marți, 16 februarie 2010

LaLOKA

În timpul unui blog-duel, brusc, din senin parcă, apare un comentariu scurt, din câteva cuvinte, care îi admonestează pe protagoniştii acestuia(unul fiind chiar eu). Mă simt înlănţuit de tonul, eleganţa şi bunul simţ, care se degajă din mesaj. Răspund, atmosfera se încinge, bloggerul (patronul blogului) face un comentariu, pe care îl apreciez de indecent, la adresa “arbitrei noastre”, după care, întrerup vizitele virtuale. Îmi pare rău însă şi resimt, lipsa comentariilor acesteia, o prezenţă aparte în blogul respectiv. Deruta trece repede si scriu in blogul meu, articolul,care-i poartă pseudonimul de vizitator de blog (co-blogger):LALOKA.
Apariţie fantomatică, în timpul unui blog-duel; fler, sensibilitate,stil lapidar. Dispariţie asemenea, regretabilă! Oare cum arăta:-mică, vioaie, zglobie ca o pasăre colibri?-potrivită, gravă şi meditativă, ca un sfinx?- eclatantă, ca un grăunte de uraniu?- incitantă, ca un jet de feromoni?- de toate, cum trebuie?După percepţia vibratilă, simt că are ceva aparte.Să fie oare "nebunie la prima vedere?"A nu se gândi masculinist! (sîc! ). Universul este un ocean de vibraţii, iar noi.., noi…, ce suntem? Să fie nostalgie? (09.11.08).
La scurt timp, după postare, găsesc un comentariu, făcut de însăşi eroina articolului: LaLOKA spunea.. Adaugă acolo..surprinsă..wow!!!Nu credeam cî te-a impresionat atât de mult stilul meu...încât sa scrii un articol care să-mi poarte numele(fie el şi de lume virtuală)..şi am zis doar cuvinte.Mulţumesc, stimabile! 10 ianuarie 2009, 22:44
Îi răspund, cu numele de blogger:Solitaire spunea.. LaLoKA,Puţin timp în urmă, am citit în zodiac, pe Yahoo, că voi fi contactat de o persoană, pe care-mi doresc să o cunosc! Tu să fii? Firea ta trăieşte clipa emoţiilor plăcute? O face intens? Ai sa râzi, dar stilul tău, efectiv, mi-a impus. Dacă ai fost surprinsă, eşti o străină de tine însăţi! (precizez, de forţa ta lăuntrică). Si Arghezi a spus doar cuvinte. Dar,Cuvinte potrivite. Mai aştept fiorii aurei tale! Inevitabilo!
Aşa au arătat primele fulgere în virtual. Mecanismul emoţiei pornit, nu mai ştiu cum i-am descoperit blogul; o nouă explozie de constatări şi de admiraţie. Rapid, cu entuziasmul noutăţii, s-a dezvoltat o comunicare virtuală, cu evidente accente de simpatie reciprocă. Pe lângă casetele de comentarii, la articole, căsuţa poştală a fiecăruia, a început şi ea să se împlinească.
Dar inconsistenţa lumii virtuale, lipsită de suportul material al realităţii, şi-a spus decisiv cuvantul. Din senin, la un stupid capriciu masculin , toată gingăşia care se conturase pe parcursul commentariilor la articolele ei, s-a prăbuşit. Am rostit un fatidic, ” la revedere”, pe care nici eu nu l-am înţeles. Nedumerirea LALOKĂI, a fost pe măsură, dar cu o demnitate absolută. Nu ştiu ce vârstă avea; după vioiciunea tonului, părea o copilă alintată, dar dupa fermitatea deciziei de a nu mai reveni, mi s-a părut a aparţine, vârstei înţelepciunii de neclintit. Nu m-am gândit să încerc să-i înduplec ofensa produsă prin acel necugetat şi neaşteptat “la revedere”, fără alte explicaţii. Am pierdut legătura cu vechile ei articole (postări). A fost, ca şi cum, m-aş fi rătăcit de mine însumi. Acum, la clipa de sinceritate târzie, înţeleg ce mare greşeală, facem în viaţă, nestăpânindu-ne accesele de violenţă verbală. O prietenie, fie ea şi virtuală, este o împlinire, o incursiune în tainele sufletului. Reuşim astfel să vedem ce vulnerabili suntem, cât rău, ne poate face propria frământare sufletească. Conştientizăm, când deja, este prea târziu, şi nu mai putem repara! Regret pierderea legăturilor de blog ale LALOKĂI şi farmecul dialogurilor purtate, cu o naturaleţe neaşteptată, din partea celor care se privesc doar cu ochii minţii. Dacă, pe parcursul scrierii cărţii, voi recupera acele legături, le voi prezenta, ca pe cea mai fidelă mărturie asupra imaginii apropierii noastre noastre virtuale sufleteşti, nealterată de nimic din meschinăria vieţii zilnice. Este surprinzător, cum mintea se concentrează, în căutarea a ce este mai frumos de exprimat, din clipele trăite, cu câtă sinceritate caută prin labirintul construcţiei sale. Realizăm astfel, că darul cel mai de preţ, primit din ceruri, este tandreţea. In virtual, pe blog, eşti in oglindă, faţă-n faţă, cu tine: delicat, afectuos, atent faţă de interlocutor, şi astfel, de sine. Căutând cuvinte fara sonorităţi aspre, descoperi rima gingăşiei sufleteşti, poezia prieteniei, poemul vieţii. Şi LALOKA, s-a dovedit la înălţimea frumuseţii universului feminin, prin emulaţia către tandru, pe care a declanşat-o şi cultivat-o în sufletul meu! Şi ajuns în acest punct, constat, cu oarecare plăcere, că în virtual, făcând abstracţie de violenţa de limbaj, provocată de pasiunile revanşarde politic, se observă o estompare a durităţilor de limbaj, lucru meritoriu, în proporţie importantă, pentru armonizarea relaţţiilor sociale. Iar armonia socială, dincolo de o sensibilizare a interlocutorilor către starea de echilibru, poate contribui şi la gradul de civilitate al interlocutorilor din real. Astfel, fără un pronunţat caracter de determinare, dialogul pe blog, stabileşte, o reală stare de bunăvoinţă între participanţii respectivi, cu consecinţele implicite. Dar, marele ajutor primit de om prin procesul uitării, m-a ajutat şi pe mine, să mă absolv de pătimirea regretelor propriilor greşeli. Tot cu ajutorul neprecupeţit al unui blog, prin contribuabilii săi de idei şi substanţă sufletească, adecvată. (Sfarsit episod LALOKA.)

4 comentarii:

lucia spunea...

Aceasta-i cea mai frumoasa postare de pe acest blog.Nu se poate ,sa o fi pierdut pe Laloka.

Onu Ionescu spunea...

@lucia,
multumesc; aprecierea ta, face pierderea mai usoara! dar poate, s-a intrupat intr-o fiinta speciala?

strongvaleriana spunea...

Imi place cum incerci ca prin felul de exprimare sa creionezi portretul psihologic (si putin din fizic) al interlocutorului! ;) ;)

Onu Ionescu spunea...

strongvaleriana,
Imi plac schitarile psihologice, ca un joc al imaginatiei. Multumesc, pentru apreciere!
World of Solitaire