate si dornici de invatatura,poate si pentru ca scapasera de robia la care-i condamnau prea involuati intr-ale scolarizarii, retrograzii lor parinti.S-a declansat o ostilitate pe fata, din care nu lipseau amenintarile cu moartea.
Domnul Director, fire darza, a hotarat sa ia masurile cuvenite.S-a sfatuit cu Seful de Post din Comuna, Plutonierul Hetea. Incantat de vizita,acesta i-a spus fara ocol:”am cam mirosit si noi despre acestea; pot fi periculoase,dar le puteti linisti intr-o saptamana; uitati care-i parerea mea:va cumparati un revolver si mai multe cartuse.Si acolo, in curtea scolii, in plina zi, sa faceti exercitii de tragere.In felul acesta ei vor vedea ca sunteti inarmat, si gata de aparare, in orice moment.Asta ii va potoli”.Cu multumirea ca isi va fi facut un nou prieten de nadejde,domnul Director a aplicat neintarziat sfatul primit.Daca a avut efect? Cativa ani buni, copii s-au bucurat de binefacerile scolarizarii, sub indrumarea tatalui meu pana cand nevoile invatamantului judetean, l-au repartizat intr-un post de mai mare raspundere.Relatarea,imi prilejuieste amintirea urmatoarei discutii: intr-un cerc de studiu individual dinainte de 1989-erau si atunci, destule si chiar foarte interesante cineva s-a apropiat de mine si, prevenitor, m-a intrebat daca nu cumva sunt fiu de invatator.Surprins,i-am confirmat si l-am intrebat cum si-a dat seama.Mi-a raspuns:”si tatal meu a fost invatator; si am observat, fara nici o infatuare,ca noi, copii de dascali, constituim o prezenta aparte in societate, poate ca urmare a educatiei primite.Cu o inclinare pe masura aprecierii si ca un omagiu adus tatilor nostri,ne-am despartit prieteni.

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Puterea Mintii

Povestea care urmeaza nu este o gluma si este relevanta pentru controversata problema a “Puterii mintii” . Intr-o dimineata obisnuita, Ghorghe Lungu s-a trezit, asa cum si-a dorit,mic de statura, mai mic decat media de inaltime obisnuita.Si-a dorit asta,stiind ca Napoleon,idolul sau, a fost cam scund de statura;iar micimea staturii cuiva era un semn de distinctie,de reusita in scopurile stabilite. Pentru moment, nu si-a dat seama de amploarea situatiei, desi in patul sau mare,parea un fel de pitic; aproape nu ajungea la marginea acestuia, sa se dea jos sa mearga la toaleta; zorul era mare si cu cat incerca sa coboare,patul ii parea o intindere
nesfarsita ca un desert fara margini pentru un calator ratacit, in cautarea unei oaze. Nu mai pricepea nimic; invariabil,se invartea in jurul pernei imense,ca o duna de nisip,gata sa-l inghita la cea mai neasteptata furtuna de nisip. Mai mult,nevoia de a urina s-a transformat intr-o sete cumplita,pe care daca nu o rezolva imediat, se usca vazand cu ochii. Visez, oare?; sau dorinta mea de a deveni mic de statura , ca toti “marii oameni”la care am ravnit cu atata sarg, s-a implinit? De bucuria acestui gand, a atipit, fara sa fi reusit sa coboare din pat.In setea, resimtita pana sa adoarma, a continuat sa caute oaza salvatoare.Infrigurat de fiorii arsitei, Gigel a intrezarit o oaza, nu prea adanca, dar pe fundul careia, o lentila minuscula de apa i-a redat iluzia unei intinderi de apa din care,putea in sfarsit sa-si ostoiasca setea ce-l chinuia cumplit, mai ales in abdomen. Infierbantat, a intins mana dupa o gura de apa; a alunecat, odata cu nisipul miscator de sub el. S-a simtit invaluit in apa calduta la care nazuise. Ciudat, arsita din abdomen s-a transformat intr-o mangaiere calda; nici nu indraznea sa se miste, ca sa nu intrerupa placerea negustata pana atunci. Brusc, o voce suparata, de pe marginea oazei, ii tulbura fericirea;
-Ce faci,nepricopsitu-le, te-ai scapat in pat?; si mai vrei sa fii cineva?; scoala imediat pocitanie, ca parca ai intrat la apa; Gheorghita, sotia lui Gigel, nu banuia fericirea barbatelului sau; i-ar fi iertat poate si necazul cu udatul.Nu avea cum sa stie ca el, de fapt, nu intrase la apa, ca micimea lui era reala si nu ce-si inchipuia ea. Nu avea de unde sa stie cate eforturi facuse el pentru aceasta calda bucurie. Gigel nu se supara.Incurajat si de impresia sotiei ca intrase la apa,dovada ca totusi era mai mic,asa cum cu osardie lucrase un timp in urma,sari vioi din pat si-si imbratisa sotia cu afectiunea de care este capabil un om multumit,transmitandu-i si ei mirosul puternic pe care-l degaja pijamaua imbibata de propria-i urina.
-Stai, ce faci?Nu vezi ca ma uzi si pe mine? Este doar rochia noua! Te rog!
-Nu-ti face griji,suera el sacadat de sub apasarea strivitoare a bustului femeii, care
nefiind prea inalta de felul ei, acum,in noua lui statura, numai bine ii acoperea fata, sufo-
candu-l.
-S-ar zice, dupa voluptatea descrierii starii lui de sufocare, ca nu ti-ar displace o
asemenea inclinare aberanta!
-Acum,daca ma provoci, pot sa-ti spun ca asa cum pofta vine mancand, tot asa o patanie
relativ identica in genul sufocarii am trait si eu, cu totul intamplator.
-Am cunoscut,intr-o ocazie, o persoana de-a dreptul speciala prin staura ei impozanta si
orgolioasa; era in genul stupidei afirmatii “femeia conduce”, lipsite de orice noima;
pe scurt, tinea sa aiba un ascendent asupra mea.Fapt pe care la randu-mi nu-l doream din
motive de tandrete altruista dornica sa daruie totul, fara sa primeasca ceva in schimb.
Poate ca si persoana despre care voi vorbi avea aceeasi structura afectiva ca si mine, din
considerentul ca uneori, bucuria de a darui este o stare spirituala speciala mult prea sub-
tila spre a fi explicata pe inteles. Cert este ca voia sa ma domine; iar eu, “nu si nu”.
Relatia a devenit tensionata: apelari si invitatii numeroase, directe sau prin prietene,
atineri de cale si, la refuzul meu insistent, amenintari puerile.
Am devenit ingrijorat,desi jocul incepuse sa-mi placa. De lehamite, am cedat si totul
s-a transformat in penibil. M-am decis sa nu mai repet vreodata experienta. N-am reusit;
regretele mele s-au intensificat, iar dependenta mea crestea alarmant. Eram incapabil de
orice refuz. Atunci am inteles cate ceva despre “Puterea mintii”. Persoana, ma domina
prin insistenta mintii ei , in care dorinta de a stapani, era la randul sau, o obsesie de netre-
cut. Pe atunci, nu stiam despre filmele “horror”; Dar ce traiam, putea fi o secventa lunga
dintr-un asemenea cosmar. Mila de a nu rani o fiinta, suferinda din cauza ta,frica de
gesturi necugetate ale acesteia, jena de colegi; devenisem din erou, calau, victima agoni-
za langa mine si din cauza mea; ce mai, orgoliul meu, abil si maladiv stimulat, era pe ca-
le sa-mi devina lat sau ghilotina.Si acum,evocand aceste momente, retraiesc un frison si
parca inteleg,vag,ce-i drept, spaima de o viata a persoanelor nevoite sa fi suportat
anumite agresiuni.Fuu! , bine ca s-a sfarsit totul; duca-se pe pustii!

Mihai Gadea

Si cand te gandesti ca votul lor
este egal cu votul nostru!”
(Victor Ciutacu)





Fie si pentru aceasta asertiune,demna de Cicero,emisiunea ta de ieri, se plaseaza firesc, in topul celor mai stralucite productii de televiziune. Catre asemenea standarde spirituale ar trebui sa tinda media vizuala romaneasca. Poti fi mandru de realizarea ta!
Chiar ma gandesc , poate, prin acest bestrating, trio-ul vostru de ieri,a carui naturalete in desfasurare sparge orice rezistenta retrograda sociala,poate aspira la
un “brand”(sic) pestalozzian.De ce? Cand prin ferastra mea de la parter privesc Bucurestiul stradal, ma cuprinde o stare spastica de amaraciune; asta-i Gloria strabuna? .Si-mi inchipui Elvetia lui Pestalozzi, la inceput de secol 18, cand mizeria sufleteasca sociala atinsese paroxismul. Sugerati-i maestrului Cristoiu (presupun ca nu din complezenta ii vorbiti astfel) sa studieze viata lui Pestalozzi,sa scrie un scenariu pe tema educationala altruista si reorganizati Sinteza Zilei sau creati o emisiune speciala in aceasta directie. Veti contrabalansa vestile proaste ale PRO TV,OTV sau REALITATEA TV cu un curent nou, de bun augur,pentru reabilitarea bunului gust de altadata al Romanicai. Voi, cei trei de aseara, sub bagheta Maestrului, al carui bun simt il consider infailibil,intr-o echipa completata de colaboratori compatibili dezideratului propus, veti infaptui ceea ce intuiesc a fi nazuinta realizarii de sine in aspiratia ta intima , Mihai Gadea. “Mihai Gadea- Pestalozzi al Romaniei” !, inchei eu convins; care ia de aiurea, tot
ce-i bun si potrivit Romaniei.Vreau sa mai spun: nu uitati de patania Proastei care a cazut in cap de pe bara. De atunci, rad nestavilit , la gandul unde poate duce imitatia fara discernamant. De fapt,nici nu mai gandesc, rad in nestire. Nu mai vorbesc de ridicolul penibil al actorilor Florin Calinescu sau Serban Ionescu de la PRO TV; s. a. m. d.
Voi incerca,in doua strofe ,stangace,
Cazul vostru sa-l rezum:
Un tanar-trio, hotarat sa faca rating,
A rascolit tot ce-i posibil,
Ca in demersul sau istoric,
Sa fie cat mai verosimil
-2-
A reusit, avand de unde sa culeaga
O maxima, electorala,de grea povara
Pe cat de trista, pe-atata de amara
10.08.08.

Cautare

In asternutul de spital
Sufletul,captiv, filozofeaza:
Ce resorturi ma imping
Spre Acelea care, din datorie,
Pe mine ma vegheaza?
Sa fie oare ancestrala legatura maternala,
Sau paiul pe care il atinge
In disperare, Insul ce se stinge!
Dar, cand pericolul dispare,
Ce ma retine la externare?
Ce oare ma-nclesteaza
Cu fir de suflet si de sange?
Recunostinta? Regasire de sine? Sau,
Disperare, nevolnic descatusata?
Si , neinstare sa isi reintre
In firea iar revigorata?
Sau necunoscuta faptura din mine
Ce spre pacat, perpetuu tinde
Dar ce-i pacatul?
Dorinta ce serpeste ma cuprinde
Facandu-ma sa uit, ca sufletul
De-acasa, ce langa mine, la greu, a patimit
Asteapta fericit sa ma revada?
4 August 2008

Dana(Loredana Glont)

Frumoasa esti, ca nu se poate
Pasi, nepasator, pe langa tine
Iar zambetul surprins in fuga
Sau zamislit de inima-ti la fel
Ma poarta bland, spre ale cerului
Catapetesme.La inceput, nu am stiut,
De mi se pare, sau esti aievea!
Ale copilariei dulci miresme
Au revenit ca-ntr-o poveste
Cu senine ganduri si trairi maiestre.
Si, ca o gluma buna
Din saptamana-n saptamana,
Cu pauze de cate-o zi
Te-ai instalat definitiv
Cu statut de “fata buna”
Asa sa fie? Asa este?

Intr-un final ce crezi?
De astfel iti vorbesc!
Sa fie din motivul
Ca incep sa te iubesc?
( 05.10.06)

Cristinel

Sa-ti adresez zceste randuri,
Am stat ceva, sa ma gandesc
Nu poti vorbiOlimpului
Din falia Abisului

De nu ma crezi,
Inchide ochii, si te vezi
Ce mai puternic scapara,
Decat oricui!

Cu aste vorbe incropite,
Cutez a spune, pe neferite:
Ce faci tu, Copil Minune,
Cum trece veacul prin cea lume,
In care nevoit, ai pribegit?

Eu si Mami, far-a o spune
Vorbim in ganduri despre tine.
Si, cand nu ne ostoim,
Oare ce face Cristi?
Nu vrei acuma sa-i vorbim?

Nu ca s-ar pune intrebarea
De a-ti vorbi ori ba,
Ci, sa nu te tulbure-ncercarea
Mobilului de-a te chema

Din partea noastra,
Sa te-auzim.

vineri, 10 octombrie 2008

Carpe diem

Carpe diem
Ne cunoastem de multi ani, de la Partid , unde ne-am placut empatic.
De fapt, la inceput l-am suspectat de cine stie ce interese, dar, intrucat nu au existat solicitari speciale, am dedus ca este vorba de o stare de simpatie aparte, pe care unele persoane o pot nutri, fara un interes anume; pur si simplu , un soi de prietenie fara afectiune. Sau poate faptul ca ii place sa povesteasca, fara alt scop decat acela al nevoii de a-si da importanta, fara riscul intreruperii cu brutalitatea specifica egoismului
ce-l caracterizeaza; sau poate este situatia cand noi toti avem nevoie sa primim un ajutor
moral, prin simpla rabdare de a ne fi fost ascultat pasul, fara gesturi de nerabdare nervoasa; sau poate, inclinarea mea de a nu intrerupe firul povestirii decat prin intrebari aparent preocupate fata de cate “verzi si uscate” mi se indruga;sau poate cine stie ce taine ale corpului emotional al fiecaruia dintre noi. Oricum, nu m-a preocupat motivul discutiilor agreabile sau chiar interesante pentru oricine are minimul simt social al comunicarii civilizate. Recunosc, din ce aud, imi plac sfaturile pe care le extrag singur sau mi le da impotriva blazarii fata de propriile interese, capitol la care, o spun deschis,sunt penibil de deficitar; observand cu subtilitate, ca nu-mi place sa ma zbat pentru cauze ce – mi par a fi pierdute din start,mi-o spune direct, ca vorbind pentru sine:”da eu nu-i las, fir-ar ei ai Dracului;ma bat pana-n panzele albe, pana reusesc!”.Demna remarca, buna si folositoare pentru oricare dintre noi, indiferent de sex, de varsta si de statut social. Desigur daca este vorba de o cauza corecta,morala, care sa nu impieteze asupra semenilor nostri.
Si, in general, eu fiind adeptul “educatiei prin sine insusi”, am reactionat favorabil la aceasta opinie; bineinteles, din acel moment, nivelul atentiei in a-l asculta, a crescut lo-
garitmic, iar placerea asteptarii de noi invataminte de “psihologie aplicata” , la fel.
Din motive stupide politic, nu ne-am mai intalnit ca acasa; locuind insa prin zona, drumurile noastre se intersecteaza uneori;foarte interesant, fiorii emotiei aflarii noutatilor, amplifica intr-un fel aparte clipa inceperii conversatiei. La fel s-a intamplat si deunazi , cand asteptand in statia de autobuz, i-am auzit vocea sonora salutandu-ma.
Ca de obicei, mi-a spus cu ce se ocupa : niste probleme de spatiu locativ,privind vila ce i-a fost retrocedata cu mici complicatii de vecinatate.In timp ce-mi povesteste, se intrerupe si incepe sa vorbeasca singur, eu ne mai intelegand nimic. Incerc sa redresez situatia, banuind un scurt circuit senescent.Probabil a observat incercarea – ochii mari , a nedumerire-soc; cand se opreste si-mi spune jenat: scuze, ca sa nu uit ceva din ce am de facut, repet in ordine,problemele in cauza; ma arat placut impresionat si-i
Spun ca gestul sau, face parte din trusa deprinderilor lucrului bine facut, laudand-ul pentru constatare;foarte mandru de moment,tine pentru o clipa sa aduca un oma-
giu tatalui sau neamt-sas, care l-a invatat modul organizat, nemtesc(remarc mandria etniei prusace). Retin,placut surprins, mai ales modul interesant si eficient de conduita in actiune. Intamplarea imi aminteste o mica, dar foarte plina de invataminte istorioara asupra deprinderii lucrului bine facut. O cunostinta, fost pacient al ilustrului chirurg Sedlacek, mi-a povestit amuzat, urmatoarele: inainte de a intra in salonul de operatie
celebrul medic avea in ziua respectiva obiceiul de a se inchide in biroul sau, unde bea cafea si fuma .Obiceiul era ca un ritual - savarsit zilnic. Apoi operatia se desfasura cu o inalta maiestrie si viteza.Intrebat de pacientul sau pentru , ce sunt aceste momente de reculegere, Eminentul Profesor i-a raspuns ca, in timpul respectiv , repeta in gand cu minutiozitate filmul operatiei pe care urma s-o efectueze.Astfel, cand incepea lucrul, totul se derula ca-n filmul vizionat in timpul acestei meditatii.Am ascultat cu multa placere aceasta povestioara plina de talc profesional , si am realizat, inca o data valoarea capacitatii de relaxare si de energizare a meditatiei asupra organismului caruia i se adreseaza .Candva,un prieten-chirurg imi povestea entuziasmat ca actul chirurgical,pentru drul Sedlacek,era o opera de maiestrie artistica, la care nu puteai aspira.Nu prea realizam atunci,starea lui de admiratie,dar dupa istorioara de mai sus cand am si aprofundat importanta meditatiei, totul mi-a devenit limpede.
Cat despre partenerul meu de povestiri, pana il voi reintalni o sa ma gandesc mereu la spiritul lui de intelepciune si la filozofia pragmatica, pe care voi incerca sa mi-o insusesc, fiind plina de invataminte:sa traiesc in prezent, si sa ma bucur de orice clipa grea sau nesigura;sa nu ma descurajez si sa nu fiu delasator; doar astfel, succesiunea de clipe traite din plin,va constitui ceea ce se numeste Fericirea.Incearca si tu,cititorule, ca viata e scurta. Incearca indemnul lui Horatiu “Carpe diem”, in sensul de “a culege roadele si mai ales bucuriile zilei de azi”; sau si mai recent sfatul maestrului Dinu Sararu:”Sa nu ratam clipa”.( 18.08.08).

ADELA

In semiobscuritatea dupa amiezii de iarna, n-a vazut-o bine. A remarcat doar silueta inalta, cu forme pline, rotunjite de vizorul prin care a zarit-o in timp ce se grabea sa intre in apartament. Cu gandul la cele vazute, regreta putinul remarcat. Trebuie sa aiba un chip dragut, isi zice; care sa completeze mladierile molcome ale imbierilor de vino-ncoa. Si un zambet luminos,plin de caldura unor nebanuite promisiuni. De cand i-a vazut umbra, nu mai are liniste.Se plimba agitat si nesigur prin camera, fara un gand clar. Brusc, isi face curaj, se priveste in oglinda increzator,zambind si spunandu-si ca intr-un strigat de victorie:”Imi place de mine, neconditionat!”. Capatase acest obicei din ziua cand speriat de un esec , a citit undeva formula respectiva, ca un sfat sigur impotriva stresului specific momentelor de ezitare. O ultima privire in oglinda il asigura ca este pregatit pentru emotia confruntarii cu Umbra. S-a autoinvitat la vecina,pentru a-si limpezi mintea de obsesia curiozitatii care-l cuprinsese.Impactul primei impresii, a fost cel putin neasteptat. Un chip sobru,interiorizat,indicand fara dubiu, o fiinta cu preocupari departe de cochetaria emotiilor ocazionale. Barbia are o gropita discreta, delicata, poate ca si forta sufleteasca pe care o degaja. Lipsa oricarui zambet, cu toata politetea binevoitoare de pe fata, ce exprima degajarea celui sigur de sine, il deruteaza si necajeste. Nu asta era promisiunea iluziei ale carei plasmuiri l-au propulsat catre acest moment. Nici cafeaua cu care l-a servit,un gest concret de bunavointa si o invitatie la a se simti bine venit nu i-a sters senzatia de nedumerire incomoda pe care a perceput-o.A remarcat insa simplitatea naturala a gesturilor provenind probabil dintr-o constiinta de sine, specifica unor caractere puternice si rare.
Este derutat de impactul contrastului dintre impresia vizitei si impresia aparitiei meteorice a Umbrei. Desi viata il formase in spiritul ferm al convingerii ca “eternul feminin” este inseparabil de o superioritate pe care doar naturaletea o afirma si o consacra, nu se asteptase la o confirmare atat de categorica. Sub efectul socului a uitat sa guste din cafea; la plecare s-a scuzat cu un zambet jenat.Ea i-a raspuns , tot cu un zambet, amuzat insa. Faptul il deruteaza. Ce-o fi asa de amuzant?
Sa fi simtit ca-i, place? Doar a fost destul de sobru! Nu crezuse pana atunci, ca oamenii pot comunica emotional, prin vibratii ale sufletului, fara sa-si de seama .Auzise, ca si despre “dragostea la prima vedere”, dar nu le daduse importanta.Gandirea lui, restransa
doar la aspectele corporale ale vietii, nu realiza necuprinsul existentei in universalitatea sa.
Sceptic, isi spune ca Umbra nu –i patrunsese sufletul.Insa, intuitia, prudenta, il avertizeaza:”Nu fii atat de sigur.Poate fi inceputul!”.
Stanjenit,cuprinde cercetator cu privirea chipul inseninat de zambetul neasteptat. Aluneca pe deasupra gropitei din barbie si poposeste pe rotunjimile atragatoare ale coapselor pe care indiscretia materialului pijamalei, le evidentiaza. Uitand de gandul care- l speriase,si de o noua autotradare vibrationala, isi spune:”asemenea coapse, nu se pot termina decat cu genunchi demni de armonia locului ce-i apartin: plini, rotunzi si calzi” . Apoi:”Mai stii, poate ca este chiar un inceput ?
Brusc, o emotie inefabila, ii inunda trupul, incat `nici nu observa cand paraseste incaperea, fara sa salute.

marți, 7 octombrie 2008

MILICA

O poveste trista, dureroasa, cum nu se poate imagina-viata Milicai, sora mea cea mai mare, din prima casnicie a mamei noastre.
Trista, cum nu si-a dorit nimeni sa fi fost; o tristete asupra careia reflectezi zadarnic!
Un efect al comportarii neinspirate a unui tata vitreg, ce sunt absolut sigur, nu s-a privit astfel si nu si-a dorit asemenea rezultat, nici in cea mai inversunata inchipuire. .Si vorbesc in cea mai autorizata cunostinta de cauza. Pentru ca ,eu insumi am fost nevoit sa reflectez asupra conditiei mele prin prizma complexelor pe care le-am trait, si nu dorite, sau cautate de tatal meu, ci din neobservarea parinteasca asupra firii copiilor sai.Chiar daca era dascal, erudit, cu fire de artist-canta emotionat la vioara, scria literatura si organiza serate scolare,in care nu lipseau piesele de teatru, folclorul-cantece, dansuri populare si scanteierile specifie umorului si intelepciunii noastre populare Cu durerea in suflet, pe care o traiesc pentru Milica, imi vine sa strig in lumea larga, sa ma auda toti
cei care sunt si vor fi parinti:”Parinti, nu va complexati copii, nu le stirbiti bucuria increderii in propriile lor forte, nu-i dezarmati in fata obstacolelor vietii, printr-o severitate dusa la neintelegere de catre sufletele lor in formare;nu abuzati de glume, ce nu pot fi intelese; nu insistati in a va impune personalitatea stresanta, ca pe o povara complexanta , care le poate stirbi dureros si tragic viata in pregatirea pentru vicisitudinile la care va fi expusa. Poate ca asa a fost soarta Milicai: sa patimeasca de copil, sa creada ca in viata i se cuvine prea putin, sa se multumeasca modest si rabdator pana peste poate, lipsita de indemanarea necesara sa-si exprime dorinta fara drept de refuz, fara bucuria copilariei neresemnate; cu impresia ca n-are dreptul sa-si pretinda macar iluzia unor fantezii copilaresti. Trist, dureros de trist s-a petrecut viata Milicai. Iar sfarsitul, …sfarsitul,…fulgerator si tragic. Interesant si revoltator, cum un inceput promitator, pornit intr-o frumoasa luna pariziana de miere,avea sa se spulbere in neputinta abtinerii de la placerile alcoolului.Poate zamislita intr-o clipa de nesabuinta a unui sot alcoolic, poate intr-un imbecil iures al astrelor, poate din complexul de nepersonalitate la care duce o exigenta neinspirata a unui parinte ,avand probabil propriile sale frustrari; toate aceste “poate” la un loc , parca s-au invalmasit in firea fragila si delicata a Milicai, facand din ea victima usoara si sigura a unui sfarsit tragic, victima inconstientei unui sot bestializat de orbirea pe care o produce excesul de alcool. S-a intamplat intr-o noapte geroasa de iarna. Au inceput de cu seara sa bea.Ea, Milica,victima complexului de inferioritate, care i se incumba unui copil,nu s-a gandit ca daca ii va tine tovarasie la bautura sotului sau, acesta ii va aprecia gestul cu o invitatie de a iesi din casa, cand organismul ei fragil nu a mai suportat ingurgitarea bauturii, Ea,sumar imbracata,nu a rezistat gerului si a intrat in casa, implorandu-l sa o lase sa se incalzeasca putin. El, bestia, a inceput sa o bata, cu un lemn de la soba de incalzit ; si dupace ea si-a pierdut constiinta, a continuat s-o loveasca in nestire. Nu a rezistat loviturilor. A doua zi, cu o voce derutanta ,ucigasul a anuntat-o telefonic pe sora mea Geta, ca nu stie ce are Milica si sa mearga la ei. Aici ar fi de specificat efectul complexarii, a pierderii simtului realitatii, la care duce o educatie, eu am sa-i spun bland, nereusita. Desi locuia nu departe de sora noastra,Milica, nu s-a gandit sa se duca la ea, sa previna tragedia.Ingrozita de presimtiri sumbre, Geta si- luat in fuga o haina si a alergat spre casa Milicai. Spre meritul tariei ei de caracter, nu a lesinat vazandu-si sora neinsufletita. Bestia o spalase cu sange rece de sange si o asezase in pat. Nu reusise sa stearga urmele intepaturilor lasate de cuiele din unealta crimei- o sipca din lemnele de la soba . Sunt ani buni de atunci. Ma ingrozesc si ma minunez de taria sufleteasca a Getei.Cu vocea inecata de plans, i-a spus:”ai omorat-o in bataie!” Si-a sunat o colega al carei sot lucra la Politie; apoi a chemat Salvarea . Totul s-a derulat aproape ametitor de iute. Pe ucigas l-a luat Politia,dupa o bataie- pe loc, sora cu moartea el nevoind sa –si recunoasca fapta criminala..Mi-a povestit Geta , din relatarile prietenei ei.Tulburati de spectacolul corpului neinsufletit al Milicai, politistii au facut primul act de justitie, pana cand bestia a relatat totul: i-a cerut sa bea alaturi de el, si cand ea n-a mai rezistat, a dat-o afara, jignit ca-l refuza.Dupa ce a plans un timp la usa si nu a mai rezistat frigului a intrat; implorandu-l, s-a inclestat de picioarele lui; gestul ei disperat, l-a turbat, si a lovit-o in nestire pana nu s-a mai miscat.A spalat-o, a pus-o in pat si a chemat-o pe Geta.
Ucigasul a primit 17 ani de detentie, dar asta nu ne-a ajutat cu nimic; Milica ne lipsea.
Acum, retrospectiv, ma intreb: daca ar fi avut o alta viziune asupra vietii asupra increderii in sine, Milica ar fi acceptat o convietuire cu un betiv? De fapt, este conditia reprobabila pe care o suporta multe femei, poate victime ale aceluias complex al depersonalizarii! Respectul de sine pe care-l incumba constiinta de sine, ar fi pus-o macar pe ganduri asupra statutului sau de viata? Raspunsuri imposibile; doar supozitii inutile.
Raman totusi la convingerea ca o educatie adecvata in familie, “cei sapte ani de acasa” constituie conditia necesara si obligatorie a unor premise de bun augur pentru o viata normala, civilizata. Am simtit in propria-mi viata nevoia unei educatii a increderii in sine, a consolidarii suportului din tine insuti, ca o trambulina de lansare in valtoarea abisala a vietii. Dar despre asta, maine, in lumina altei stari sufletesti.(5 oct. 2008).

INVAZIA

Intr-adevar,”nu aduce anul,ce aduce clipa”.Sta omul linistit in casa,soneria zbarnaie, deschide usa civilizat si o bruneta cu carnurile revarsate prin stransoarea hainelor tipator colorate,i se adreseaza cu o voce dorit mieroasa si autoritara: Suntem pentru dezinsectia in apartamente,din partea Primariei; este gratuita ;va rugam,ne grabim,mai avem multe blocuri de rezolvat! Si fara sa astepte un raspuns, ii stropeste piciorele goale in papucii de casa.Nu este toxic,te linisteste;nici pentru om si nici pentru animale; dezgustat de contactul cu solutia usor mirositoare,te retragi din calea jetului care este insistent proiectat asupra-ti la observarea dezgustului pe care ti-l produce.Matahala tuciurie profita de spatiul creat si se insinueaza in bucatarie.Nu indraznesti nici o opozitie ,cu toata insistenta intempestiva a gestului; ai in fata faptura delicata care este femeia; o urmezi din grija de a evita si alte neplaceri; foarte concentrata,stropeste cu sarg tot ce-i iese in cale;inteleg insa ca sunt urmarit cu coada ochiului cand, cu aceeasi voce mieroasa imi cere o sticla cu apa sa mai umple rezevorul;o servesc si nu vad cum vreo sapte-opt balabuste din holul blocului s-au si strecurat in apartament , pe nesimtite. De fapt, nu au patruns ,pana cand un confrate de-al lor,sub pretextul obtinerii unor informatii privind adresa Blocului,mi-a distras atentia de la usa apartamentului,sa nu observ cum ma invadeaza hoarda din hol. Si, dintr-odata m-am trezit cu opt- noua persoane,cate una-doua in fiecare camera.Buimacit de situatie, si mai ales speriat sa nu ma intrebe de sanatate,m-am lasat aparent, coplesit de moment; dar indrumat de intuitie,care-mi spunea ca intrucat pericolul pluteste in toata casa,sa fiu calm si cu ochii pe ei.Calauza lor mi-a cerut un talon de pensie, dupa care,mi-a precizat ca fiind pensionar,ma costa dezinsectizarea doar zece lei(N-am sesizat ca la inceput m-au anuntat ca lucrarea este gratuita, si nu mi-a dat prin cap ca pe el il interesa unde-mi tin actele si banii). Foarte ciudat, dupa cateva minute,mi-a restituit,cu o oarecare dezamagire, si talonul si banii; pentru ca a inteles ca avem un trai modest(eu si sotia,desigur), nu se indura sa ne mai ia bani. Cauza amabilitatii, era, ciudat, dezamagirea ca nu aflase ce-si dorise . M-am facut ca nu observ si am continuat pe aceeasi linie de acceptare a situatiei.Toata vizita(a se citi invazia) a durat cred ,cam un sfert de ora; si au disparut tot asa de neobservat,cum s-au si strecurat.
Scapat ca prin minune,mi-am asteptat “foc si para” sotia care intarziase la cumparaturi (era de fapt pretextul disperarii si al mustrarii de cuget ,ca ma lasasem in felul acela prostit, mai ceva ca un copil mic; oricine mi-ar fi putut reprosa ca “daca eram mai tanar, nu m-ar fi fraierit astfel”). Obisnuit sa-mi alung gandurile neplacute, printr-un simplu ”anuleaza!”, “anuleaza!”, m-am redresat din starea apasatoare si am inceput sa-mi astept in liniste sotia, ca pe un salvator. Cufundat in cautarea de ganduri positive, n-am observat chipul radios al sotiei, cand s-a intors de la cumparaturi.Linistit, mai degraba, spasit,i-am povestit cu sufletul la gura, patania amar-aramie, traita in timpul plecarii ei, la cumparaturi.
Alertata de stire, a inceput sa caute infrigurat, prin locurile unde ne tinem actele: personale si ale casei; de bani nu se punea problema, fiind usurati de ei de catre niste investitii recente.
Abia atunci am inteles dimensiunea dezastrului invaziei; nimic nu ramasese neumblat: biroul meu,spatiile a fi potentiale locuri de ascuns obiecte de pret, fusesera intoarse si cotrobaite.