Sfarsit de Biblioteca – Introducere

Biblioteca, prin cartile sale este partea cea mai vie a locuintei noastre. Si cea mai comoda. O carte o pui unde vrei fara sa reactioneze pentru tratament indiferent sau discriminator.Suporta orice neatentie din partea noastra, fie ca o lasam prada prafului, gandacilor sau altor insecte,fie ca o folosim din graba sau din neatentie drept suport pentru ceasca de cafea sau de ceai pe care, din aceeasi graba sau neatentie le rasturnam fara nici o remuscare decat cea egoista de a fi irosit lichidul pretios doar in clipa cand nu-l mai putem recupera. Tot ea, cartea ne insoteste in fiecare seara inceputul peregrinarii in imperiul viselor si ne sta la capatai, inger pazitor, martor al sinuciderii noastre lente prin complacerea in iluzia unor succese fara alt efort , decat acela de a lancezi si a astepta in chip lamentabil ca soarta sa ne fie prielnica in virtutea dulcei patimi a complacerii in visare sterila . Ca sa nu mai vorbesc despre sfaturile de aur pe care ni le da perma- nent, fara nici o implicare din partea noastra, ca si cum, altcineva ar trebui sa ne faca treaba si sa ne rezolve problemele. Ce sa mai spun despre rabdarea lor de a ne tolera amanarea perpetua de a le citi, uneori, ani intregi, in ciuda entuziasmului cu care le-am cumparat si a increderii depline ca lectura lor ne va schimba viata. Si totusi, n-am inteles nimic din marinimia acestor martori discreti ai neputintei vointei noastre in realizarea de sine. Se intampla uneori sa constatam ca au trecut anii fara nici un folos din tezaurul de invataminte continut de cartile bibliotecii noastre; sa vedem cu amaraciune cum ne-am irosit timpul in rasfoirea superficiala si trandava a unor carti noi, in timp ce adevarate comori asteptau intelept sa ne vina mintea la cap si sa le valorificam, tocmai in acele scopuri, pentru care ne napusteam frenetic asupra noilor titluri; noi stele cazatoare in universul bicisniciei noastre.

Sfarsit de Biblioteca – Remember

O invatatura Feng Shui spune ca daca in rastimp de sase luni nu ai folosit un lucru, exista putine sanse de a o mai face in continuare. Foarte aplicabila in cazul vietii cartilor cand, cu trecerea timpului, potentialul nostru fiziologic,intrat in criza efectului legilor universale, descreste dramatic, iar influienta prin consecinta, la fel. Se spune, constatat medical- daca- mi amintesc bine, ca varsta de 40 de ani, ar fi inceputul declinului nostru fiziologic; altfel spus, inceputul instalarii lente si ireversibile a procesului de imbatranire. Imbatranire a noastra, a oamenilor ,desigur,ca sa nu ne mai facem iluzii mincinoase. Incepe vremea folosirii roadelor culese pana atunci! Spre amaraciunea discreta a cartilor, este putin probabil ca acelea necitite si nevalorificate inaintea inceputului declinului fiziologic al celui care le-a cumparat, cu ori cata dragoste si interes, sa mai aiba sansa impartasirii tezaurului lor de invataminte si intelepciune. Vine momentul reintrarii lor, intr-un nou ciclu de valorificare, desigur, daca nu vor avea aceasi soarta ingrata de a cadea in niste maini lafel de nevolnice ca pana atunci. Desi, la acest moment de reflectie, mi se pare ca ar trebui sa ne insusim alte deprinderi , de nuanta mai altruista si anume acelea prin care sa daruim celor apropiati, sincer doritori de a primi ofranda noastra, sa imprumutam deci, cartile pentru care nu ne-am facut timpul cuvenit, sa le fi citit in sase luni, ca si pe acelea, ale caror invataminte, le-am valorificat deja. Desigur, in cazul in care nu este vorba de o pasiune de colectionar sau de o valoare materiala implicita a cartilor respective. Tot in nota altruista, a respectului de sine ar mai fi, in cazul unui invederat al cititului, folosirea salilor de lectura ale bibliotecilor, fie si pentru faptul protejarii ochilor, prin evitarea cititului in pat .

Sfarsit de Biblioteca - Tardive

Reflectand asupra sortii bibliotecii, dupa trecerea a cel putin sase luni,in cazul multora dintre ele, constat cu dezamagire ca in viata am fost sclavul obiceiului de a cumpara carti, fie cu rost, fie fara; ba chiar eram mandru de aceasta meteahna, careia, odata devenit sclav, nu i te mai poti sustrage; creaza o dependenta spirituala ;libraria sau standul de carte te atrag irezistibil; “macar sa vad ce a mai aparut” iti spui si deja te trezesti in strada, cu 1-2 carti cumparate. In constatarea acestei metehne, ajungi sa-i admiri, si sa-i apreciezi pe cei, care probabil la randul lor, nu te inteleg si poate te si compatimesc. Dar oare n-or avea dreptate? Desi inclini sa le atribui merite, imaginate,
desigur , constati cu o ipocrita satisfactie ca totusi, evitarea cartilor, nu era consecinta unei viziuni pragmatice despre viata, ci, pur si simplu, o anume parcimonie ale carei rezultate s-au concretizat intr-o obtuzitate care te calca destul de rau pe nervi. Tot cartile raman solutia educatiei temeinice si tot prin ele omul isi poate depasi conditia de sine.Poate ca aci,ar fi fost necesara o mentalitate practicista, rezonabila, pe care doar atmosfera din familie ar putea-o crea prin argumentul exemplului personal al parintilor in procesul desfasurarii existentei.Aci, imi amintesc de un coleg, care avea o adevarata colectie de carti de gatit si care mi-a spus ca era poate reactia la regretul ca de copil,parintii l-au protejat in conceptia ca el, ca barbat, nu ar avea nevoie de asemenea deprinderi; “nu stii ce mult regret aceasta infirmitate”; “fara inceputul practicii de acasa, nici o carte nu te poate ajuta”, “adica, fara cei sapte ani de acasa” cum se spune, viata este mutilata ireversibil”, a incheiat el trist oful copilariei sale rasfatate. Fara a-l sustine in regretele sale, am constatat ca de aceeasi tara sufeream si eu; nu l-ar fi ajutat , si nu ne-ar fi scuzat cu nimic, inclinatia de a cumpara carti in nestire, fie si pentru iluzia compensarii unor amaraciuni prea copilaresti,avand in vedere originea parinteasca a acestora.

Sfarsit de Biblioteca - Imposibile

Imi plimb privirea ingandurata peste diversitatea de titluri de carti, fara nimic din mangaierea de altadata, atunci cand plin de entuziasm, ma napusteam efectiv asupra lor, hipnotizat parca de promisiunile vrajite,facute de titlurile si copertile ametitor colorate. Momentul devine mai apasator la gandul, cu care nu m-am obisnuit inca, de a le darui. Ce sa retin? Imi va ajunge timpul sa le frunzaresc macar? Nu ma vor apasa prea tare parerile de rau asupra curgerii ireversibile a timpului? A timpului iremediabil pierdut? Nu voi avea, oare, nevoie de ele, imediat ce nu-mi vor mai fi la indemana? Intrebari, altfel pline de noima, dar cu un raspuns implacabil:”asa nu se mai poate!”. Imi vin in ajutor vorbele lui Napoleon,foarte neprotocolar fata de atasamente: “iti inchipui ca ai murit, si atunci,esti mort si gata, nu mai ai nevoie de nimic; si nici de ele!”. Ideea ma trezeste brutal la realitate si spre a ma linisti, ma gandesc ca sunt atatea lucruri pe lume despre care nu stim nimic si totusi nu ne afecteaza.
Si atunci, ce rost are irosirea timpului in intentia de a afla ceva care poate ne va folosi candva? Iar sursele pentru aceasta tentatie, ne inconjoara precum un roi de muste, asteptand sa ne ciupeasca la discretie,cu ajutorul nostru, inconstient. Le enumar pe cele mai la indemana: televizorul, ziare si reviste,carti frunzarite-in ciuda tezaurului de informatie pe care-l contin. Iar scuza invocata perpetuu este gandul parazit ca poate ne va folosi candva.Fals! Sa nu ne mai lasam manipulati de astfel de himere!
Dar in timp ce insirui aceste vaicareli, penibile intr-o mare masura, se petrece o ciudatenie- sufleteasca,sa-i spun, cu accente de-a dreptul patologice: cumpar carti cu o fervoare asemenea disperarii; in curand, voi incepe sa ma strecor printre ele, in pat.Desi, imi repet, de cate ori merg in oras, sa n-o mai fac, un magnet ma atrage irezistibil si nu trece zi de la Dumnezeu, sa nu cumpar cateva carti.

Sfarsit de Biblioteca - Esecuri

Epuizat in zbuciumul de a nu le indeparta, cu pasi tarsiti si privirea pierduta, mai priveste odata peste cartile asezate parca pentru sacrificiu. De toate culorile si marimile,imbraca domenii mult prea variate pentru durata unei vieti supusa capriciilor mintii. Poate ca sarcina propusa a fost prea ambitioasa , in raport cu o exigenta exagerata fata de obiectivele gandite. Un astfel de obiectiv a fost o carte despre “alimentatia rationala”, cu un titlu destul de pretentios “Gustul Sanatatii”, trimitand la ideea dezvoltarii discernamantului unor perceptii gustative, conform nevoilor strict nutritionale ale tesuturilor noastre; stiind ca fiecare gand, fiecare dorinta sunt percepute favorabil sau nu, de catre fiecare din miliardele de celule ale organismului nostru, am vrut sa pun de acord,in conditii de reciprocitate, prin intermediul intuitiei gustului, un mediu propice tesuturilor noastre. Conceputa ca un experiment personal, la nivel autodidact, pentru a furniza cititorului date infailibile in raport cu o stare medie de sanatate,intentia s-a dovedit peste puterile autorului, din trei motive:
1) opiniile unor asa- zisi cunoscatori erau la un moment dat atat de contradictorii, incat creeau inadvertente in conceperea unor experiente-dietare oportune;
2) complexitatea proceselor biochimice si consecintele aparent riscante ale acestora sugerau o doza de prudenta , mai mare sau mai mica, de care nu era permis sa nu se tina seama, avand in vedere caracterul dorit riguros al incercarii;
3) lipsa efectelor concludente, prin aplicarea propriilor concepte de dieta, implicit a posibilitatii stabilirii unor recomandari pertinente si utile cititorilor cartii.In astfel de conditii, lucrarea initiata, dovedindu-se improprie,a fost abandonata, iar cartile procurate in acest scop, fara un temei existential; doar pentru lecturi sporadice,in momente de curiozitate omeneasca obisnuita; sau poate daruite cuiva cu aceleasi preocupari.

Sfarsit de Biblioteca - Iluzii

Probabil aspiratia posesorului Bibliotecii, de a preda disciplina de management la o facultate privata, a determinat numarul mare de carti din domeniul Management-ului, intr-o diversitate de invidiat pentru un cunoscator. Dar, la ce folos? Bune de bunchinisti!
Preocuparea din tinerete, pentru problemele sufletului, ar fi cauza prezentei cartilor cu tematica psihologica si ezoterica. Inclinatia spre misterele universului, ar explica prezenta unor carti cu tematica orientata spre lumea larga: de la chimie si fizica cuantica, la o varietate geografica si astronomica.
Cineva, cu spirit mai comercial, spunea ca indiferent de continutul cartii, un titlu inspirat face din ea un best-seller.Nu stiu cat o fi de adevarata ideea, dar cred ca multe din cartile unei biblioteci, au fost cumparate din alt motiv: un titlu care a incitat imaginatia, pe o tema adiacenta din emisfera dreapta a cititorului. Asa se si explica puzderia de volumase fara nici o noima, valorificabile in final, doar la greutate.
Succesul unei colectii se poate masura in lungimea randurilor de carti, aliniate ca la parada in rafturile unei biblioteci. Biblioteca pentru Toti a facut cariera, atat prin tematica abordata, cat si prin paginile aerisite,atunci cand nu s-au lacomit la economia dehartie si spatiu,in cazul lucrarilor voluminoase. La fel si in Biblioteca gandita a fi reabilitata.BPT era, cu ani in urma, scoasa in coperte albastre spre bleu, spre emotia estetica a sufletului, ca o pregatire pentru savurarea continutului, garantat anticipat, prin traditia Colectiei. Nu stiu sa fi ramas vreo carte cu coperte azurii necitita sau neterminata. Imi amintesc de un academician, deloc modest, in opinia confratilor sai intru Stiinta, declarand ritos, ca el nu si-a format cultura si educatia, citind cartile Colectiei pentru Toti.L-am ascultat jenat si m-am intrebat despre ce o vorbi! De altfel, dupa comportarea rapace fata de colegii sai, am inteles ca se afla intr-o eroare totala in privinta notiunilor de cultura si educatie.

Sfarsit de Biblioteca - Eternul Feminin

Tot in legatura cu aceasta colectie, o cunostinta, care prefera sa frecventeze bibliotecile publice,mi-a povestit cea mai ciudata patanie personala intima, din care transpare misterul fragilitatii eternului feminin sau poate, a tariei sale.
-Fiind cam zgarcit,imi spune amicul meu, am preferat sa iau carti de la biblioteca, desi prezinta inconvenientul ca trebuie sa-ti programezi un anumit timp de lectura zilnic, de care uneori nu dispui, asa ca farmecul lecturii este stirbit de graba cu care trebuie sa termini cartile imprumutate; mai prezinta insa un aspect, pe care multi nu stiu sa-l valorifice: emotia estetica declansata de prezenta unei bibliotecare placute, care stie sa stimuleze setea de lectura, prin amabilitatea ei, prin capacitate de comunicare si prin interesul pe care-l dezvolta asupra cartilor, la fiecare abonat al bibliotecii. Este, pur si simplu, o infuzie de bucurie, ce are loc in timpul schimbului de impresii asupra cartilor ce-i trec prin mana.
-Bine, care-i intamplarea,il intreb eu, grabit sa ascult, o poveste , care mi s-a parut ca ma va scoate placut din framantarea ezitarilor mele.
-Nu ma zori, lasa-mi savoarea retrairii clipelor despre care-ti voi vorbi.
-Inteleg bine, este vorba despre ceva care te tulbura inca dupa multi ani?
-Poate glumesti, sper,dar te asigur, este vorba despre ceva la fel de frumos, ca insasi sinceritatea, in toata splendoarea ei. Oricum, si acum, dupa multi ani, retrairea momentului, reinviata in subconstientul meu, imi imbujoreaza obrajii; simt nenumarate intepaturi, care-mi infioara toata fiinta. Si, ca sa nu te mai tin pe jar, lucrurile s-au petrecut astfel:ca de obicei, m-am dus la biblioteca sa cer niste carti din BPT, titluri despre care auzisem ca nu trebuie ratate.Dupa restituirea cartilor imprumutate si schimbul de impresii cuvenit,solicit cartile pentru care venisem. Fiind oarecum de-al locului, obisnuiam sa mi le aleg singur din rafturile doldora de carti. Faptul in sine, facea parte din ritualul vizitei la biblioteca respectiva. Trebuie sa-ti spun, ca era vorba de un spatiu destul de redus, din doua camere, cu cate trei randuri de rafturi lungi de circa doi metri fiecare, la o distanta de pana la un metru,unele de altele. Cartile, tot mai numeroase, in timp, erau indesate unele in altele si chiar suprapuse, asa incat nu era usoara gasirea sau scoaterea celor alese pentru imprumutul acasa. Intreb in care din rafturi sa le caut, intru in spatiul numit si incep sa ma uit dupa titlurile dorite, fara nici un spor insa; lumina palida a becului din tavanul incaperii,nu-mi asigura vizibilitatea necesara citirii titlurilor.Depasit si jenat de propria-mi nereusita, am rugat-o pe bibliotecara sa ma ajute.Indatoritoare, si plina de zel, s-a dus direct la cartea dorita.In graba raspunsului rugamintii mele, considerandu-ma una cu rafturile familiare ei, nu a apreciat bine spatiul de trecere pe care prezenta mea il micsorase, asa ca, intinzandu-se dupa carte, m-a dezechilibrat vizibil. Nu stiu ce mi-a venit, dar in timp ce-si prezenta scuze pentru incident, i-am cuprins fata in maini si am sarutat-o cu toata neindemanarea momentului. Surprinsa parca de neprevazut, mi-a raspuns la fel de neasteptat, dupa care, cartile au fost martori inmarmuriti si discreti ai unor scene fierbinti cum poate doar in paginile lor se gaseau. Involburarea a fost de- a dreptul inconstienta; nu ne-am pus o clipa problema ca usa era descuiata si puteam fi surprinsi de vreun cititor intarziat. A fost inceputul unor momente periodice, spasmodice si tacute, dupa care eram alte fiinte. Totul a durat ani si ani, pana cand Biblioteca si-a incetat existenta, prin demolarea cladirii in care era gazduita. As mai spune, ca misterul eternului feminin mi s-a revelat dupa cateva intalniri, cand n-a mai rezistat: ”stii, mi-a placut tare mult de tine si de felul tau de a fi; te doream, dar nu indrazneam sa –ti spun; ma temeam sa nu gandesti necuviincios despre mine”.” Oricum, daca mi-ai fi spus ca ma placi, te-as fi respins inciudata si dezamagita”.” Gestul tau hotarat, cu adevarat barbatesc”, i- as zice, mi-a spulberat orice ezitare; si ma simt implinita!”
-Iti imaginezi, ce coplesit am fost eu? Se pot oare uita asemenea momente?
Orgolii fericit implinite, am gandit eu,impresionat de cele auzite,fara sa spun ceva, spre a nu tulbura farmecul clipei. Profesoara
Mi-am amintit ceva asemanator, vizavi de sensibilitatea feminina, povestit de o alta cunostinta.Faptul s-a petrecut pe meleaguri straine, in care feminitatea predomina , in ciuda vicisitidinilor sociale carora a trebuit sa le faca fata. Iar povestea amicului meu nu lasa loc de tagada asupra veridicitatii ei.Este vorba despre un caracter exotic, in context slav.
Prietenul meu tocmai plecase la studii, in strainatate; la Moscova.. Ca toti cei plecati in pripa, nu avea cunostinte consolidate de limba rusa.
La plecare a fost sfatuit de catre unii care traisera momentul,sa se imprieteneasca , imediat ce ajunge, cu o rusoaica,pentru primele deprinderi practice in vorbirea limbii ruse.Dar, sa aiba grija, sa nu se indragosteasca. Usor de zis, greu de aplicat, la varsta tentatiilor irezistibile, pentru un barbat in deplina vigoare. Dar ce nu face omul, cand “s-a hotarat sa subordoneze totul, scopului propus?”. Si-a spus pur si simplu:”sau uit ca sunt barbat, sau renunt la studii!”. Zis si facut. Ajunsi la Moscova, noii “aspiranti la cercetarea stiintifica, au devenit centrul curiozitatii feminine, mult mai sensibila la comunicare.
In schimbul inerent de zambete,spune prietenul, am observat o privire usor umbrita poate de gandurile care i se perindau in spatele ochilor mari si profunzi. M-a frapat curiozitatea calda, cu care ma invaluiau.In gluma, mi-am zis ca trebuie sa fie tocmai sufletul de profesoara la care visasem inainte plecarii la Moscova. N-am rezistat sa nu-i zambesc usor amuzat, de ce repede mi s-a ivit in cale; si poate intr-un gest de recunostinta, de a ma fi remarcat.Brusc, fata i s-a inseninat, ca la primirea unei vesti bune. Legatura sufleteasca a fost instantanee.Fiind sambata, seara era organizata o intalnire pentru recuperarea dupa efortul din saptamana care trecuse: se dansa , bufetul rece organizat ad-hoc de fete, asezonat cu povestirea momentelor recent petrecute si incalzit cu paharelele de vodca, era urmat de dans, care continua pana spre miezul noptii, cand, grupate pe afinitati, perechile se retrageau discret, spre dormitoare, unde dupa caz, efuziunile sentimentale se desfasurau nestingherite de orice indiscretie. Se statornicise o regula, devenita obisnuinta: produsele erau procurate de baieti, prepararea si organizarea, erau apanajul fetelor. Sosirea noastra, fiind un moment special, noi eram invitati de onoare, centrul atentiei generale.Trebuie sa-ti spun ca rusii sunt gazde foarte primitoare, momentul oricarei intalniri fiind prilej de bucurie reciproca , atat pentru gazde, cat si pentru musafiri. Ca din intamplare, la bufetul rece,vecina mea de masa era tocmai stapana privirii despre care ti-am vorbit. Ne-am salutat destul de calduros, in ciuda stangaciei limbajului.Invatasem cateva expresii, dar cand sa le folosesc, memoria, de frica, m-a parasit . Salvarea au fost paharelele cu vodca, date peste cap, obligatoriu, conform unei traditii rusesti, in care, dupa fiecare toast, paharele trebuiau baute complet. Si toasturile n-au lipsit: de la urarile de bun venit, la cele de succes si prietenie, pana cand nu mai stiai ce sa nascocesti in entuziasmul efectelor alcoolului care, recunosc, ne inlantuisera, volens nolens, fara repros. Mi-am desclestat maxilarele si am turuit de parca eram la concurs. Vecina mea ,pe nume Ghelia- dezmierdat, dupa cum am aflat curand Ghelca, imi tinea discret isonul, protejandu-ma de penibilul in care ma impingea entuziasmul bahic.Cand s- a simtit depasita in bunavointa ei,m-a invitat fara nici un protocol:”Sa dansam, poate te potolesti!”. N-am sa neg faptul ca mi-a placut autoritarismul ei si m-am lasat invaluit in imbratisarea calda a bratelor care cu aceeasi energie, m-au dirijat in vartejul dansatorilor, la adapostul miscarii carora, mi-a dat de inteles ca soarta mea era pecetluita .Strangeri delicate de mana,unduiri calde ale corpului in ritmul frenetc al valsului, clipiri dese, dupa priviri intense ce, chipurile nu se vor surprinse, melodia entuziast inganata in iuresul ametitor al dansului , m-au surprins placut. Planurile mele de acasa se naruiau fara nici o rezistenta. Sub efectul covarsitor al alcoolului, am cedat farmecelor dansante ale partenerei; mi-am propus ca in seara respectiva, macar sa rezist tentatiilor afrodiziace. Si, pe scurt, ne-am despartit cu promisiunea ca ne vom revedea a doua zi, dupa ce ne vom fi odihnit putin. Ce sa spun, pana a doua zi ,timpul mi s-a parut imposibil; parca se oprise.Nerabdarea mea de a incepe lectiile , crescuse in urma impactului destul de dur cu necunosterea limbii ruse. Din cauza nerabdarii, nu ma recunosteam.Eram altul. Lectiile
Intalnirea,lipsita de entuziasmul primei zile , mi-a ingaduit sa-i spun ca doresc sa-mi fie profesoara de rusa, in conditiile pe care mi le impune ea , spre a nu-i deranja activitatea, ea fiind tot doctorand . Am deci sa ne intalnim o ora-doua , seara, la fiecare dintre noi, dupa cum ne permitea spatiul disponibil, ca sa nu deranjam colegii de camera. Lectiile au inceput chiar in seara in care am discutat si au decurs astfel, incat dupa sase luni de prezenta in Moscova, am reusit sa devin translatorul unei delegatii de specialisti din domeniul meu profesional, lasand o impresie foarte buna. Esti cu siguranta nerabdator sa stii cum ne-am comportat in plan emotional.Te asigur ca la fel de bine, timp de trei sau patru saptamani, pana intr-o seara cand,colegul meu de camera m-a anuntat ca pleaca in delegatie pentru doua saptamani , asa ca o sa pot invata nestingherit,cat voi dori. Viata organizata si perseverenta de pana atunci, mi-au ingaduit progrese care sa-mi pemita sa lucrez lejer cu dictionarul, fara sa o mai deranjez peGhelca.
I-am comunicat si ei vestea, la aflarea careia,chipul i-a a redevenit preocupat, ca la prima intalnire. Seara ne-am intalnit ca de obicei, dar ceva nu mergea. Nedumerit, i-am luat mana si am intrebat-o ce se intampla, daca am suparat-o cu ceva. “Nu, nu-i nimic, la mine-i problema!” Si, pana sa mai spun ceva,a izbucnit in hohote de plans, sprijinindu-si bratele si capul pe umarul meu. “Asa de mult, am asteptat clipa asta!”.”M-a durut cumplit, indiferenta ta din prima seara!”, ”nici nu stiu, de ce am acceptat sa te ajut”.
Coplesit de dramatismul clipei, m-am desprins cu grija din stransoarea bratelor Ghelcai, incercand sa ma ridic de pe scaun .Crezand probabil ca vreau sa plec, reactia ei nu poate fi descrisa. Cu vocea sugrumata de emotie, s-a napustit asupra mea, cu o noua inclestare, aproape strigand: “nu, nu pleca , nu vreau sa te pierd din nou!”. Ce a urmat, nu-mi mai amintesc. Retin ca la reluare, lectia a mers greu, de parca eu eram profesorul. Am petrecut noaptea impreuna; prima mea noapte mongoleza.Am uitat sa-ti spun ca Ghelca era buriat-mongola, o minoritate din fosta U.R. S. S. A doua zi cand sa repet dupa caiet, gramatica nu avea nici o noima. Mintile noastre fusesera intr-o ratacire absoluta .Am renuntat la lectia respectiva. Am preferat sa reflectez asupra a ceea ce am considerat a fi “demnitatea in suferinta a fragilului suflet feminin”. Prietenia care ne-a legat atunci, seara, a fost un model pentru toti. Nu stiu : o mai trai , oare?Dupa cum amcunoscut-o, doar un accident stupid, putea sa-I ia viata!
Cu aceste cuvinte, colegul meu a tacut, parca aflat intr-un moment de meditatie.Povestea lui m-a coplesit. Ce viata interesanta a trait! Am simtit ca vorbele sunt de prisos.

Sfarsit de Biblioteca - Impresii

Gandindu-ma la povestirea aflata, mi-am amintit inceputul unei poezii, scrisa d e Veronica Micle si, in care mi se pare ca intrezaresc acelasi etern feminin. Strofa in cauza, suna asa:

In cenusa sta ascunsa
Foarte adese o scanteie
Si-o iubire nepatrunsa
Intr - un suflet de femeie.

Sandra Stoicescu,ANTENA1

Cu linii voluptoase si chip de efigie,
Nu are cum sa stie
Ca faptura-i delicata
Emite fara artificii
Discrete, caline delicii

O vad zilnic, fara sa vreau,
Sau poate imi doresc in taina
Sa-i aud vocea daruita
Profesiei ei de elita

Cand timpul impasibil trece
Si n-o vad zilnic
Trist viata se petrece
In ritm lent, de schimnic

Care cu mintea-n erezie
Viseaza altruist s-o stie
Oriunde-n asta lume
Dar vie , in momente bune.

Enigma

Supla, ca o libelula
Energica, pana la nervi
Asa e fata care-mi place
Sa o admir, sa o respir

am cunoscut-o la nevoie
Nu o stiam un rezervor
De multa patima; dorita:
A fi discret, intens iubita

Va sti ea oare, sa raspunda
Emotiei, in care-o prinde
Un suflet modelat de taine
In trup plapand, marcat de spaime?

Va sti ea oare aste ganduri?
Avea-va dor sa le raspunda?

Tristete

Puterea iubirii odata trecuta,
Nimeni nu te-mpaca
Nimic nu te-ajuta

Zadarnic pastile,
Inutile sperante
In vorace iluzii
De tandre idile

Din hauri necuprinse,
STrivit in cadere
Sufletul se zbate
Cu gemete stinse

Rezista fiinta
Nu te lasa invinsa
Oricat ai fi de aspru
De mahnire atinsa!

Ancheta I

Telefonul suna prelung la 112 Politie . Dupa o asteptare nefireasca, birocratica,o voce repezita, deranjata parca ,raspunde rastit: -Ce doriti?
-La telefon Oxana Prospescu, se aude o voce feminina sugrumata de spaima ;vreau sa va anunt ca l-am gasit pe sotul meu mort in pat, desi aseara, cand s-a culcat, era perfect sanatos. Vecinii mi-au spus ca trebuie sa anunt Politia ,inaintea Salvarii. Va notati adresa mea? strada Esecului nr 13, scara 3, etajul1, apartamentul 7, nu avem interfon; va astept jos la intrarea blocului. Agentul de serviciu, a notat, impasibil, cele comunicate; in indiferenta lui matinala, nu si-a dat seama daca vocea de la telefon era sugrumata de durere sau de emotia transmiterii anuntului .Doamna, condoleante, trimitem imediat un echipaj sa constate cele sesizate. Usurata de a-si fi facut datoria doamna Prospescu arunca o privire fugara , ca sa fie totul in ordine la sosirea echipajului. Cochetaria feminina nu se dezice nici in cele mai dramatice momente . Sotul mort in pat era mai putin important, in fata dorintei ca impresia lasata unor straini sa fie cat mai favorabila; este probabil o stare de spirit specifica momentelor de deruta sufleteasca.Cu senzatia ordinei formale, dna Prospescu imbraca in fuga un halat si coboara spre intrarea scarii unde echipajul de Politie sosise deja si se interesa de apartamentul decesului anuntat .
Au recunoscut-o pe vaduva, dupa chipul ravasit de spaima dureroasa. Au urcat in apartament, pentru constatarea decesului; cu ei, sosise si un cadru medical, tanar angajat , care urma sa se specializeze in efectuarea de examene de specialitate criminalistica; in politie, in caz de deces, se lucreaza cu prezumtia de vinovatie, pana la proba contrarie; iar potentialii suspecti sunt cei din preajma defunctului.
Condusi de sotia acestuia, agentii, privesc totul cu luarea aminte a specialistului care nu admite omisiuni asupra nici unui amanunt; nu se stie niciodata, de unde se poate prinde firul unei eventuale infractiuni. Scaparea unui amanunt, ar putea induce in eroare desfasurarea operativa a unei anchete. Dupa constatarea decesului si dupa primele priviri scrutatoare, opinia este unanima:moarte naturala in somn; dar ultimul cuvant il are medicina legala; fara verdictul rezultat in urma autopsiei, totul este supus banuielii.
Conform principiului criminalistic, dupa care ,pana la proba contrarie,banuielile planeaza asupra celor apropiati, Cei doi agenti, la fel de tineri ca si medicul, isi noteaza cate ceva intr-un carnetel, aparent convinsi ca este vorba de moarte naturala si intreaba daca seara la culcare sotul s-a plans de vreo indispozitie, sau suferea de ceva cronic; apoi, au luat decedatul pentru autopsie si, cu promisiunea ca vor mai trece pentru formalitatile necesare, s-au despartit de sotia acestuia, nedumerita parca , de cele petrecute.In sufletul lor,se ivise insa o banuiala:fata cadavrului , desi fara semne de violenta, avea pe chip o expresie de mirare dezolata;parca intreba:”ce faci, nu vezi ca mor?” N-au facut insa nici o apreciere, fata de constatarea aproape intuitiva. O simpla banuiala, a fost pasul care urma sa le aduca faima profesionala si sa deschida o noua directie in criminalistica; pentru a spulbera ceea ce parea a se contura ca o cale catre crima perfecta. La plecare,unuia dintre ei, nu i-au scapat cuvintele unei vecine :”Dumnezeu sa-l ierte, ca mult a mai suferit doamna de pe urma mizeriilor pe care I le facea: ”Mare Crai!” .Mana cereasca pentru un politist atent; cel mai inalt dintre ei,I s-a adresat, usor amuzat:- Normal, un barbat asa de frumos, cred ca avea mare trecere! L-a pedepsit insa Dumnezeu, pentru suferintele Doamnei!
-Ma faceti foarte curios si ,daca nu va deranjeaza, as dori sa mai stam putin de vorba, cand veti avea timp; si i-a si intins nada, oferindu-i cartea sa de vizita. Cand puteti, sunati-ma! Abil plasata , cu intentia lamuririi banuielii ce-l cuprinsese, remarca talentatului politist, a dat roade in mintea femeii guralive, dornice sa iasa din anonimatul palierului scarii; incantat de sine,sau poate din fler, tanarul i-a zambit promitator pentru implicarea ei in ancheta care presimtea ca se contureaza.
In rastimpul acestui scurt dialog, la doamna Prospescu au inceput sa curga vizitatori, cu fete cernite de circumstanta, dar nu prea afectati, cunoscand, poate, necazurile la care stiau ca fusese supusa Doamna,din cauza umbrelor care planasera asupra fostului sot, cu toata discretia dorita de sotia sa, Oxana. Anchetatorii au plecat, solicitati de alte urgente. Cu mintea proaspata, nu si-au uitat impresiile,accentuate parca de compatimirile vecinei, privind cosmarurile suportate de dna Prospescu. Buni prieteni intru ale ambitiei profesionale,neavand alta vocatie, au hotarat ca evenimentul, ar putea fi sansa lor, care nu trebuia nicicum ratata.Si-au propus ca zilnic, sa emita cateva ipoteze vizavi de cazul ivit. Mai ales dupa ce, printr-un telefon neasteptat,vecina si-a anuntat disponibilitatea de a onora invitatia pe care o primise in ziua incidentului. Cu invatatura Academiei de Politie proaspata si cu o ambitie nedisimulata , cei doi au fost o gazda ireprosabila, care a descatusat vrute si nevrute din subconstientul stimulat de orgoliu al Invitatei .Astfel, anchetatorii au aflat in detaliu despre drama desfasurata in familia Oxanei, vecina ei.In entuziasmul sau, nu stia ca arunca niste umbre asupra celei pe care de fapt, o caina. Din povestea ei, cei doi, au aflat lucruri demne de tot interesul pentru confirmarea principiului criminalistic, in baza caruia, nimeni, pana la proba contrarie, nu trebuie scos din Cercul Banuielii.
Pe scurt,povestea celor doi era urmatoarea: s-au casatorit de tineri,din dragoste, cu totala daruire din partea ei, care cu multa bucurie , declara fara rezerve ca el era primul barbat pe care-l cunoscuse; spre nenorocul ei, baiatul nu s-a dovedit prea descurcaret in viata sociala,nereusind mult timp,sa-si gaseasca mijlocul pentru castigarea existentei . La inceput, n-au fost probleme, inflacararea pasiunii ei tinand loc si de bunastare, si de serviciul care lui a inceput sa nu-i mai lipseasca. A venit insa si copilul, o dulceata de fetita, care-si revendica dreptul ei de timp, din bugetul familiei. Sotul somer a inteles, ca oricat i-ar place traiul pe salariul sotiei,trebuie sa-si gaseasca un rost in societate, si sa se angajeze undeva. Si a reusit. A aparut o alta situatie; invatat sa bage mana pana la cot in veniturile sotiei, a inceput sa confunde gestiunea serviciului unde era angajat, cu poseta sotiei, in legatura cu care, Oxana, in pasiunea ei necugetata, nu s-a gandit sa stabileasca niste limite. Si, putinul neobservat la inceput, in gestiunea patronului,a devenit caz penal, de unde a si pornit naruirea idilei Oxanei, aflata la un moment dat, in situatia de a umple golul bugetar produs patronului, de odrasla ei rasfatata peste limita si pe care “aceasta” –soi rau-, nu era in stare s-o inteleaga. Momentele de tensiune n-au indreptat situatia, neintelegerile capatand accente dramatice. S-a ajuns pana acolo ca el a trebuit sa fie salvat de inchisoare, pentru delapidare. Si tot pe spezele Oxanei, care a contractat un imprumut inrobitor, de la Banca. Vai, sarmana,colac peste pupaza, a venit si atitudinea lui adulterina, prin care se instraina si putinul ramas din salariul subtiat de rambursarile la banca. Fetita a crescut, in durerea discreta a mamei, a absolvit o facultate, dar nu a reusit sa- si induplece tatal sa-si revina pe fagasul normalitatii. Oxana a inceput sa aiba probleme de sanatate si, de parca s-ar fi dereglat nervos, a hotarat ca, mai bine sa-l stie mort decat in bratele alteia.
Fara sa primeasca vreo idee, din cele ascultate, anchetatorul inalt, a intrebat intr-o doara: -Doamna mai are rude?
Parca amintindu-si brusc, vecina a raspuns neconvingator: pe langa fiica despre care v-am spus, bunica si unchiul fetei, dupa mama; apoi, rudele lui, dintre care, o sora incercase sa-l aduca pe calea cea buna, fara rezultat insa; se mai ajuta inainte cu o matusa, din partea tatalui. Dar de cand acesteia i-a paralizat sotul, in urma unui accident vascular cerebral - din cauza infundarii arterei carotide din partea dreapta - matusa nu mai este disponibila sa-i asculte suferintele , mai ales de cand si-a facut fixatia de a nu-si pierde sotul in bratele alteia, cu nici un pret. Ba, mai cred ca sfatul matusei de a-l parasi pe nenorocit, a indepartat-o si de aceasta; cum s-a intamplat si cu mine cand am sfatuit-o acelasi lucru.
Intre timp, medicul ii sopteste ceva anchetatorului si ies impreuna din camera. Revenit dupa scurt timp , si, grabit parca,ii multumeste Vecinei, rugand-o sa-l mai contacteze, peste putin timp. Si, inca putin, amintiti-va cat mai multe aspecte despre convietuirea dramatica a Vecinei dv. Ma intereseaza pentru meseria mea. Dupa plecarea Vecinei, Anchetatorul s- a dus direct la medicul legist,caruia i-a spus:
- Sunt al tau, numai ochi si urechi.
- Voiam sa-ti spun ca la autopsie, am constatat o sufocare masiva a emisferei drepte cerebrale, lucru care se intampla in timpul strangularii; totusi, gatul nu prezinta urme de violenta. Am putea emite cateva ipoteze: una ar fi aceea a asfixierii cu o perna, dar de ce este afectata doar emisfera dreapta? Si, la fel, de ce fara urme de violenta? Fara ca el sa fi simtit momentul sufocarii?
- Dar daca a luat un somnifer, stiind ca sufera de insomnie, poate chiar o doza mai mare?
- Stii, ca nu esti departe de rezolvarea cazului?
- Nu, pentru ca nu stiu sa mai continui!
- Bine, dar e foarte simplu! Intrebarea ta mi-a dat ideea urmatorului scenariu foarte plauzibil anatomo- fiziologic: creierul nu functioneaza in lipsa oxigenului, care ii este procurat de curentul de sange adus prin artera carotida; ipoteza somniferului, admite varianta netrezirii reflexe in cazul lipsei aportului de sange oxigenat la creier.
- Tot nu vad legatura!
- Normal, pentru ca, tu ai rezolvat, as zice, intuitiv, cazul general. Stii doar, ca intuitia este un fel de revelatie! Ea ne dezvaluie adevarul, fara a face un rationament. Trecand la rationamentul medical, situatia devine astfel: dormind profund, sub efectul somniferului si,apropo,trebuie sa aflu ce au folosit,victima, putem sa-l numim astfel, nu s-a trezit la lipsa de oxigen, cand era prea tarziu; creierul fusese deja afectat, puterea de reactie nu i-a mai ajuns decat sa schiteze zambetul nedumerit de ce i se intampla, ca o stare apneica in somn, dupa care, s-a stins.
- Sa cred atunci, ca Sotia, i-a presat artera carotida in timp ce dormea si i-a provocat astfel moartea? Dar cum s- o fi facut ?
- Simplu, cu aratatorul de la o mana sau de la ambele maini, acoperit cu un material care sa nu lase urme de ADN si care a fost apoi aruncat oriunde, sau, pur si simplu, ars.
- Imi displace rezolvarea , dar nu rezist sa nu o accept! O va admite si faptasa?
- Pune-ti aceeasi intuitie la treaba si o vei convinge! Primul element il ai: “fixatia ei, ca mai bine mort, decat in bratele alteia!”Ar fi si al doilea: s-o pui in fata faptului implinit, printr-o siretenie!
- Ei asta-i; de unde iau siretenia! Bine, afla ce somnifer a folosit si eu ma gandesc la siretenie! Poate reusim.
Tanarul medic a constatat ca s-au folosit insusirile hipnotice ale unei plante medicinale:arnica montana,din care dozele mari sunt toxice sau chiar paralizante.
Ambitionat de aflarea meritelor propriei intuitii,tanarul anchetator si-a pus mintea la treaba si a imaginat urmatorul scenariu:
- Doamna,stiu ca suferiti, dar din autopsie, rezulta ca sotul dv. a fost asasinat si fara sa va dati seama, intr-un mod de-a dreptul genial: a fost adormit profund si in timp ce dormea dus, sa zic asa, i- a fost provocat un infarct de creier; cu un aratator sau cu ambele aratatoare; nu ne gandim la dv., dar aveti idee cine ar putea fi faptasul ? Ipoteza dv. ne-ar fi de un real folos in lamurirea cazului. Mai stim, ca dv. ati fi preferat sa-l stiti mort decat in bratele celei care-i sucise mintile. Ca om, va inteleg, si sincer, m-as fi gandit la fel, decat sa ne despartim dupa, daca am inteles bine, un cosmar, care cu toata durata de peste doua zeci si cinci de ani,presupun ca a avut si momentele lui de bucurie, fie si prin prezenta fetitei care nu cred ca i-a fost indiferenta.
- Stop!Ce mai vreti de la mine? Nu credeti ca-mi ajung propriile reprosuri?. Ce alinare-mi puteti oferi, daca aflati adevarul? Asteptati sa-l inmormantez crestineste, desi inca ma intreb daca o merita!
Tanarul agent nu mai stia cum sa continue.Declansase reactii la care nu se gandise.
Sincer, pe cat i-o permitea postura sa oficiala, si-a exprimat compasiunea, tulburat de dramatismul pe care siret il declansase. A plecat, nestiind ce sa mai faca.
In actele Politiei, verdictul a fost clar: “crima, prin asfixiere cu mijloace nedescoperite; ancheta va continua dupa funeralii; autor necunoscut; suspecti:sotia victimei; prima discutie, dupa funeralii.
Funeraliile s-au desfasurat sub privirea nedumerita a tanarului agent; venise la eveniment dintr-un imbold de condescendenta si o curiozitate psihologica profesionala, sa vada, neobservat, reactiile unui suspect special de crima.
In privirea ratacita uneori, a vaduvei,apareau sclipiri nedefinite ale unei decizii in formare, pe care nu stia cui sa le atribuie: regretelor, resentimentelor,disperarii sau remuscarii. Cu gandul la aceste imagini si constiinta impovarata de compasiunea pe care o resimtea fata de presupusa vinovata, a plecat fara sa-si faca simtita prezenta.
Si-a propus sa revina peste cateva zile, poate o saptamana, dupa ce ce si-ar fi mai limpezit impresiile asupra nedumeririlor de la inmormantare. Era intr-o zi de miercuri.
Luni, saptamana urmatoare, la zbarnaitul insistent al soneriei de la apartamentul Oxanei, nu raspunde nimeni. Intr-un tarziu,sfios, se deschide usa Vecinei. Cu fata scaldata in lacrimi, si cu o voce stinsa, in contrast cu inciudarea din momentul cand s-au cunoscut, i-a soptit tanarului agent:o gasiti la Spital,au internat-o ieri, dupa ce a incercat sa se sinucida; repeta intr-una:”nu pot fara tine! mai bine te imparteam cu ea!”. Dimineata, m-a rugat sa va dau plicul acesta; stia sigur ca veti veni. Dupa ce v-a vazut la inmormantare, ceva s-a prabusit in ea. Poftiti in casa, sa cititi plicul; ati impresionat-o foarte mult. Parca nutrea fata de dv. un sentiment ciudat de simpatie, respect si teama.
-Nu, va multumesc, am sa-l citesc la birou si am sa sun la spital sa vad cum se simte. Si mie imipare foarte rau de cele intamplate! Stiti cumva unde au internat-o?
-Nu stiu, dar dupa cum se zbatea,parca-si iesise din minti….. Daca nu intrati, pot sa ma retrag?
-Inca o data, va multumesc foarte mult. M-ati ajutat cum nu va inchipuiti! In sufletul meu va raman indatorat! La revedere! Ramanem prieteni!
Nu a mai avut rabdare pana la serviciu.Urcat in masina,a desfacut emotionat plicul. Cu un scris frumos,desi tremurat de emotie, Oxana i-a transmis urmatoarele:
-Nu stiu ce sa va spun.Va admir perspicacitatea profesionala; dar nu va va folosi pentru ca eu, nu voi mai fi;imi regret ratacirea si ma pedepsesc singura. Oricum,usurarea in care am sperat, a devenit o povara sufleteasca de nesuportat; privirea lui uimita, in care parca-mi spune:”ce faci, nu vezi ca mor?”, nu-mi da pace!
In acest punct agentul tresari, ca la o vibratie neasteptata: “mintile noastre au fost la unison; pacat de Ea!” . Suna apoi la Salvare und afla ca pacienta Oxana Prospescu din strada Esecului nr 13, decedase in drum spre Sectia de Neuropsihiatrie.
Cazul Prospescu este rezolvat; s-a gandit. Si abatut, s-a indreptat catre Serviciu.