Intr-adevar,”nu aduce anul,ce aduce clipa”.Sta omul linistit in casa,soneria zbarnaie, deschide usa civilizat si o bruneta cu carnurile revarsate prin stransoarea hainelor tipator colorate,i se adreseaza cu o voce dorit mieroasa si autoritara: Suntem pentru dezinsectia in apartamente,din partea Primariei; este gratuita ;va rugam,ne grabim,mai avem multe blocuri de rezolvat! Si fara sa astepte un raspuns, ii stropeste piciorele goale in papucii de casa.Nu este toxic,te linisteste;nici pentru om si nici pentru animale; dezgustat de contactul cu solutia usor mirositoare,te retragi din calea jetului care este insistent proiectat asupra-ti la observarea dezgustului pe care ti-l produce.Matahala tuciurie profita de spatiul creat si se insinueaza in bucatarie.Nu indraznesti nici o opozitie ,cu toata insistenta intempestiva a gestului; ai in fata faptura delicata care este femeia; o urmezi din grija de a evita si alte neplaceri; foarte concentrata,stropeste cu sarg tot ce-i iese in cale;inteleg insa ca sunt urmarit cu coada ochiului cand, cu aceeasi voce mieroasa imi cere o sticla cu apa sa mai umple rezevorul;o servesc si nu vad cum vreo sapte-opt balabuste din holul blocului s-au si strecurat in apartament , pe nesimtite. De fapt, nu au patruns ,pana cand un confrate de-al lor,sub pretextul obtinerii unor informatii privind adresa Blocului,mi-a distras atentia de la usa apartamentului,sa nu observ cum ma invadeaza hoarda din hol. Si, dintr-odata m-am trezit cu opt- noua persoane,cate una-doua in fiecare camera.Buimacit de situatie, si mai ales speriat sa nu ma intrebe de sanatate,m-am lasat aparent, coplesit de moment; dar indrumat de intuitie,care-mi spunea ca intrucat pericolul pluteste in toata casa,sa fiu calm si cu ochii pe ei.Calauza lor mi-a cerut un talon de pensie, dupa care,mi-a precizat ca fiind pensionar,ma costa dezinsectizarea doar zece lei(N-am sesizat ca la inceput m-au anuntat ca lucrarea este gratuita, si nu mi-a dat prin cap ca pe el il interesa unde-mi tin actele si banii). Foarte ciudat, dupa cateva minute,mi-a restituit,cu o oarecare dezamagire, si talonul si banii; pentru ca a inteles ca avem un trai modest(eu si sotia,desigur), nu se indura sa ne mai ia bani. Cauza amabilitatii, era, ciudat, dezamagirea ca nu aflase ce-si dorise . M-am facut ca nu observ si am continuat pe aceeasi linie de acceptare a situatiei.Toata vizita(a se citi invazia) a durat cred ,cam un sfert de ora; si au disparut tot asa de neobservat,cum s-au si strecurat.
Scapat ca prin minune,mi-am asteptat “foc si para” sotia care intarziase la cumparaturi (era de fapt pretextul disperarii si al mustrarii de cuget ,ca ma lasasem in felul acela prostit, mai ceva ca un copil mic; oricine mi-ar fi putut reprosa ca “daca eram mai tanar, nu m-ar fi fraierit astfel”). Obisnuit sa-mi alung gandurile neplacute, printr-un simplu ”anuleaza!”, “anuleaza!”, m-am redresat din starea apasatoare si am inceput sa-mi astept in liniste sotia, ca pe un salvator. Cufundat in cautarea de ganduri positive, n-am observat chipul radios al sotiei, cand s-a intors de la cumparaturi.Linistit, mai degraba, spasit,i-am povestit cu sufletul la gura, patania amar-aramie, traita in timpul plecarii ei, la cumparaturi.
Alertata de stire, a inceput sa caute infrigurat, prin locurile unde ne tinem actele: personale si ale casei; de bani nu se punea problema, fiind usurati de ei de catre niste investitii recente.
Abia atunci am inteles dimensiunea dezastrului invaziei; nimic nu ramasese neumblat: biroul meu,spatiile a fi potentiale locuri de ascuns obiecte de pret, fusesera intoarse si cotrobaite.
Pornind la drum…
Acum 13 ani
