marți, 16 februarie 2010

Colaborare 4. Posirca

Poşirca
Dacă organismul unei persoane, se obişnuieşte cu o substanţă străină, cum ar fi: alcoolul, cofeina şi nicotina, la lipsirea lui de aceasta, el nu mai poate funcţiona normal; avem atunci de-a face cu fenomenul de dependenţă. Cercetarea ştiinţifică a stabilit, că la baza stării respective, se află prezenţa unor substanţe chimice. In fapt, este vorba, despre dependenţa plăcerii, al cărei mecanism este tot chimic. Se întâmplă astfel: la nivelul creierului, un grup de substanţe, chimice, numite neurotransmiţători, transmit semnale între neuroni şi creier. Când aceste semnale, sunt de satisfacţie, excitare şi recompensă, dorim ca ele sa se repete mereu, motiv pentru care adaugăm substanţa, căreia îi asociem percepţia acestor sentimente. Alcoolul, nicotina, cofeina, marijuana, amfetaminele, sunt câteva dintre substanţele care cresc nivelul neurotransmiţătorului, aşa zis al fericirii şi mulţumirii: dopamina, responsabil cu stările de satisfacşie sufletească şi alte procese biochimice, nelipsite viului. Asocierea celor două momente: ingestia substanţei care creşte nivelul dopaminei în creier, şi efectele consecutive, crează aşa zisa dependenţă la substanţa respectivă, viciul aferent, în final. Se pare că intensitatea sentimentului transmis, este atât de puternică, încât plăcerea pentru lucruri care bucură în mod obişnuit-muzică, lectură, arta plastică, teatru, film, petreceri cu prietenii, excursii, jocuri de societate, sport, scade în mod îngrijorator. Situaţia, treptat, se extinde negativ, asupra funcţionării creierului, cu urmări de genul: scăderea dorinţei de a munci şi de a socializa, somnolenţa, lipsa de atenţie, irascibilitate, agresivitate, alienare. Simptomele lipsei drogului, se exprimă, intens la nivel fiziologic, prin dureri de cap, sensibilitate la lumină şi zgomote, valuri de căldură şi de frig, gânduri iraţionale şi dezorientare, dureri insuportabile, violenţă verbală şi fizică, intoleranţă la comunicare. Spaima suportării consecinţelor lipsei drogului, induce, de multe ori, gânduri aberante, disperate, în vederea procurării lui. De aci, disperarea violentă, a obţinerii drogurilor, care poate evolua, până la furt sau crimă! Drogurile care dau dependenţă, se împart în două categorii: legale-tutunul, cafeauua şi alcoolul; şi ilegale-cocaina, marijuana si amfetaminele. Dependenţa de alcool este provocată de substanţa etanol(alcool etilic). Consumul îndelungat de alcool, duce la o boală cronică progresivă (alcoolismul), cu posibile urmări fatale, întrucât produce dereglări metabolice în fiecare celulă din corp. In acest caz, dezalcoolizarea (renunţarea la alcool) este destul de dificila. În lipsa drogului, etanolul, pacienţii, devin nişte epave jalnice, cărora, impresionat, însăşi personalul medical, încearcă episodic, să le vină în ajutor. Reacţia pacientului, poate fi interesantă. S-a întâmplat la o secţie de dezalcoolizare. Pacientul, implora, impresionant, fie şi un strop de alcool să se linişteascăa. I se dă să bea puţin alcool, diluat, pt atenuarea momentană a crizei de sevraj. După prima înghiţitură, scuipă şi aruncând totul, începe cu reproşuri, la adresa personalului medical, pe care il acuză, că, din cauza prestaţiei proaste, nici pacienţii nu-l mai respectă. Dovadă, poşirca din care i-au dat-o lui să bea. El, necăjitul, cu mintea slăbită de băutură, şi-a închipuit, că i s-a dat să bea, din ce probabil primise atunci medicul, de la vreun pacient nemulţumit.(16.02.2010)

4 comentarii:

silavaracald spunea...

Corectă şi documentată postare. Iar finalul, delicios! Chiar aşa! =)) =)) =))

Onu Ionescu spunea...

@slvcald,Multumesc.Relatare autentica,lipseste doar videoclipul reactiei individului!

silavaracald spunea...

Nu-i nevoie. Mi-l închipui!
O să postez şi eu ceva despre "atenţiile" care se fac medicilor. Cu maximă sinceritate, ca de obicei! :)

Onu Ionescu spunea...

@melami,

Nu pomeni de sinceritate; Tu, prin natura profesiei si a fiintei tale, esti ea insasi!Te astept, avid!