Madi 2 (continure)

Am ascultat-o fascinat, pe entuziasta Madi(aaaaaaa, Vivaldi) şi mă întreb, dacă muzica, nu este poezie desăvârşită; în care nu au loc disonanţe, cacofonii si alte asprimi ale limbajului.Îmi place, este pt mine, o favoare, cand primesc linkuri muzicale. Postarea concertului de Vivaldi, a fost precedată de exclamaţiile de entuzism, care urmează: E Primăvarăăăăăăăăăăă !!!Iuuuuuhuuuuuu !!! La comentariu,sunt răsplătit, cu aceeaşi exuberanţă:
Onuuu, ascultă acum Zimmeeeeeeer !!!
1. Chiar, E PRIMAVARĂĂĂĂĂ !!! Citesc,uimit, de atâta vitalitate, şi cu emoţia în gât, cât un nod,încerc să-i răspund: Madi, mulţumindu-ţi, te-aş întreba plin de curiozitate, din două motive:liniştea grav-mângâietoare a melodiei, mă trimite cu gândul la prestanţa dealurilor molcome, de pe meleagurile mele dobrogene; apoi, avatarul tău, îmi aminteşte de gânditorul/gânditoarea? de la Hamangia.Esti deci, de pe aceleaşi meleaguri? Şi, stai, că mai am:eşti cumva zodie de aer? Pari a avea constituţia vata dosha! te întreabă un Vărsător veritabil. PS: Pot spune, fără ezitare, că ziua de azi a fost fericită; v-am cunoscut pe Cati şi pe tine. Şi, încă ceva, leagănă-mă te rog, toată noaptea, în armoniile muzicii, care-ţi place ţie! Când vom putea comunica e-mail, îţi voi transmite o poveste de-a mea, despre cum văd eu cerul dobrogean; mai precis, niculiţean! sunt imagini de vis! Cu bine, şi bucuria descoperirii! Onu. Cu aceeaşi promptitudine, si mândrie, îmi răspunde, pe februarie 28, 2010 la 22:31 :Da, Onu … sunt dobrogeancă …
Am copilărit prin lanurile ei de florea soarelui, pe lângă biserici de margine de sat şi peste dealurile unde suflă molcom vântul fierbinte … ah, Dobrogea mea … cât de mult îmi lipseşte …Şi, da … sunt balanţă, semn de aer cum bine spui ….
Acum, ceva … de legănat O melodie, care parcă îmi îngână leagănul copilăriei! Încerc să trec peste impresiile melodiei dăruite de Madi, şi scriu: ce mândru sună: „Da, Onu,…sunt dobrogeancă!” Plin de rezonanţe exotice; de tainele Extremului Orient, de misterele Drumului Mătăsii! N-am să-ţi vorbesc de emoţii; probabil, îşi spune cuvântul aerul meu constituţional! Te-aş mai ruga ceva, după ce am scris comentariul, m-am gândit că poate ai şi blog; şi într-adevăr, am văzut acolo, ceva despre microbi; aşa dar, ai contingenţă cu medicina? este un of al meu, am vrut să devin medic; neuropsihiatru; dar n-a fost să fie! Mersi pentru linkuri; însă tot mai mult, te-am trăit în Vivaldi şi Zimmer. Te-am simţit aproape; intuiţia mea, s-a bucurat de prezenţa ta…, nu ştiu cum s-o numesc. Ce zi superbă azi, mirifică, prin voi două: Cati şi Tine! Realizez efectiv, Carpe diem! Nu mai îndrăznesc, multe lucruri. Marilor bucurii, nu le trebuie prea mult! Îţi doresc, o frumoasă noapte dobrogeană! Onu, dobrogeanu! Sunt răsplătit, pentru vis frumos, cu melodia: Dobrogea-The Land between Water and Sun, şi „urarea de noapte cu Pace!” Este deja început de 1 martie,2010,ora00:43. Noapte bună, Madi! ( va urma)


.
2.

Madi

Iubită dobrogeană, floare
De-ai şti, ce mult visam
A noastră reaflare !
Intuiţia, mi-a purtat paşii, În oraşul de cuvinte, al Catiei Lupaşcu. Nu bănuiam ce potenţial de poveste, mă va întâmpina, între rândurile acestei făpturi, cu chip de zână, parcă de text vedic. Aici, am întâlnit-o pe Madi. Bărbia cuprinsă în potir de palme, părul negru, cuminte, sub boneţica albă, de doctoriţă-îngeriţă,expresia meditativă parcă, la ale vieţii rosturi, atrag delicat, şi irezistibil, atenţia. Nu cred să fiu înlănţuit de al iubirii farmec; simt însă, privindu-i făptura delicată, discret marcată de blânde gânduri, sublimul ingenuu, feminin. Închipuirea mea, o localizează în O mie şi una de nopţi. Însă nu doar înfăţişarea,marchează, într-un fel de neuitat, prezenţa acestei fapturi, ceva, mult mai specific feminin, o scoate într-o evidenţă, parcă de neuitat, în atenţia sufletului: exuberanţa ei muzicală, vivacitatea muzicii pe care o preferă, îndeamnă la meditaţie asupra frumosului care ne înconjoară: rima poetică şi armonia muzicală. S-a petrecut astfel: de Mărţişor, fetele îşi împart, spre audiere, melodii, pe gustul lor. Şi tocmai astfel de gusturi, reliefează structura lor de sensibilitate, bogăţia de emotivitate, situaţii, în măsură să înnobileze momentele vecinătăţii lor. Cu această ocazie, am avut bucuria ascultării concertului Anotimpurile de Vivaldi. Emotia traita, mi-a inspirat comentariul(sper să mă ajute să-l obţin, Cati Lupaşcu, Primarul Oraşului de cuvinte)

Lucia Alexandru: Sfinx-De ziua ta

http://www.youtube.com/watch?v=_bS5-SFAgvI

Colaborare 5. Fumatorul

Din cele 4000 de substanţe inhalate de un fumător, doar nicotina dă dependenţă, prin creşterea neurotransmiţătorilor cauzatori de plăcere:serotonina şi dopamina. Simultan, acţionează şi asupra sistemului endocrin, când prin efecte succesive derivate, se produce o senzaţie de liniştire a fumătorului. Odată instalată starea de dependenţă, prin încercarea de renunţare la fumat, apar simptome ca: iritabilitate, frustrare, mânie, anxietate, dificultăţi de concentrare, creşterea apetitului, ( care îi induce acestuia teama de îngrăşare), dureri de cap, crampe la stomac, scăderea pulsului, creşterea tensiunii arteriale. Este cunoscut faptul, că fumatul, prin nicotina conţinută în fumul de ţigară, produce afecţiuni grave: pulmonare, cardiovasculare, renale, diferite cancere (bucal, esofagian, pulmonar), iar prin urmările accidentelor cerebrale vasculare, invaliditate şi chiar pierderea vieţii. Întrucât, nicotina este o toxină mortală: o singură picătură de mărimea unui vârf de ac de nicotină lichidă, introdusă direct în sânge, ar fi fatală. Capacitatea de a renunţa la fumat este o problemă de tărie de caracter, în care femeia se dovedeşte mai puternică bărbatului, în faţa viciului. O cunoştinţă, medic veterinar, a făcut o experienţă edificatoare asupra faptului că nicotina produce cancer. Într-o vizită la o doamnă, care cu o ţigară nelipsită în mână, vorbea despre cât de mult iubeşte animalele, în cazul ei o pisică superbă, musafirul îi spune prevenitor, că poate ar trebui, ca de dragul pisicii, să renunţe la fumat. La refuzul categoric al gazdei, i-a cerut îngăduinţa să facă o experienţă asupra pisicii, privind efectul nicotinei. Totul sub privirea atentă a doamnei neîncrezătoare că ţigara, care-i producea atâta plăcere, ar fi o sursă de necazuri. A pus o ţigară, în puţină apă,şi a doua zi, soluţia uşor maronie obţinută, a injectat-o sub piele, pe spate, bietei pisici. După o săptămână, în locul injectării, a apărut o umflătură, de mărimea unui bob de fasole ulterior, dezvoltându-se. La biopsie, s-a constatat prezenţa unor celule canceroase. Din momentul acestei dovezi, doamna, înrăită într-ale fumatului, a renunţat imediat, la plăcerea acestuia. Acum, povestind, mă gândesc la posibilitatea ca din cele 4000 de substanţe chimice, conţinute în tutunul unei ţigări, în afara nicotinei, să existe probabil şi câteva, cu potenţial cancerigen. Este însă de remarcat cum se comportă două persoane, faţă de fumat. Doamna, văzând experienţa, a renunţat imediat. O altă cunoştinţă de-a mea, fumător, la fel de îndârjit, cu toate avertizmentele medicale, asupra pericolului de sclerozare a arterelor carotide, a continuat, să fumeze, până a făcut un accident vascular, din care s-a ales cu paralizia mâinii şi piciorului stângi. A decedat, după 7 ani, de suferinţă dramatică! Un alt aspect, la fel de tragic, a fost acela, că încă pe patul de suferinţă, în starea descrisă, tot simţea nevoia să tragă pe furiş, câte un fum de ţigară(17.02.2010)

Colaborare 4. Posirca

Poşirca
Dacă organismul unei persoane, se obişnuieşte cu o substanţă străină, cum ar fi: alcoolul, cofeina şi nicotina, la lipsirea lui de aceasta, el nu mai poate funcţiona normal; avem atunci de-a face cu fenomenul de dependenţă. Cercetarea ştiinţifică a stabilit, că la baza stării respective, se află prezenţa unor substanţe chimice. In fapt, este vorba, despre dependenţa plăcerii, al cărei mecanism este tot chimic. Se întâmplă astfel: la nivelul creierului, un grup de substanţe, chimice, numite neurotransmiţători, transmit semnale între neuroni şi creier. Când aceste semnale, sunt de satisfacţie, excitare şi recompensă, dorim ca ele sa se repete mereu, motiv pentru care adaugăm substanţa, căreia îi asociem percepţia acestor sentimente. Alcoolul, nicotina, cofeina, marijuana, amfetaminele, sunt câteva dintre substanţele care cresc nivelul neurotransmiţătorului, aşa zis al fericirii şi mulţumirii: dopamina, responsabil cu stările de satisfacşie sufletească şi alte procese biochimice, nelipsite viului. Asocierea celor două momente: ingestia substanţei care creşte nivelul dopaminei în creier, şi efectele consecutive, crează aşa zisa dependenţă la substanţa respectivă, viciul aferent, în final. Se pare că intensitatea sentimentului transmis, este atât de puternică, încât plăcerea pentru lucruri care bucură în mod obişnuit-muzică, lectură, arta plastică, teatru, film, petreceri cu prietenii, excursii, jocuri de societate, sport, scade în mod îngrijorator. Situaţia, treptat, se extinde negativ, asupra funcţionării creierului, cu urmări de genul: scăderea dorinţei de a munci şi de a socializa, somnolenţa, lipsa de atenţie, irascibilitate, agresivitate, alienare. Simptomele lipsei drogului, se exprimă, intens la nivel fiziologic, prin dureri de cap, sensibilitate la lumină şi zgomote, valuri de căldură şi de frig, gânduri iraţionale şi dezorientare, dureri insuportabile, violenţă verbală şi fizică, intoleranţă la comunicare. Spaima suportării consecinţelor lipsei drogului, induce, de multe ori, gânduri aberante, disperate, în vederea procurării lui. De aci, disperarea violentă, a obţinerii drogurilor, care poate evolua, până la furt sau crimă! Drogurile care dau dependenţă, se împart în două categorii: legale-tutunul, cafeauua şi alcoolul; şi ilegale-cocaina, marijuana si amfetaminele. Dependenţa de alcool este provocată de substanţa etanol(alcool etilic). Consumul îndelungat de alcool, duce la o boală cronică progresivă (alcoolismul), cu posibile urmări fatale, întrucât produce dereglări metabolice în fiecare celulă din corp. In acest caz, dezalcoolizarea (renunţarea la alcool) este destul de dificila. În lipsa drogului, etanolul, pacienţii, devin nişte epave jalnice, cărora, impresionat, însăşi personalul medical, încearcă episodic, să le vină în ajutor. Reacţia pacientului, poate fi interesantă. S-a întâmplat la o secţie de dezalcoolizare. Pacientul, implora, impresionant, fie şi un strop de alcool să se linişteascăa. I se dă să bea puţin alcool, diluat, pt atenuarea momentană a crizei de sevraj. După prima înghiţitură, scuipă şi aruncând totul, începe cu reproşuri, la adresa personalului medical, pe care il acuză, că, din cauza prestaţiei proaste, nici pacienţii nu-l mai respectă. Dovadă, poşirca din care i-au dat-o lui să bea. El, necăjitul, cu mintea slăbită de băutură, şi-a închipuit, că i s-a dat să bea, din ce probabil primise atunci medicul, de la vreun pacient nemulţumit.(16.02.2010)

LaLOKA

În timpul unui blog-duel, brusc, din senin parcă, apare un comentariu scurt, din câteva cuvinte, care îi admonestează pe protagoniştii acestuia(unul fiind chiar eu). Mă simt înlănţuit de tonul, eleganţa şi bunul simţ, care se degajă din mesaj. Răspund, atmosfera se încinge, bloggerul (patronul blogului) face un comentariu, pe care îl apreciez de indecent, la adresa “arbitrei noastre”, după care, întrerup vizitele virtuale. Îmi pare rău însă şi resimt, lipsa comentariilor acesteia, o prezenţă aparte în blogul respectiv. Deruta trece repede si scriu in blogul meu, articolul,care-i poartă pseudonimul de vizitator de blog (co-blogger):LALOKA.
Apariţie fantomatică, în timpul unui blog-duel; fler, sensibilitate,stil lapidar. Dispariţie asemenea, regretabilă! Oare cum arăta:-mică, vioaie, zglobie ca o pasăre colibri?-potrivită, gravă şi meditativă, ca un sfinx?- eclatantă, ca un grăunte de uraniu?- incitantă, ca un jet de feromoni?- de toate, cum trebuie?După percepţia vibratilă, simt că are ceva aparte.Să fie oare "nebunie la prima vedere?"A nu se gândi masculinist! (sîc! ). Universul este un ocean de vibraţii, iar noi.., noi…, ce suntem? Să fie nostalgie? (09.11.08).
La scurt timp, după postare, găsesc un comentariu, făcut de însăşi eroina articolului: LaLOKA spunea.. Adaugă acolo..surprinsă..wow!!!Nu credeam cî te-a impresionat atât de mult stilul meu...încât sa scrii un articol care să-mi poarte numele(fie el şi de lume virtuală)..şi am zis doar cuvinte.Mulţumesc, stimabile! 10 ianuarie 2009, 22:44
Îi răspund, cu numele de blogger:Solitaire spunea.. LaLoKA,Puţin timp în urmă, am citit în zodiac, pe Yahoo, că voi fi contactat de o persoană, pe care-mi doresc să o cunosc! Tu să fii? Firea ta trăieşte clipa emoţiilor plăcute? O face intens? Ai sa râzi, dar stilul tău, efectiv, mi-a impus. Dacă ai fost surprinsă, eşti o străină de tine însăţi! (precizez, de forţa ta lăuntrică). Si Arghezi a spus doar cuvinte. Dar,Cuvinte potrivite. Mai aştept fiorii aurei tale! Inevitabilo!
Aşa au arătat primele fulgere în virtual. Mecanismul emoţiei pornit, nu mai ştiu cum i-am descoperit blogul; o nouă explozie de constatări şi de admiraţie. Rapid, cu entuziasmul noutăţii, s-a dezvoltat o comunicare virtuală, cu evidente accente de simpatie reciprocă. Pe lângă casetele de comentarii, la articole, căsuţa poştală a fiecăruia, a început şi ea să se împlinească.
Dar inconsistenţa lumii virtuale, lipsită de suportul material al realităţii, şi-a spus decisiv cuvantul. Din senin, la un stupid capriciu masculin , toată gingăşia care se conturase pe parcursul commentariilor la articolele ei, s-a prăbuşit. Am rostit un fatidic, ” la revedere”, pe care nici eu nu l-am înţeles. Nedumerirea LALOKĂI, a fost pe măsură, dar cu o demnitate absolută. Nu ştiu ce vârstă avea; după vioiciunea tonului, părea o copilă alintată, dar dupa fermitatea deciziei de a nu mai reveni, mi s-a părut a aparţine, vârstei înţelepciunii de neclintit. Nu m-am gândit să încerc să-i înduplec ofensa produsă prin acel necugetat şi neaşteptat “la revedere”, fără alte explicaţii. Am pierdut legătura cu vechile ei articole (postări). A fost, ca şi cum, m-aş fi rătăcit de mine însumi. Acum, la clipa de sinceritate târzie, înţeleg ce mare greşeală, facem în viaţă, nestăpânindu-ne accesele de violenţă verbală. O prietenie, fie ea şi virtuală, este o împlinire, o incursiune în tainele sufletului. Reuşim astfel să vedem ce vulnerabili suntem, cât rău, ne poate face propria frământare sufletească. Conştientizăm, când deja, este prea târziu, şi nu mai putem repara! Regret pierderea legăturilor de blog ale LALOKĂI şi farmecul dialogurilor purtate, cu o naturaleţe neaşteptată, din partea celor care se privesc doar cu ochii minţii. Dacă, pe parcursul scrierii cărţii, voi recupera acele legături, le voi prezenta, ca pe cea mai fidelă mărturie asupra imaginii apropierii noastre noastre virtuale sufleteşti, nealterată de nimic din meschinăria vieţii zilnice. Este surprinzător, cum mintea se concentrează, în căutarea a ce este mai frumos de exprimat, din clipele trăite, cu câtă sinceritate caută prin labirintul construcţiei sale. Realizăm astfel, că darul cel mai de preţ, primit din ceruri, este tandreţea. In virtual, pe blog, eşti in oglindă, faţă-n faţă, cu tine: delicat, afectuos, atent faţă de interlocutor, şi astfel, de sine. Căutând cuvinte fara sonorităţi aspre, descoperi rima gingăşiei sufleteşti, poezia prieteniei, poemul vieţii. Şi LALOKA, s-a dovedit la înălţimea frumuseţii universului feminin, prin emulaţia către tandru, pe care a declanşat-o şi cultivat-o în sufletul meu! Şi ajuns în acest punct, constat, cu oarecare plăcere, că în virtual, făcând abstracţie de violenţa de limbaj, provocată de pasiunile revanşarde politic, se observă o estompare a durităţilor de limbaj, lucru meritoriu, în proporţie importantă, pentru armonizarea relaţţiilor sociale. Iar armonia socială, dincolo de o sensibilizare a interlocutorilor către starea de echilibru, poate contribui şi la gradul de civilitate al interlocutorilor din real. Astfel, fără un pronunţat caracter de determinare, dialogul pe blog, stabileşte, o reală stare de bunăvoinţă între participanţii respectivi, cu consecinţele implicite. Dar, marele ajutor primit de om prin procesul uitării, m-a ajutat şi pe mine, să mă absolv de pătimirea regretelor propriilor greşeli. Tot cu ajutorul neprecupeţit al unui blog, prin contribuabilii săi de idei şi substanţă sufletească, adecvată. (Sfarsit episod LALOKA.)

Colaborare3. Supozitorul

Nimeni nu se bucură de spital:de emoţie, de teamă sau de panică. Este locul unde ajungi viu, forţat sau de bunăvoie, şi din care, pleci, refăcut, dacă nu ai avut ghinionul unei boli incurabile, caz in care nimeni din lume nu te-ar putea ajuta. Este o etapă obligatorie, în traseul necăjit al multor vieţi. În spital însă, ca şi în afara lui, medicul, spre a fi înţeles de pacient,trebuie sa-si adapteze limbajul, nivelului acestuia. Astfel, actul medical, pe langă aspectul nobil al vindecării, devine şi un act educaţional, de dezvoltare a comunicării, fără mari eforturi, a dialogului medic-pacient, pentru realizarea unei colaborări benefice. Nerespectarea acestei reguli elementare de comunicare, poate duce uneori, la cazuri de confuzie, nu doar hazlii, ci chiar periculoase. Aşa s-a întâmplat cu un paciet vârstnic, internat pentru constipaţie cronică.Aparent destul de evoluat, datorită volubilităţii sale verbale, medicul, in ziua internării, îi explică: dacă simţi nevoia de scaun, înainte de a merge la veceu, iei supozitorul ăsta, îi desfaci ambalajul, îl introduci în anus şi aştepţi puţin.Le vei primi , prin doamna asistentă.Fără a fi prea lămurit, bătrânelul, mulţumeşte, şi pleacă spre salon, cu gândul la cele aflate, curios să vadă urmarea. Când intră, găseşte deja pe noptieră, aduse de către doamna asistentă, supozitoarele, de care-i vorbise medicul. Se grăbeşte către veceu. Acolo, îsi aminteşte, că nu a înţeles un cuvânt de la medic, însă de ruşine, n-a întrebat ce înseamnă. Nedumerit, îşi bagă supozitorul în nas, cu gândul că totul, porneşte de sus în jos. Revine in salon, dar în câteva clipe, i se face rău;respiră greu, se sufocă, începe să horcăie. Chemată urgent, asistenta de serviciu, nu înţelege ce se întâmplă, şi solicită la rândul său, ajutoare de specialitate. Acestea, constată prezenţa în nas, a unui corp străin, care la îndepărtare, se pare a fi tocmai supozitorul cu pricina. Salvat, bătrânelul, povesteşte că neînţelegând cuvântul anus a presupus, că poate fi vorba de nas, unde a şi introdus hapul cu pricina. S-a făcut mult haz, de necazul păţitului dar, s-a tras şi concluzia adecvării obligatorii a limbajului, indiferent de impresia de evoluţie, pe care o lasă pacientul; ca pază bună, să prevină primejdia. Cazul, îmi aminteşte o întâmplare personală, apropiată: la o externare , o soraămedicală îmi explică, felul în care ajung la un anumit cabinet, indicându-mi denumirile medicale ale reperelor de pe traseu;îi multumesc, dar după un timp, uitându-le, nu-l găsesc, şi mă întorc, dezamăgit; n-am găsit, îi spun; uşor enervată, îmi răspunde: păi, păreai a fi înţeles tot! sau doar dădeai impresia? Am avut impresia, încerc eu o scuză, nejustificată!trebuia să-i fi cerut denumiri pe înţelegerea mea.(15.02.2010)

Lucia Alexandru:Mihaela Runceanu

http://www.youtube.com/watch?v=aSDjALy3rec&feature=

Colaborare2.Preinfarctul

O după amiază liniştită, dacă se poate numi astfel momentul între două urgenţe medicale. Brusc, liniştea este tulburată de vaierul unei doamne, pentru soţul său, lovit de un atac de inimă. Medicul de pe Salvare, a stabilit un preinfarct, in situaţie de internare urgentă!În urma discutării unor probleme financiare neplăcute, povesteşte însotitoarea pacientului, soţul, a simţit subit, cum ghiara necruţătoare a bolii, i-a înşfăcat irezistibil, inima. Soţia, vizibil afectată, îl mângîie, duios. Transportat în salon,domnişoara asistentă, de tură, o blondă cu ochi blânzi, de culoarea cafelei cu lapte, şi chipul, zâmbind la fel de liniştitor, ca un îndemn la o alinare confesivă, îl ia în primire, cu o atenţie, care-l face să uite parcă, amărăciunea bolii. Nu pregetă, să-şi încredinţeze oful acestui chip de înger, în halat alb. Căpitan de vas de cursă lungă, lipseşte mult de acasă. Într-o zi, îşi găseşte soţia, uşor schimbată. Află, că între timp, ea, a cunoscut un alt bărbat, de care s-a ataşat nefiresc de puternic. Nu mai poate trăi fără el. Soţul îi cere să se hotărască: ori..,ori…! Afectată de fermitatea tonului acestuia, soţia decide: nu pot, mai bine, divorţăm! Neaşteptându-se la o asemenea reacţie, lui, i se face rău; gheara, i se înfige în inimă, cade. A fost momentul chemării salvării. Într-un gest de compasiune, tânăra asistentă, îi mângâie involuntar,mâna. Un val de căldură i se revarsă în corp, ca în momentele de tandreţe, ale soţiei. Surprins, simte cum şocul ameninţării despărţirii, nu-l mai traumatizează; soţia lui, mai există, şi în altă formă, poate la fel de aparte, cum a cunoscut-o, până în momentul rătăcirii. Se linişteşte, şi o pace, necunoscută până atunci, îi învăluie fiinţa, alături de blânda asistentă. Viaţa îi apare într-o lumină nouă. Aşteaptă cu nerăbdare, vizita soţiei, să-i vorbească despre îngerul de asistentă. Dar mai însufleţit, se trezeşte, la gândul revederii matinale a acesteia, să-i surprindă privirea discret cercetătoare, gest pentru el, de o semnificaţie vitală. La vizita intens aşteptată, soţia, apare cu faţa uşor preocupată, fără a prevesti ceva bun. Îi spune, că s-a gândit mult, la viaţa lor minunată, dar nu poate rezista noii pasiuni. Calm, cu gândul la noul său ocrotitor, soţul îi răspunde degajat: bine, dupa externare, discutăm cum procedăm; să ştii că încep să te înţeleg; priveşte chipul minunat al asistentei; m-am îndrăgostit iremediabil de făptura ei, şi chiar dacă revii eu, tot îi voi aparţine. Cu ochii umezi, înţelegându-l, dar şi simţindu-se atât de repede înlocuită, soţia a plecat; şi, pentru prima oară, îmbrăţişarea iubitului, care o aştepta pe holul spitalului, nu i s-a mai părut de nelipsit.(12.02.2010)

http://www.youtube.com/watch?v=kFRuLFR91e4