Puterea Mintii

Povestea care urmeaza nu este o gluma si este relevanta pentru controversata problema a “Puterii mintii” . Intr-o dimineata obisnuita, Ghorghe Lungu s-a trezit, asa cum si-a dorit,mic de statura, mai mic decat media de inaltime obisnuita.Si-a dorit asta,stiind ca Napoleon,idolul sau, a fost cam scund de statura;iar micimea staturii cuiva era un semn de distinctie,de reusita in scopurile stabilite. Pentru moment, nu si-a dat seama de amploarea situatiei, desi in patul sau mare,parea un fel de pitic; aproape nu ajungea la marginea acestuia, sa se dea jos sa mearga la toaleta; zorul era mare si cu cat incerca sa coboare,patul ii parea o intindere
nesfarsita ca un desert fara margini pentru un calator ratacit, in cautarea unei oaze. Nu mai pricepea nimic; invariabil,se invartea in jurul pernei imense,ca o duna de nisip,gata sa-l inghita la cea mai neasteptata furtuna de nisip. Mai mult,nevoia de a urina s-a transformat intr-o sete cumplita,pe care daca nu o rezolva imediat, se usca vazand cu ochii. Visez, oare?; sau dorinta mea de a deveni mic de statura , ca toti “marii oameni”la care am ravnit cu atata sarg, s-a implinit? De bucuria acestui gand, a atipit, fara sa fi reusit sa coboare din pat.In setea, resimtita pana sa adoarma, a continuat sa caute oaza salvatoare.Infrigurat de fiorii arsitei, Gigel a intrezarit o oaza, nu prea adanca, dar pe fundul careia, o lentila minuscula de apa i-a redat iluzia unei intinderi de apa din care,putea in sfarsit sa-si ostoiasca setea ce-l chinuia cumplit, mai ales in abdomen. Infierbantat, a intins mana dupa o gura de apa; a alunecat, odata cu nisipul miscator de sub el. S-a simtit invaluit in apa calduta la care nazuise. Ciudat, arsita din abdomen s-a transformat intr-o mangaiere calda; nici nu indraznea sa se miste, ca sa nu intrerupa placerea negustata pana atunci. Brusc, o voce suparata, de pe marginea oazei, ii tulbura fericirea;
-Ce faci,nepricopsitu-le, te-ai scapat in pat?; si mai vrei sa fii cineva?; scoala imediat pocitanie, ca parca ai intrat la apa; Gheorghita, sotia lui Gigel, nu banuia fericirea barbatelului sau; i-ar fi iertat poate si necazul cu udatul.Nu avea cum sa stie ca el, de fapt, nu intrase la apa, ca micimea lui era reala si nu ce-si inchipuia ea. Nu avea de unde sa stie cate eforturi facuse el pentru aceasta calda bucurie. Gigel nu se supara.Incurajat si de impresia sotiei ca intrase la apa,dovada ca totusi era mai mic,asa cum cu osardie lucrase un timp in urma,sari vioi din pat si-si imbratisa sotia cu afectiunea de care este capabil un om multumit,transmitandu-i si ei mirosul puternic pe care-l degaja pijamaua imbibata de propria-i urina.
-Stai, ce faci?Nu vezi ca ma uzi si pe mine? Este doar rochia noua! Te rog!
-Nu-ti face griji,suera el sacadat de sub apasarea strivitoare a bustului femeii, care
nefiind prea inalta de felul ei, acum,in noua lui statura, numai bine ii acoperea fata, sufo-
candu-l.
-S-ar zice, dupa voluptatea descrierii starii lui de sufocare, ca nu ti-ar displace o
asemenea inclinare aberanta!
-Acum,daca ma provoci, pot sa-ti spun ca asa cum pofta vine mancand, tot asa o patanie
relativ identica in genul sufocarii am trait si eu, cu totul intamplator.
-Am cunoscut,intr-o ocazie, o persoana de-a dreptul speciala prin staura ei impozanta si
orgolioasa; era in genul stupidei afirmatii “femeia conduce”, lipsite de orice noima;
pe scurt, tinea sa aiba un ascendent asupra mea.Fapt pe care la randu-mi nu-l doream din
motive de tandrete altruista dornica sa daruie totul, fara sa primeasca ceva in schimb.
Poate ca si persoana despre care voi vorbi avea aceeasi structura afectiva ca si mine, din
considerentul ca uneori, bucuria de a darui este o stare spirituala speciala mult prea sub-
tila spre a fi explicata pe inteles. Cert este ca voia sa ma domine; iar eu, “nu si nu”.
Relatia a devenit tensionata: apelari si invitatii numeroase, directe sau prin prietene,
atineri de cale si, la refuzul meu insistent, amenintari puerile.
Am devenit ingrijorat,desi jocul incepuse sa-mi placa. De lehamite, am cedat si totul
s-a transformat in penibil. M-am decis sa nu mai repet vreodata experienta. N-am reusit;
regretele mele s-au intensificat, iar dependenta mea crestea alarmant. Eram incapabil de
orice refuz. Atunci am inteles cate ceva despre “Puterea mintii”. Persoana, ma domina
prin insistenta mintii ei , in care dorinta de a stapani, era la randul sau, o obsesie de netre-
cut. Pe atunci, nu stiam despre filmele “horror”; Dar ce traiam, putea fi o secventa lunga
dintr-un asemenea cosmar. Mila de a nu rani o fiinta, suferinda din cauza ta,frica de
gesturi necugetate ale acesteia, jena de colegi; devenisem din erou, calau, victima agoni-
za langa mine si din cauza mea; ce mai, orgoliul meu, abil si maladiv stimulat, era pe ca-
le sa-mi devina lat sau ghilotina.Si acum,evocand aceste momente, retraiesc un frison si
parca inteleg,vag,ce-i drept, spaima de o viata a persoanelor nevoite sa fi suportat
anumite agresiuni.Fuu! , bine ca s-a sfarsit totul; duca-se pe pustii!