Scrisori pentru Geta(3)

Am mai facut cateva incercari sa-ti scriu dar, n-am reusit sa aranjez pagina si pana la urma, am pierdut scrisul Ieri, am incropit cateva versuri pe care, la fel, le-am pierdut, din necunoasterea manuirii calculatorului.Azi, insa, nu ma las; am sa-ti povestesc ceva nostim- amar; ceva in genul: bine spui, rau gasesti!
S-a intamplat acum doua saptamani; m-am dus cu niste facturi de-ale Vioricai, sa le platesc pt. bloc. Ma opresc la primul ghiseu, si, conform obiceiului meu de aproduce bucurie, oriunde m-as afla, ii spun casierei: chipul dv. este foarte expresiv! Cu un ton linistit si decent. Stiu, mi-ati mai spus-o, mi-a raspuns ea , pe un ton, pe care nu l-am inteles a fi nemultumit sau incantat .Ma aplec nedumerit spre ea, sa pricep situatia; si o aud: nu-si are rostul oasemenea discutie intre client si functionar, declara ea bosumflata, numarand nervoasa banii. Stiindu-ma de buna credinta, ma aplec si-i spun ca am vrut sa-i mai inseninez clipele petrecute in ghiseul respectiv, monoton si trist, asa parandu-mi mie, care veneam de afara, unde era o vreme minunata. Nimic. Mi-a dat chitantele, si a plecat ca din pusca; i-am vazut din fuga, spatele, cu un fund mare si jos, tremurand ca o piftie.Pentru o clipa masculul jignit din mine, s-a intrebat ofensat: oare asa o tremura si in pat? N-ar fi rea bucatica! cu ochii inchisi, n-ar mai conta ca imbratisezi un monstru! Si mi-am, propus sa ma las de politeturi, desi intotdeauna am fost rasplatit cu zambete de recunostinta.Peste o luna, la o alta plata,am dat din nou peste ea. Ca si cand mi-ar fi citit gandurile, m-a privit piezis si ostil. La sfarsit, n-am apucat sa-i mai multumesc. A disparut la fel de intepata, ca si prima data. Iar eu, m-am intrebat daca nu cumva gandurile mele vorbesc.Povestea nu-i frumoasa, dar interesanta prin ostilitatea comunicarii mute. Te sarut.

Scrisori pentru Geta(2)

Este foarte interesanta, pentru nostimada ciudateniilor pe care ni le poate juca intamplarea, fie si la nivel virtual(de Internet), continuarea acestei intamplari create absolut intuitiv de protagonista ei ca un joc de artificii vesele , menite sa ne insenineze fie si pentru o clipa. Continuarea s-ar putea numi: Sa nu crezi in coincidente? Ba chiar, fara nici o aluzie intepatoare, as putea-o numi: “gaza a cazut in lapte si laptele s-a prins!”
S-a intamplat asa: umbland pe Internet, am dat de o poezie, destul de licentioasa, la adresa Gabrielei Vranceanu Firea, scrisa chipurile de Marius Tuca; porcosenia, desi nu parea a fi genul lui Tuca m-a deranjat, si l-am apostrofat bland,exprimandu-mi regretul ca l-am admirat pana atunci. N-am vazut ca blogul, si autorul poeziei nu aveau nimic in comun cu inteligenta si buna crestere ale lui Tuca. Altfel spus, m-am pacalit urat de tot; gazda blogului, pare-se un neprieten al jurnalistului, m-a apostrofat in termeni care nu mi-au placut.Am raspuns pe un ton molatec, fiind prima discutie in “virtual”, cum se zice; duelul a continuat pe acelasi ton, relativ neutru,timp de cateva episoade(3-4, parca), dar incarcat de tensiunea nemultumirii din mine; iti spun ca nu suport sa fiu contrazis, in intentiile mele de bunavointa. Si, a aparut ea,pacifista, cu o remarca pe care o retin in esenta ei de calmare a spiritelor, fara multe cuvinte si niciunul de prisos. Mi-am exprimat aprecierea, care in sinea ei, era poate si o declaratie de prietenie implicita.Au urmat inca 2-3 astfel de interventii, la fel de placute mie; aproape emotionante, cand, ca din senin, ceva in mine a detonat si, la un raspuns tensionat de-al meu, sa intrerupem legatura. In primele zile, am resimtit acut lipsa interventiilor ei insufletitoare, dar m-am incapatanat sa nu o reiau. In rigiditatea mea prosteasca, mi-am zis: dac-o fi sa ne mai auzim, ne vom trezi unul in fata celuilat, la fel cum s-a intamplat pe Internet. N-am rezistat insa ecoului reverberant al vocii ei, si i-am incropit cateva randuri, sub un titlu, purtandu-i numele, pe care le-am postat/pus pe blogul meu. Asta era pe la 11 noiembrie, anul trecut. Si timpul, ca de obicei, s-a scurs, asa cum o face si astazi, impasibil,fara sa-i pese de nimeni. Pana intr-o zi(pe 16 ian crt.) cand tot intamplator, ca si la inceputul nostimadei, citesc intr-un zodiacYahoo, ca ma voi reintalni cu o persoana mult dorita. Amuzat, m-am intrebat pe cine-mi doresc asa de mult, fara sa caut in subconstient, si mi-am scris compunerea obisnuita.Cand sa o postez, vad ca am un comentariu nou, la una din piese; chiar la cea despre care tocmai ti-am vorbit. M-am uitat si, cine crezi? Era ea,fata cu graiul de aur, care deja imi vizitase blogul pe10 ianuarie, ora 22:44; la circa doua luni de la publicarea articolului meu. Caut comentariul, si citesc: LaLOKA spunea:”….adauga acolo, surprinsa…wow!!! Nu credeam ca te-a impresionat atat de mult stilul meu… incat sa scrii un articol, care sa-mi poarte numele (fie el si de lume virtuala)…si am zis doar cuvinte. Multumesc, Stimabile!” I-am raspuns ca si Arghezi, a spus tot cuvinte,dar… “Cuvinte potrivite”. Iar in chip de salut, am incercat sa ma exteriorizez:”Mai astept fiorii aurei tale! Inevitabilo!”. Maine,voi continua cu extrase din corespondenta noastra –eu si ea-, electronica.Sper sa-ti placa; o voi comenta, pe unde este nevoie! Te sarut! Ionel.

Scrisori pentru Geta

Geta este sora mea . O existenta cu totul speciala, prin natura ei, harazita pe nedrept sa indure vicisitudinile unei vieti ingrate fata de nobletea ei sufleteasca.Am cunoscut-o ca o fiinta aparte, abia cand mi-am dat seama cat de bine semanam in lipsurile si parte din slabiciunile noastre. Ma gandesc de ceva timp, sa incep aceasta corespondenta, pretext spre a rememora o copilarie fericita in deplinatatea ei sufleteasca. Intre mine si Geta sunt cinci ani si o sora,Marcela.Nu voi urma cronologia desfasurarii vietilor noastre. Ma voi limita la capriciile memoriei mele, completata sau corectata de impresiunile lasate in sufletele noastre de peripetiile mai mult sau mai putin hotaratoare. Am inceput asta seara corespondenta cu tine, sa-mi fortez singur mana la a incepe o activitate de care nu sunt in stare, daca nu ma impinge cineva de la spate. Ma refer la scris, si nu numai! Chiar acum, ma dovedesc la fel de neputincios; nu reusesc,desi mi-am propus, mi-am zis eu cu toata insistenta si impresia ca asa va fi, sa nu mai deschid calculatorul, sa vad daca am primit vreun mail, pe care mi-l doresc, dar despre care sunt sigur ca nu va veni.Spusele mele, par o aberatie, un delir: sa-l auzi ca nu vrea, si totusi, sa-l vezi cautand infrigurat,ceea ce stie ca nu va primi ; chiar impotriva propriei fiinte,a propriei trairi.Foarte ineresanta aceasta faptura slaba, care totusi nu vrea sa piarda iluzia de a nu se fi inselat, speranta de a nu se fi nelinistit zadarnic. Spre exemplu, chiar acum, am sa intrerup, sa mai fac o verificare; sa vad, m-a invrednicit cu un raspuns, nu? Nu! Si ciuda ma-nboldeste impotriva-mi.Dar stii ceva, ca sa gusti concret farmecul ciudat al spuselor mele (as spune framantarilor,dar nu vreau sa cad in patetism) , voi copia si-ti voi transmite in urmatoarea scrisoare, continutul e-mail-urilor, care au dus la nerabdarea-mi de mai sus. Sper ca va fi interesant, si nu-ti va displace diversitatea intensa a capriciilor sufletului care nu vrea sa se incadreze in timp normal. Deocamdata, te pup si multa sanatate!