Scrisori pentru Geta(2)

Este foarte interesanta, pentru nostimada ciudateniilor pe care ni le poate juca intamplarea, fie si la nivel virtual(de Internet), continuarea acestei intamplari create absolut intuitiv de protagonista ei ca un joc de artificii vesele , menite sa ne insenineze fie si pentru o clipa. Continuarea s-ar putea numi: Sa nu crezi in coincidente? Ba chiar, fara nici o aluzie intepatoare, as putea-o numi: “gaza a cazut in lapte si laptele s-a prins!”
S-a intamplat asa: umbland pe Internet, am dat de o poezie, destul de licentioasa, la adresa Gabrielei Vranceanu Firea, scrisa chipurile de Marius Tuca; porcosenia, desi nu parea a fi genul lui Tuca m-a deranjat, si l-am apostrofat bland,exprimandu-mi regretul ca l-am admirat pana atunci. N-am vazut ca blogul, si autorul poeziei nu aveau nimic in comun cu inteligenta si buna crestere ale lui Tuca. Altfel spus, m-am pacalit urat de tot; gazda blogului, pare-se un neprieten al jurnalistului, m-a apostrofat in termeni care nu mi-au placut.Am raspuns pe un ton molatec, fiind prima discutie in “virtual”, cum se zice; duelul a continuat pe acelasi ton, relativ neutru,timp de cateva episoade(3-4, parca), dar incarcat de tensiunea nemultumirii din mine; iti spun ca nu suport sa fiu contrazis, in intentiile mele de bunavointa. Si, a aparut ea,pacifista, cu o remarca pe care o retin in esenta ei de calmare a spiritelor, fara multe cuvinte si niciunul de prisos. Mi-am exprimat aprecierea, care in sinea ei, era poate si o declaratie de prietenie implicita.Au urmat inca 2-3 astfel de interventii, la fel de placute mie; aproape emotionante, cand, ca din senin, ceva in mine a detonat si, la un raspuns tensionat de-al meu, sa intrerupem legatura. In primele zile, am resimtit acut lipsa interventiilor ei insufletitoare, dar m-am incapatanat sa nu o reiau. In rigiditatea mea prosteasca, mi-am zis: dac-o fi sa ne mai auzim, ne vom trezi unul in fata celuilat, la fel cum s-a intamplat pe Internet. N-am rezistat insa ecoului reverberant al vocii ei, si i-am incropit cateva randuri, sub un titlu, purtandu-i numele, pe care le-am postat/pus pe blogul meu. Asta era pe la 11 noiembrie, anul trecut. Si timpul, ca de obicei, s-a scurs, asa cum o face si astazi, impasibil,fara sa-i pese de nimeni. Pana intr-o zi(pe 16 ian crt.) cand tot intamplator, ca si la inceputul nostimadei, citesc intr-un zodiacYahoo, ca ma voi reintalni cu o persoana mult dorita. Amuzat, m-am intrebat pe cine-mi doresc asa de mult, fara sa caut in subconstient, si mi-am scris compunerea obisnuita.Cand sa o postez, vad ca am un comentariu nou, la una din piese; chiar la cea despre care tocmai ti-am vorbit. M-am uitat si, cine crezi? Era ea,fata cu graiul de aur, care deja imi vizitase blogul pe10 ianuarie, ora 22:44; la circa doua luni de la publicarea articolului meu. Caut comentariul, si citesc: LaLOKA spunea:”….adauga acolo, surprinsa…wow!!! Nu credeam ca te-a impresionat atat de mult stilul meu… incat sa scrii un articol, care sa-mi poarte numele (fie el si de lume virtuala)…si am zis doar cuvinte. Multumesc, Stimabile!” I-am raspuns ca si Arghezi, a spus tot cuvinte,dar… “Cuvinte potrivite”. Iar in chip de salut, am incercat sa ma exteriorizez:”Mai astept fiorii aurei tale! Inevitabilo!”. Maine,voi continua cu extrase din corespondenta noastra –eu si ea-, electronica.Sper sa-ti placa; o voi comenta, pe unde este nevoie! Te sarut! Ionel.