duminică, 16 noiembrie 2008

Nunta

Frumusetea miresei uritea pe toata lumea.; chipul, pictat parca, stralucirea blanda a ochilor, zambetul ca o raza de bucurie, unduirea felina in timpul dansului, creeau impresia unei promisiuni de fericire neasteptata, chiar din clipa in care o vedeai, fara sa te intrebi daca va continua, si cat. Vecinatatea ei in timpul dansului, doreai sa nu se termine vreodata. Chipurile perechilor de dansatori o cautau cu privirea voalata, in incercarea de a nu-si exterioriza tumultul emotiilor pe care frumusetea ei il declansa, fara drept de a-i rezista, fie macar si intr-o admiratie instantaneu indiscreta.
In pauza de dans, sub emulatia pe care o crease perechea mirilor, conversatia se desfasura insufletit; se inodau cunostinte noi,din franturi de remarci de circumstanta.In timp ce urmaream incantat revarsarea de emotie din salon,cineva ma lua de brat si cu voce gingasa, imi sopti: "vino sa-ti fac cunostinta cu varul nostru din Brasov"; era chiar mireasa, verisoara mea dupa sora tatei.Si ma prezinta imediat cuiva cam de varsta mea;
- Ionescu, spun intinzand mana, cu un zambet de incantare, datorat si prezentei miresei;
-Popescu, imi raspunde cel prezentat, a fi varul meu din Brasov.Desi vizibil nedumeriti, nu facem nici un comentariu, asupra diferentei de nume; preferam, conform uzantelor, o lamurire ulterioara, a acestei ciudatenii.Cateva amabilitati asupra atmosferei din salon si iuresul recomandarilor continua. Sa -ti prezint pe cineva special zice Lenuta, mireasa; vei fi incantat, ai sa vezi!
-Tanti, iti prezint pe varul meu Ionel ; tatal lui este unchiul meu,din Galati, fratele cel mai mare al mamei.
-Vasiliu, imi intinde mana o doamna zambitoare, cu chip de matusa. Dupa care, cu un aer sugubat, continua:Ionescu sau Popescu?
-Ionescu, de ce Popescu?
-Banuiam ca nu cunosti motivul deosebirii de nume. Dar la inceputuri, si tu ai fost un Popescu. Un Sfat de Familie ti-a atras insa schimbarea de nume in Ionescu. Vazandu-mi perplexitatea, ca sa ma salveze, continua in aceeasi nota binevoitoare:Faptele s-au petrecut , cu mult inainte de a te fi nascut. Complet derutat, de parca pana atunci, bausem in nestire, am luat-o deoparte pe matusa Vasiliu, si am rugat-o sa a ajute sa inteleg misterul in care intrasem. Mireasa, mustacea in timpul dansului, alegand prin miscari dibace, pozitii, care-i permiteau sa se amuze cu luminile si umbrele de pe chipul meu, efectiv socat de surpriza ce-mi facuse. Ma simpatiza, pe baza unei inflacarari copilaresti pentru mama ei, o frumusete coplesitoare la randul sau, careia ii declarasem ca nu ma voi casatori decat cu ea, cand ma voi face mare.
Retrasi intr-un loc ma linistit, matusa, mi-a relatat cea mai uluitoare intamplare, pe care la inceput am crezut-o rupta dintr-o legenda, daca nu macar o snoava de sezatoare dupa terminarea culesului viilor din Niculitel, locul plin de vraja al copilariei mele la bunici si al iubirii mele copilaresti, inflacarate pentru tanti Cristina, mama miresei.
-Stii, verii tai Popescu, din Brasov, sunt mai aproape de locul vostru de bastina, si de numele adevarat al inaintasilor vostri.
-Adica? holbez eu, aproape speriat, ochii.
- Pai, inceputurile voastre, au avut loc intr-n sat de mocani, din Marginimea Sibiului, intr-o familie pe nume Pop; si care prin transhumanta s-a stabilit cu turma de oi, in pasunile manoase ale Dobrogei, in satul Niculitel, acum stiut ca zona viticola cu podgorii renumite. Oameni harnici si mandri, familia Pop, devenita intre timp prin jocul imaginatiei locale, Popescu,a fost brusc pusa intr-o dilema de Gheorghe, unul dintre copiii sai cei mai linistiti. Nu se stie cum, Gheorghe s-a hotarat sa nu mai invete carte inalta; in timp ce in familie se stabilise deja, traditia preotiei. Din ce i s-o fi nazarit lui Gheorghe, nu s-a aflat;dar a spus un nu hotarat, invataturii preotesti. Fara multa vorba, in cel mai specific mod sibian, rudele au hotarat ad-hoc, Sfat de Familie:”daca nu mergi la scoala, te dezmostenim!" Impricinatul,caracter darz de transilvanean, a raspuns scurt:Nu! dezmosteniti-ma si daca vreti, am sa-mi schimb si numele,ma voi numi Ionescu! Cunoscandu-si taria de caracter, rudele au acceptat schimbarea numelui, sa nu-i faca de rusine, dar nu l-au dezmostenit; l-au ajutat sa-si incropeasca o gospodarie si sa porneasca pe drumul ales de el, agricultura.
-Ei bine, acel Gheorghe Ionescu va fi bunicul tau, gospodar de vaza in satul Niculitel.
Desi n-a facut carte, Gheorghe a continuat traditia de buni gospodari a familiei. Darz, cumpatat, harnic si curajos, dupa ce si-a format o gospodarie frumoasa, s-a casatorit, si a avut sase copii:trei baieti si trei fete. Poate ca un regret tarziu, si-a dat feciorii la scoala; doi s-au facut preoti, iar unul, cel care va fi tatal meu, invatator. Fetelor, dupa mentalitatea timpului, cum le era norocul prin casatorie. Si cu zestrea de acasa, ceva teren arabil si vie,
ba si cate o casa la fiecare, erau in felul acesta despagubite ca nu facusera scoala inalta, precum baietii. Totul chibzuit si cu omenia cuvenita.
Copilaria mea, petrecuta episodic la bunici, a fost foarte placuta; chiar cu numele Ionescu. Dimineata, bunicul ma lua in brate, se urca pe un scaun, ma aseza cu burtica pe unul din butoaiele imense, pline cu vin si ma indemna sa trag vin, printr-un bat de stuf, transformat special in acest scop. La inceput, m-am speriat, sa nu cad in butoi prin gaura in care era introdus firul de stuf; dar cu timpul, am observat ca dupa asta, aerul rece din pivnita adanca, nu ma mai speria; ma invarteam ca un titirez, in jurul bunicii, care cu o rabdare blanda , imi raspundea la toate curiozitatile starnite dupa coborarea de pe butoiul urias de vin.Ca in orice gospodarie, bunicul avea si un caine. Dulaul mare, ciobanesc, imi producea multe spaime cu latratul lui gros si puternic. Ca sa ma linisteasca, bunica imi spunea sa-l mangai pe cap printre sipcile cerdacului impodobit cu flori care mie imi pareau crescute direct din lemnul constructiei. Dulaul, maraind bucuros, ma lingea pe mana, ca intr-o mangaiere; avea limba aspra si ma temeam sa nu-mi jupoaie pielea. Cand am prins curaj, am iesit in curte, sa fiu mai aproape de el. Mare cat o oaie si jucaus ca un miel, m-a trantit cand s-a urcat cu labele din fata, chipurile sa ma sarute. La racnetul meu ca fiara ma inghite, bunica, grabita sa ma salveze, a cazut pe treptele cerdacului; am crezut ca moare; am uitat de amenintarea fiarei si am fugit s-o ajut; s-o scot din ghiarele mortii in care-o aruncasem. Dup aceasta patanie, am fost declarat spre mandria mea, desi nu pricepeam nimic, in afara de privirile iubitoare ale bunicilor, “cruce de barbat”. Dar nimic nu poate egala clipele minunate petrecute in casuta de la vie.
Parca agatata pe marginea unei vai, pe fundul careia curgea firul argintiu al apei unui parau, casuta imi parea de vis. In timp ce bunicul si oamenii lucrau in vie, sprijinit de peretele casutei, urmaream fascinat desfasurarea vietii in vale :ciripit maiestru de pasari, oracait amuzant de broaste, rosul-intunecat al spatelui unei vulpi in sprintul ei scurt, dupa un iepure,erau pentru privirea mea de copil, bucurii fara seaman. Rareori, ramaneam peste noapte, la casuta, cand admiram covorul albastru instelat, al cerului. Spectacolul este feeric! Intinzi firesc mana spre cer sa iei o stea, ca sa te simti invaluit in esarfa mirifica a boltii, pictata cu un numar necuprins de stele; stele, al caror licar, iti pare un zambet pe care nu vrei sa-l pierzi. Si cu aceasta grija, adormi in mangaierea nevisat de placuta a Naturii.
Dupa ani si ani am revazut aceasta splendoare neinchipuita a boltii ceresti niculitene;privind-o, parca ma invaluie miracolul aurorei polare.
Anii au trecut, viata si- a urmat firul, dar bucuriile si spaimele de basm ale copilariei, le retraim la fel de intens.
Au fost insa si momente pe care acum, cred ca le pot numi dramatice! Intr-o noapte, cineva i-a furat bunicului, porcul din cotet; fara ezitare si in miez de noapte, bunicul si-a luat arma de vanatoare, a incalecat, si cu felinarul aprins, a plecat dupa hot. Acum, presupun ca gestul de curaj a fost facut in disperare de cauza.Poate ca nu i-ar conveni nimanui, ca in apropierea Sarbatorilor de Iarna, sa-i fie furat porcul crescut in acest scop.
L-a ajuns pe hot si sub amenintarea armei, l-a adus in sat si l-a predat jandarmilor.
A doua zi, am asistat la o scena de educatie civica, a carei amintire, m-a infiorat continuu.
Hotul,cu fata invinetita de lovituri, cu mainile legate la spate, era plimbat pe strazi, ca un caine purtat in lesa, si obligat prin inghionteli in spate, cu o bata, sa strige mereu:”Cine-o face ca mine, ca mine o s-o pateasca. Pe pancarta atarnata de gatu-i scheletic, era scris acelasi lucru.Infatisarea plina de suferinta a hotului,m-a cutremurat. Cu lacrimi in ochi, i-am povestit bunicai cele petrecute.
Aspra si rece, bunica mi-a spus sa nu-mi para niciodata rau pentru un hot; si-a primit pedeapsa meritata;daca nu s-ar face asa, s-ar ivi si alte faradelegi. Doar frica-i tine in frau!
Aproape atipisem in derularea copilariei petrecute la bunicul meu, rebelul, de la Niculitel, cand, matusa Vasiliu m-a atins usor pe umar: scuza-ma, sunt invitata la dans; si s-a pierdut in vartejul dezlantuit de nuntasi. N-am inteles ce a vrut vara-mea. Pe matusa Vasiliu, n-am mai intalnit-o dintr-o neglijenta ce ma caracterizeaza (12.11.08)

Niciun comentariu: