luni, 15 februarie 2010

Colaborare3. Supozitorul

Nimeni nu se bucură de spital:de emoţie, de teamă sau de panică. Este locul unde ajungi viu, forţat sau de bunăvoie, şi din care, pleci, refăcut, dacă nu ai avut ghinionul unei boli incurabile, caz in care nimeni din lume nu te-ar putea ajuta. Este o etapă obligatorie, în traseul necăjit al multor vieţi. În spital însă, ca şi în afara lui, medicul, spre a fi înţeles de pacient,trebuie sa-si adapteze limbajul, nivelului acestuia. Astfel, actul medical, pe langă aspectul nobil al vindecării, devine şi un act educaţional, de dezvoltare a comunicării, fără mari eforturi, a dialogului medic-pacient, pentru realizarea unei colaborări benefice. Nerespectarea acestei reguli elementare de comunicare, poate duce uneori, la cazuri de confuzie, nu doar hazlii, ci chiar periculoase. Aşa s-a întâmplat cu un paciet vârstnic, internat pentru constipaţie cronică.Aparent destul de evoluat, datorită volubilităţii sale verbale, medicul, in ziua internării, îi explică: dacă simţi nevoia de scaun, înainte de a merge la veceu, iei supozitorul ăsta, îi desfaci ambalajul, îl introduci în anus şi aştepţi puţin.Le vei primi , prin doamna asistentă.Fără a fi prea lămurit, bătrânelul, mulţumeşte, şi pleacă spre salon, cu gândul la cele aflate, curios să vadă urmarea. Când intră, găseşte deja pe noptieră, aduse de către doamna asistentă, supozitoarele, de care-i vorbise medicul. Se grăbeşte către veceu. Acolo, îsi aminteşte, că nu a înţeles un cuvânt de la medic, însă de ruşine, n-a întrebat ce înseamnă. Nedumerit, îşi bagă supozitorul în nas, cu gândul că totul, porneşte de sus în jos. Revine in salon, dar în câteva clipe, i se face rău;respiră greu, se sufocă, începe să horcăie. Chemată urgent, asistenta de serviciu, nu înţelege ce se întâmplă, şi solicită la rândul său, ajutoare de specialitate. Acestea, constată prezenţa în nas, a unui corp străin, care la îndepărtare, se pare a fi tocmai supozitorul cu pricina. Salvat, bătrânelul, povesteşte că neînţelegând cuvântul anus a presupus, că poate fi vorba de nas, unde a şi introdus hapul cu pricina. S-a făcut mult haz, de necazul păţitului dar, s-a tras şi concluzia adecvării obligatorii a limbajului, indiferent de impresia de evoluţie, pe care o lasă pacientul; ca pază bună, să prevină primejdia. Cazul, îmi aminteşte o întâmplare personală, apropiată: la o externare , o soraămedicală îmi explică, felul în care ajung la un anumit cabinet, indicându-mi denumirile medicale ale reperelor de pe traseu;îi multumesc, dar după un timp, uitându-le, nu-l găsesc, şi mă întorc, dezamăgit; n-am găsit, îi spun; uşor enervată, îmi răspunde: păi, păreai a fi înţeles tot! sau doar dădeai impresia? Am avut impresia, încerc eu o scuză, nejustificată!trebuia să-i fi cerut denumiri pe înţelegerea mea.(15.02.2010)

2 comentarii:

lucia spunea...

Sarmanul om!Poate, era mai bine daca-l manca :)

Onu Ionescu spunea...

@lucia, nu si-a amintit sa -i fi spus ceva de gura; oricum, s-a descurcat bine cu nasul; ca, daca era in ureche?de fapt, tot in gura ajungea, prin trompa lui Eustache!or fi bune la gust?