Nedumerire

Dornic sa ma relaxez, m-am dus in vizita la prietenul meu cel mai bun,pe care-l alint cu nunumele de Ami. Ma simt bine in prezenta sinceritatii lui, atat despre sine, cat si in ce ma priveste. Are un fel ezitant, protector in a spune lucrurilor pe nume; cu o voce molateca, estompata de grija de a nu leza, fiind convins ca uneori, adevarul cel mai sincer, poate face mai mult rau decat cea mai marsava minciuna. Dupa inseninarea care i-a acoperit fata, inteleg ca ma astepta sa-si descarce sufletul.Ii vin in intampinare, ca sa-l scap de ezitarile inceputului.
-Hai, nu ma tine pe jar! Urmaresc efectul psihologic, adulmecand anticipat savoarea sensibilitatii destainuirilor sale.Simt ca are ceva intens; ar porni si nu se-ndura.E grav, imi spun eu; traieste o furtuna sufleteasca. Il stiu nabadaios in pornirile sale intime, asa ca ma hotarasc sa astept sa-si ia singur avantul necesar; este probabil ceva strict intim, care trebuie respectat ca atare; si, ce dovada mai vie de respect decat asteptarea delicata a deciziei lui de a-si descarca sufletul?
- Mda, sa vezi ce mi se-ntampla! Cred ca incepe o efervescenta speciala in viata mea cum n-am crezut a avea vreodata. Asa ceva are loc doar cand percepi existenta, in toata frumusetea deplinatatii sale. Nic nu stiu….sa-ti spun,sa nu-ti spun! Te-am asteptat ca pe un zeu, caruia sa-mi descarc sufletul, dar acum, mi-am pierdut curajul…. Sa nu fiu penibil! Ii inteleg ezitarea, imi starneste duiosie, in amestec cu nedumerire.Oare ce-l framanta ? Nu-l pot lasa in hotararea care parca l-a cuprins ireversibil. Afisez un aer blazat; bine, poate nu-I asa de important, hai sa discutam de-ale noastre, si-om vedea apoi ce-ai vrut sa-mi marturisesti; si simulez detasat un gest de renuntare.
-Nu, nu, stai e tot de-a noastra; ba chiar de-a mea, speciala! Este vorba despre ea;
-Da? Si cine-i ea, ce legatura are cu mine?
-Cu tine, nu! Dar cine-i prietenul meu ca eu insumi, nu tu? Incep imediat, mi-am revenit. Daca n-ai auzi-o vorbind de nepot, moment cand crezi ca rade de tine, nu i-ai da varsta pe care o implica existenta unui nepot. Vocea, cu tonalitati amintind de muntenii care-si vorbesc de peste deal, si miscarea vioaie, fara odihna, cu care se perinda prin fata ferestrei intaresc impresia de nedumerire, cat si atractia care impinge catre tainic.M-am obisnuit cu prezenta ei; face parte din ritualul zilnic al vietii mele. Dimineata, mi-o inchipui napustindu-se prin camera, asupra lucrarilor pe care si le-a propus in ziua respectiva. Apoi,usa inchisa incet, in urma catelului pe care-l scoate la plimbare; dupa care,vocea mustratoare la adresa acestuia; care se simte fericit de mustruluiala, cu aceiasi voce cu inflexiuni de metal, proaspat scos din forme. Catelul isi transmite bucuria printr-o latratura,aparent amenintatoare, adresata trecatorilor parca intrebandu-i, indiferent cine sunt acestia:”vedeti ce-mi face?”. Urmeaza timpul de plimbare; cat? nu stiu, dar din motive greu de precizat, eu ma aflu deja la geam, exact inaintea trecerii lor, din nou,prin fata ferestrei mele. Si, iarasi usa inchisa discret, ca sa nu deranjeze pe nimeni.Oare din ce mediu provine? Dupa cateva momente sau ore de disparitie in intimitatea apartamentului de vizavi, unde locuieste ca un sihastru, apare din nou; o aud dupa maraitul vesel sau scancit al catelului, pregatindu-se sa iasa din casa. Si apare, napustindu-se in tromba, spre un TICO, ales parca pe masura ei, dezici ca masina merge pe pilot automat. Pleaca. Incotro, pentru cat timp? Nu se stie! Presupun ca depinde de toane, dar la cat o vad de hotarata in miscari, n-as zice. Revin, plimba catelul si il mustra, spre bucuria manifesta a acestuia. Si, tot asa,zi de zi,ani intregi,de cand mi-a devenit vecina.Cand ritualul zilnic nu se pastreaza,poate din cauza concediilor sau deplasarilor in cadrul activitatii, spectacolul strazii, imi pare anost si trist; incerc sa-l inviorez, imaginandumi-o, dar nu este acelasi lucru. Stii ca am avut momentele acelea grele de sanatate? Ca dupa ele am avut ocadere psihica, exprimata printr-o tristete goetheana, ca in Suferintele tanarului Werter? Absolut intamplator in timp ce-mi faceam plimbarea de recuperare, ne-am intalnit sii am schimbat cateva cuvinte, de complezenta. Intrebandu-ma cum ma simt, i-am vorbit despre stare care ma incerca. Serios si grav, cu aceleasi tonalitati ferme, ea ma-a mustrat ca nu e-n ordine starea mea, si mi-a promis o carte care sa ma ajute. Si atat. Spre bucuria mea, cu aceeasi graba cu care-si desfasoara existenta, mi-a si adus-o personal. O carte de suflet si de caracter, asigurandu-ma ca lectura ei si respectarea recomandarilor, ma va ajuta sa-mi depasesc starea depresiva de care m-am plans. Gestul si sfatul ei,m-au impresionat cum nu-ti inchipui. Insufletul meu s-a infiripat o emotie de gingasa prietenie. Dar nu i-o pot exprima, de teama de-a nu o pierde. Am dat doar curs placerii comune pentru un anumit gen de literatura si optiuni, care m-au convins ca nu am motive de indoiala in a-i vorbi deschis, si recunoscator, despre rolul ei, jucat in redresarea mea sufleteasca ; maimult, intrezaresc perspectiva unei afinitati aparte. Totusi, nu indraznesc. O privesc atent, in asteptarea clipei potrivite. Pare un sfinx, binevoitor, dar gata in orice clipa sa lanseze opunere la punct, prompta si ireparabila. Sau mintea mea o zamisleste astfel? Intr-o zi, cu ocazia unei imbratisari de felicitare, mi s-a parut ca are buzele reci. M-a nedumerit cum un vulcan de energie, gata oricand sa erupa, poate avea craterul rece. Mi-am zis canu sepoate,dar nu am indraznit sa-miinfirm dezamagirea. Iluzoriu, imi inchipuisem o caldura de tip oriental, inepuizabila, in infiorari misterioase, de nepatruns. Acum, insa, constat ca fara o alchimie acceptata fiziologic, totul se naruie. Acum, stii tot! Crezi cama poti ajuta? Eu in ce ma priveste, cred in alchimia sufletului si, nu vad cum as putea in fluienta natura. S-a asternut linistea. Ultimile cuvinte, AMI le-a rostit printr-un oftat dureros, din care am resimtit zbuciumul sau interior; dar si ca nici nu-l pot ajuta decat cu ointrebare, poate putin neroada:
-Dar tu crezi ca ea a simtit furtuna care te macina? De unde stii ca nu va sapa aceeasi racila:necomunicarea directa si clara?
Ami priveste undeva, peste mine,iar in ochii sai, observ un licar optimist. S-o fi hotarat oare, sa comunice mai eficient? Inviorat,imi strange puternic mana.
- Cand se va fi produs minunea sugestiei tale, iti voi raspunde scurt:traiesc!
- Ne-am despartit cu dorinta reusitei: eu, a sfatului dat; el,a Sperantei, ca va fi primit un sfat prietenesc, de viata.