miercuri, 20 ianuarie 2010

Bibliotecara

Tot în legătură cu această colecţie, o cunoştinţă, care prefera sa frecventeze bibliotecile publice, mi-a povestit cea mai ciudată păţanie personală intimă, din care transpare misterul fragilităţii eternului feminin sau poate, a tăriei sale.
-Fiind cam zgârcit, îmi spune amicul meu, am preferat să iau cărţi de la bibliotecă, deşi prezintă inconvenientul că trebuie să-ţi programezi un anumit timp de lectura zilnic, de care uneori nu dispui, aşa că farmecul lecturii este ştirbit de graba cu care trebuie să termini cărţile împrumutate; mai prezintă însă un aspect, pe care mulţi nu ştiu să-l valorifice: emotia estetică declanşată de prezenta unei bibliotecare plăcute, care ştie să stimuleze setea de lectură, prin amabilitatea ei, prin capacitate de comunicare şi prin interesul pe care-l dezvoltă asupra cărţilor, la fiecare abonat al bibliotecii. Este, pur şi simplu, o infuzie de bucurie, ce are loc în timpul schimbului de impresii asupra cărţilor ce-i trec prin mână.
-Bine, care-i întâmplarea, îl intreb eu, grăbit să ascult, o poveste, care mi s-a părut că mă va scoate plăcut din frământarea ezitărilor mele.
-Nu mă zori, lasă-mi savoarea retrăirii clipelor despre care-ţi voi vorbi.
-Înteleg bine, este vorba despre ceva care te tulbură încă după mulţi ani?
-Poate glumesti, sper, dar te asigur, este vorba despre ceva la fel de frumos, ca însăşi sinceritatea, în toată splendoarea ei. Oricum, şi acum, după mulţi ani, retrăirea momentului, reînviată în subconştientul meu, îmi îmbujorează obrajii; simt nenumarate înţepături, care-mi înfioară toată fiinţa. Şi, ca să nu te mai ţin pe jar, lucrurile s-au petrecut astfel: ca de obicei, m-am dus la bibliotecă să cer nişte cărţi din BPT, titluri despre care auzisem că nu trebuie ratate. Dupa restituirea cărţilor împrumutate şi schimbul de impresii cuvenit, solicit cărţile pentru care venisem. Fiind oarecum de-al locului,obişnuiam să mi le aleg singur din rafturile doldora de cărţi. Faptul în sine, făcea parte din ritualul vizitei la biblioteca respectivă. Trebuie să-ţi spun, că era vorba de un spaţiu destul de redus, din două camere, cu câte trei rânduri de rafturi lungi de circa trei metri fiecare, la o distanţă de până la un metru, unele de altele. Cărţile, tot mai numeroase, în timp, erau îndesate unele în altele şi chiar suprapuse, aşa încât nu era uşoară găsirea sau scoaterea celor alese pentru împrumutul acasă. Întreb în care din rafturi să le caut, intru în spaţiul numit şi încep să mă uit după titlurile dorite, fără nici un spor însă; lumina palidă a becului din tavanul încăperii, nu-mi asigură vizibilitatea necesară citirii titlurilor. Depăşit şi jenat de propria-mi nereuşită, am rugat-o pe bibliotecară să mă ajute. Îndatoritoare, şi plină de zel, s-a dus direct la cartea dorită.În graba răspunsului rugăminţii mele, probabil considerându-mă una cu rafturile familiare ei, nu a apreciat bine spaţiul de trecere pe care prezenţa mea il micşorase, aşa că, întinzându-se după carte, m-a dezechilibrat vizibil.. Nu stiu ce mi-a venit, dar în timp ce-şi prezenta scuze pentru incident, i-am cuprins faţa în mâini şi am sărutat-o cu toată neîndemânarea momentului. Surprinsă parcă de neprevăzut, mi-a raspuns la fel de neaşteptat, dupa care, cărţile au fost martori înmărmuriţi şi discreţi ai unor scene fierbinţi cum poate doar în paginile lor se găseau. Învolburarea a fost de- a dreptul inconştientă; nu ne-am pus o clipă problema că uşa era descuiată şi puteam fi surprinşi de vreun cititor întârziat. A fost începutul unor momente periodice, spasmodice şi tăcute, după care, eram alte fiinţe. Totul a durat ani şi ani, până când Biblioteca şi-a încetat existenţa, prin demolarea clădirii în care era găzduită. Aş mai spune, că misterul eternului feminin mi s-a revelat după câteva întalniri, când n-a mai rezistat: ”ştii, mi-a plăcut tare mult de tine şi de felul tău de a fi; te doream, dar nu îndrăzneam să-ţi spun; mă temeam să nu gândeşti necuviincios despre mine”. ” Oricum, dacă mi-ai fi spus că mă placi, te-aş fi respins înciudată şi dezamăgită”. ” Gestul tău hotărât, cu adevărat bărbătesc”, i- aş zice, mi-a spulberat orice ezitare; şi mă simt împlinită” ! -Îţi imaginezi, ce copleşit am fost eu? Se pot oare uita asemenea momente? Orgolii fericit împlinite, am gândit eu, impresionat de cele auzite, fără să spun ceva, spre a nu tulbura farmecul clipei.

Niciun comentariu: