Sfarsit de Biblioteca - Eternul Feminin

Tot in legatura cu aceasta colectie, o cunostinta, care prefera sa frecventeze bibliotecile publice,mi-a povestit cea mai ciudata patanie personala intima, din care transpare misterul fragilitatii eternului feminin sau poate, a tariei sale.
-Fiind cam zgarcit,imi spune amicul meu, am preferat sa iau carti de la biblioteca, desi prezinta inconvenientul ca trebuie sa-ti programezi un anumit timp de lectura zilnic, de care uneori nu dispui, asa ca farmecul lecturii este stirbit de graba cu care trebuie sa termini cartile imprumutate; mai prezinta insa un aspect, pe care multi nu stiu sa-l valorifice: emotia estetica declansata de prezenta unei bibliotecare placute, care stie sa stimuleze setea de lectura, prin amabilitatea ei, prin capacitate de comunicare si prin interesul pe care-l dezvolta asupra cartilor, la fiecare abonat al bibliotecii. Este, pur si simplu, o infuzie de bucurie, ce are loc in timpul schimbului de impresii asupra cartilor ce-i trec prin mana.
-Bine, care-i intamplarea,il intreb eu, grabit sa ascult, o poveste , care mi s-a parut ca ma va scoate placut din framantarea ezitarilor mele.
-Nu ma zori, lasa-mi savoarea retrairii clipelor despre care-ti voi vorbi.
-Inteleg bine, este vorba despre ceva care te tulbura inca dupa multi ani?
-Poate glumesti, sper,dar te asigur, este vorba despre ceva la fel de frumos, ca insasi sinceritatea, in toata splendoarea ei. Oricum, si acum, dupa multi ani, retrairea momentului, reinviata in subconstientul meu, imi imbujoreaza obrajii; simt nenumarate intepaturi, care-mi infioara toata fiinta. Si, ca sa nu te mai tin pe jar, lucrurile s-au petrecut astfel:ca de obicei, m-am dus la biblioteca sa cer niste carti din BPT, titluri despre care auzisem ca nu trebuie ratate.Dupa restituirea cartilor imprumutate si schimbul de impresii cuvenit,solicit cartile pentru care venisem. Fiind oarecum de-al locului, obisnuiam sa mi le aleg singur din rafturile doldora de carti. Faptul in sine, facea parte din ritualul vizitei la biblioteca respectiva. Trebuie sa-ti spun, ca era vorba de un spatiu destul de redus, din doua camere, cu cate trei randuri de rafturi lungi de circa doi metri fiecare, la o distanta de pana la un metru,unele de altele. Cartile, tot mai numeroase, in timp, erau indesate unele in altele si chiar suprapuse, asa incat nu era usoara gasirea sau scoaterea celor alese pentru imprumutul acasa. Intreb in care din rafturi sa le caut, intru in spatiul numit si incep sa ma uit dupa titlurile dorite, fara nici un spor insa; lumina palida a becului din tavanul incaperii,nu-mi asigura vizibilitatea necesara citirii titlurilor.Depasit si jenat de propria-mi nereusita, am rugat-o pe bibliotecara sa ma ajute.Indatoritoare, si plina de zel, s-a dus direct la cartea dorita.In graba raspunsului rugamintii mele, considerandu-ma una cu rafturile familiare ei, nu a apreciat bine spatiul de trecere pe care prezenta mea il micsorase, asa ca, intinzandu-se dupa carte, m-a dezechilibrat vizibil. Nu stiu ce mi-a venit, dar in timp ce-si prezenta scuze pentru incident, i-am cuprins fata in maini si am sarutat-o cu toata neindemanarea momentului. Surprinsa parca de neprevazut, mi-a raspuns la fel de neasteptat, dupa care, cartile au fost martori inmarmuriti si discreti ai unor scene fierbinti cum poate doar in paginile lor se gaseau. Involburarea a fost de- a dreptul inconstienta; nu ne-am pus o clipa problema ca usa era descuiata si puteam fi surprinsi de vreun cititor intarziat. A fost inceputul unor momente periodice, spasmodice si tacute, dupa care eram alte fiinte. Totul a durat ani si ani, pana cand Biblioteca si-a incetat existenta, prin demolarea cladirii in care era gazduita. As mai spune, ca misterul eternului feminin mi s-a revelat dupa cateva intalniri, cand n-a mai rezistat: ”stii, mi-a placut tare mult de tine si de felul tau de a fi; te doream, dar nu indrazneam sa –ti spun; ma temeam sa nu gandesti necuviincios despre mine”.” Oricum, daca mi-ai fi spus ca ma placi, te-as fi respins inciudata si dezamagita”.” Gestul tau hotarat, cu adevarat barbatesc”, i- as zice, mi-a spulberat orice ezitare; si ma simt implinita!”
-Iti imaginezi, ce coplesit am fost eu? Se pot oare uita asemenea momente?
Orgolii fericit implinite, am gandit eu,impresionat de cele auzite,fara sa spun ceva, spre a nu tulbura farmecul clipei. Profesoara
Mi-am amintit ceva asemanator, vizavi de sensibilitatea feminina, povestit de o alta cunostinta.Faptul s-a petrecut pe meleaguri straine, in care feminitatea predomina , in ciuda vicisitidinilor sociale carora a trebuit sa le faca fata. Iar povestea amicului meu nu lasa loc de tagada asupra veridicitatii ei.Este vorba despre un caracter exotic, in context slav.
Prietenul meu tocmai plecase la studii, in strainatate; la Moscova.. Ca toti cei plecati in pripa, nu avea cunostinte consolidate de limba rusa.
La plecare a fost sfatuit de catre unii care traisera momentul,sa se imprieteneasca , imediat ce ajunge, cu o rusoaica,pentru primele deprinderi practice in vorbirea limbii ruse.Dar, sa aiba grija, sa nu se indragosteasca. Usor de zis, greu de aplicat, la varsta tentatiilor irezistibile, pentru un barbat in deplina vigoare. Dar ce nu face omul, cand “s-a hotarat sa subordoneze totul, scopului propus?”. Si-a spus pur si simplu:”sau uit ca sunt barbat, sau renunt la studii!”. Zis si facut. Ajunsi la Moscova, noii “aspiranti la cercetarea stiintifica, au devenit centrul curiozitatii feminine, mult mai sensibila la comunicare.
In schimbul inerent de zambete,spune prietenul, am observat o privire usor umbrita poate de gandurile care i se perindau in spatele ochilor mari si profunzi. M-a frapat curiozitatea calda, cu care ma invaluiau.In gluma, mi-am zis ca trebuie sa fie tocmai sufletul de profesoara la care visasem inainte plecarii la Moscova. N-am rezistat sa nu-i zambesc usor amuzat, de ce repede mi s-a ivit in cale; si poate intr-un gest de recunostinta, de a ma fi remarcat.Brusc, fata i s-a inseninat, ca la primirea unei vesti bune. Legatura sufleteasca a fost instantanee.Fiind sambata, seara era organizata o intalnire pentru recuperarea dupa efortul din saptamana care trecuse: se dansa , bufetul rece organizat ad-hoc de fete, asezonat cu povestirea momentelor recent petrecute si incalzit cu paharelele de vodca, era urmat de dans, care continua pana spre miezul noptii, cand, grupate pe afinitati, perechile se retrageau discret, spre dormitoare, unde dupa caz, efuziunile sentimentale se desfasurau nestingherite de orice indiscretie. Se statornicise o regula, devenita obisnuinta: produsele erau procurate de baieti, prepararea si organizarea, erau apanajul fetelor. Sosirea noastra, fiind un moment special, noi eram invitati de onoare, centrul atentiei generale.Trebuie sa-ti spun ca rusii sunt gazde foarte primitoare, momentul oricarei intalniri fiind prilej de bucurie reciproca , atat pentru gazde, cat si pentru musafiri. Ca din intamplare, la bufetul rece,vecina mea de masa era tocmai stapana privirii despre care ti-am vorbit. Ne-am salutat destul de calduros, in ciuda stangaciei limbajului.Invatasem cateva expresii, dar cand sa le folosesc, memoria, de frica, m-a parasit . Salvarea au fost paharelele cu vodca, date peste cap, obligatoriu, conform unei traditii rusesti, in care, dupa fiecare toast, paharele trebuiau baute complet. Si toasturile n-au lipsit: de la urarile de bun venit, la cele de succes si prietenie, pana cand nu mai stiai ce sa nascocesti in entuziasmul efectelor alcoolului care, recunosc, ne inlantuisera, volens nolens, fara repros. Mi-am desclestat maxilarele si am turuit de parca eram la concurs. Vecina mea ,pe nume Ghelia- dezmierdat, dupa cum am aflat curand Ghelca, imi tinea discret isonul, protejandu-ma de penibilul in care ma impingea entuziasmul bahic.Cand s- a simtit depasita in bunavointa ei,m-a invitat fara nici un protocol:”Sa dansam, poate te potolesti!”. N-am sa neg faptul ca mi-a placut autoritarismul ei si m-am lasat invaluit in imbratisarea calda a bratelor care cu aceeasi energie, m-au dirijat in vartejul dansatorilor, la adapostul miscarii carora, mi-a dat de inteles ca soarta mea era pecetluita .Strangeri delicate de mana,unduiri calde ale corpului in ritmul frenetc al valsului, clipiri dese, dupa priviri intense ce, chipurile nu se vor surprinse, melodia entuziast inganata in iuresul ametitor al dansului , m-au surprins placut. Planurile mele de acasa se naruiau fara nici o rezistenta. Sub efectul covarsitor al alcoolului, am cedat farmecelor dansante ale partenerei; mi-am propus ca in seara respectiva, macar sa rezist tentatiilor afrodiziace. Si, pe scurt, ne-am despartit cu promisiunea ca ne vom revedea a doua zi, dupa ce ne vom fi odihnit putin. Ce sa spun, pana a doua zi ,timpul mi s-a parut imposibil; parca se oprise.Nerabdarea mea de a incepe lectiile , crescuse in urma impactului destul de dur cu necunosterea limbii ruse. Din cauza nerabdarii, nu ma recunosteam.Eram altul. Lectiile
Intalnirea,lipsita de entuziasmul primei zile , mi-a ingaduit sa-i spun ca doresc sa-mi fie profesoara de rusa, in conditiile pe care mi le impune ea , spre a nu-i deranja activitatea, ea fiind tot doctorand . Am deci sa ne intalnim o ora-doua , seara, la fiecare dintre noi, dupa cum ne permitea spatiul disponibil, ca sa nu deranjam colegii de camera. Lectiile au inceput chiar in seara in care am discutat si au decurs astfel, incat dupa sase luni de prezenta in Moscova, am reusit sa devin translatorul unei delegatii de specialisti din domeniul meu profesional, lasand o impresie foarte buna. Esti cu siguranta nerabdator sa stii cum ne-am comportat in plan emotional.Te asigur ca la fel de bine, timp de trei sau patru saptamani, pana intr-o seara cand,colegul meu de camera m-a anuntat ca pleaca in delegatie pentru doua saptamani , asa ca o sa pot invata nestingherit,cat voi dori. Viata organizata si perseverenta de pana atunci, mi-au ingaduit progrese care sa-mi pemita sa lucrez lejer cu dictionarul, fara sa o mai deranjez peGhelca.
I-am comunicat si ei vestea, la aflarea careia,chipul i-a a redevenit preocupat, ca la prima intalnire. Seara ne-am intalnit ca de obicei, dar ceva nu mergea. Nedumerit, i-am luat mana si am intrebat-o ce se intampla, daca am suparat-o cu ceva. “Nu, nu-i nimic, la mine-i problema!” Si, pana sa mai spun ceva,a izbucnit in hohote de plans, sprijinindu-si bratele si capul pe umarul meu. “Asa de mult, am asteptat clipa asta!”.”M-a durut cumplit, indiferenta ta din prima seara!”, ”nici nu stiu, de ce am acceptat sa te ajut”.
Coplesit de dramatismul clipei, m-am desprins cu grija din stransoarea bratelor Ghelcai, incercand sa ma ridic de pe scaun .Crezand probabil ca vreau sa plec, reactia ei nu poate fi descrisa. Cu vocea sugrumata de emotie, s-a napustit asupra mea, cu o noua inclestare, aproape strigand: “nu, nu pleca , nu vreau sa te pierd din nou!”. Ce a urmat, nu-mi mai amintesc. Retin ca la reluare, lectia a mers greu, de parca eu eram profesorul. Am petrecut noaptea impreuna; prima mea noapte mongoleza.Am uitat sa-ti spun ca Ghelca era buriat-mongola, o minoritate din fosta U.R. S. S. A doua zi cand sa repet dupa caiet, gramatica nu avea nici o noima. Mintile noastre fusesera intr-o ratacire absoluta .Am renuntat la lectia respectiva. Am preferat sa reflectez asupra a ceea ce am considerat a fi “demnitatea in suferinta a fragilului suflet feminin”. Prietenia care ne-a legat atunci, seara, a fost un model pentru toti. Nu stiu : o mai trai , oare?Dupa cum amcunoscut-o, doar un accident stupid, putea sa-I ia viata!
Cu aceste cuvinte, colegul meu a tacut, parca aflat intr-un moment de meditatie.Povestea lui m-a coplesit. Ce viata interesanta a trait! Am simtit ca vorbele sunt de prisos.