joi, 21 ianuarie 2010

Diagnostic relativ

Departe de mine gândul, de a supune îndoielii precizia vreunui diagnostic medical. Prin acest titlu, vreau sa evidenţiez relativitatea existenţei noastre, faptul că fără a fi vorba de o predestinare, însăşi gândurile si trăirile noastre, pot imprima relativitate, unui diagnostic corect, bazat pe simptome, care nu admit nici un dubiu, la nivelul cunoştinţelor de specialitate actuale. Ideea să scriu cele ce urmează, mi- a venit în urma aflării din blogosferă, a unei ştiri, care mi-a dat cel puţin de reflectat asupra caracterului si personalităţii omului. Anume, că “o femeie a născut într-un wc, deşi fusese de două ori la ginecolog, care i-a spus că încă nu a început travaliul”. Ştirea, mi-a amintit de o altă întâmplare, când diagnosticul stabilit, a fost contrazis de reacţia ulterioară a organismului pacientului. Faptul s-a petrecut într-un tramvai, în timp ce mă întorceam de la serviciu. Şi anume, un călător, s-a scăpat pe el în pantaloni, şi spre alergia nasurilor îngrozite de mirosul urât, îşi făcea cruci deslânate, de mulţumire, că medicul n-a avut dreptate. Cum sunt destul de curios din fire, am ţinut să mă lămuresc: omul suferea de constipaţie cronică şi medicul i-a spus că doar operaţia îl ajută; şi l-a trimis acasă , în vederea unei internări, pentru a doua zi. Pe drumul spre casă, pacientul respectiv, fără nici un respect faţă de ştiinţa medicală, şi-a rezolvat problema, ca mai sus. Încerc o legătură imagistică, între cele două cazuri: să fi fost vorba de un factor alergen, relaxant pt muşchii născători ai femeii în cauză sau sfincterul anal al constipatului? Probabil, în aceeaşi manieră, să aibă loc vindecările miraculoase, când printr-o relaxare spontana a minţii, sau sistemului nervos aferent părţii bolnave, să intre în funcţiune, ceea ce se numeşte mintea celulelor, şi dezordinea locală, să fie înlăturată, printr-o restaurare a fiziologiei normale? Până cercetarea medicală îşi va da verdictul, asupra stării de fapt, cred că nu rămâne decât să respect normele de comportare conform aforismului de viaţă înţeleaptă, ”minte sănătoasă, în corp sănătos”.(24.09.2009)

13 comentarii:

silavaracald spunea...

Nu, domnule! Se pare că a fost o eroare medicală, ce s-o mai dăm pe după leuştean! Cel puţin în primul caz. În al doilea, e discutabil. Şi o spun nu doar ca medic, ci şi din experienţa personală. Ocluzia intestinală a celei mai bune prietene a început cu un episod diareic, după o perioadă de constipaţie. Şi totuşi, era ocluzie şi, când a fost operată, s-a constatat că era din cauza unei tumori. Deci, scăpatul ăla în pantaloni al omului de care povesteşti nu înseamnă că i-a rezolvat problema definitiv. Cine ştie ce s-o mai fi întâmplat după aceea cu el...

Onu Ionescu spunea...

@slvc,
Eu nu mai scot o vorba; tu ma complexezi iremediabil;sunt insa adeptul relaxarii,cu efecte consecutive de insanatosire.Dar, ma inchin specialistului.Iti recitesc parerea; si totusi, indiferent de consecinte,relaxarea sfinterului anal in sine, nu este un proces extraordinar?Urmaresc procesul si putin pro domo.Cand va fi momentul,iti spun.Dar cu fermitatea cu nedatul dupa leustean, putin ma sperii!Multumesc, si te mai astept, sa ma iei la rost!

Lady A spunea...

:) Simpatici amandoi! Va citesc in continuare!

Onu Ionescu spunea...

@Lady.Te declar floarea Regina noptii, Surpriza care mi-ai facut-o nu exista in vocabular!Voi incerca, pt tine, sa fiu parasimpatic! Oare cum o fi?Interesant,sa vrei sa fii, ce nici nu stii!

mirko spunea...

buna ziua! sosit! interesant ca si blogu' lu' moi e illusion amalgam! acolo am raspuns la partea a-II-a!

mirko spunea...

as dori sa accepti un guest-post!
vezi!
off:asta cu verificarea cuvintelor sau moderare, tine de alta vremuri! e doar opinie!

Onu Ionescu spunea...

@mirko,
Ceva venind din partea ta, nu poate fi placut, desi nu prea inteleg ce inseamna. Astept,incantat, vizita!

mirko spunea...

un premiu asteapta pe blogul lui mirko! ce-ar fi sa vii dupa el! :)

mirko spunea...

www.illusion.abacf.net
mailu il ai!

dana fodor spunea...

Buna seara!
Am reusit in sfarsit sa descopar blogul. E foarte interesant! Mesajele tale, noi nu le-am oprit, chiar nu inteleg ce se intampla.

O seara frumoasa!

Onu Ionescu spunea...

@Dana Fodor,
Multumesc pt vizita si apreciere.Sunt de-adreptul onorat!Nici eu nu inteleg de cenumele blogului este suspectat de Spam. Si tie, toate cele alese!

silavaracald spunea...

Măi, te-ai lăsat de tot pe tânjală. Tot intru pe aici, în căutare de prospături, dar văd că te-ai blocat la diagnosticul ăsta relativ. Haidi, bre, "avansează în faţă"! ;)

Onu Ionescu spunea...

@slvc,

Multumesc:un blocaj sufletesc personal; mi-e rusine, fata de tine;incerc sa ma urnesc. Am ceva de mult pregatit, dar nu m-am invrednicit sa fiu eu insumi si sa postez; daca stiam ca ma vizitezi, nu stagnam in framantarea sufleteasca,pe care am infruntat-o!