Frumosul din om

Nu există nimic urât la om.Trebuie privit cu multă atenţie; mai ales expresia; ea spune totul, ea deschide calea către sufletul pitit în ungherele cele mai tainice ale fiinţei.Ceea ce pare urât, este de fapt frumos, retras la pavăza protectoare a aparenţelor. Un surâs, o mirare, un suspin, o clipire furişă, o uşoară încruntare, o privire concentrată pot dezvălui tot atâtea universuri sufleteşti, cât nu ai putea cuprinde cu mintea. De aceea am hotărât, să nu trec niciodată, indiferent, pe lângă splendorile ascunse de cei alături de care, soarta, îmi poartă paşii. Fiecare din această descoperire este o poartă sigură, spre bucurie, spre destindere reciprocă. Următoarea întâmplare, sper să releve părerea de mai sus. Eram într-o delegaţie, unde, întâmplător, am cunoscut printre altele o persoană, despre care nu puteai spune că este frumoasă. După aceeaşi convingere de mai sus, că fiecare are, avem ceva frumos, mi-am zis că trebuie neapărat să găsesc acel frumos. Privindu-i ochii, am văzut în ei o tristeţe fără cuvinte; era tristeţea izolării din cauza complexului de urâţenie. Spontan, m-am apropiat de ea, şi zâmbind, i-am întins mâna, întrebând-o scurt: Cine te-a supărat, te văd necăjită? Mă doare o măsea, mi-a raspuns. A urmat un schimb formal de cuvinte, şi fiecare ne-am văzut de treaba noastră. Seara, s-a organizat o mică distracţie: gustări, băutură şi dans. Eu nu prea le am cu dansul, dintr-un complex de timiditate. Am refuzat câteva persoane, şi-mi făceam de vorbă cu gazda, care era şi şeful fetei cu ochii trişti….Dansaţi? mă întreabă cineva, şi, fără să aştepte un răspuns, cu o mână fermă mă trage spre ringul de dans. Era tristuţa noastră. Şi, în unduirea languroasă a unui tangou, mi-a şoptit însufleţită: ştiţi, v-am minţit dimineaţă, nu mă durea măseaua; mă gândeam că iar nu mă va vedea nimeni; şi nu ştiu cum să vă mulţumesc, decât fiind sinceră! Bucuria perechii învăluite de tandreţea ritmului, era exprimată doar de strălucirea caldă a ochilor.(16.09.2009)