joi, 27 noiembrie 2008

Ganduri pest zi. Daca as fi antrenor

Meciul dintre CFR Cluj si AS Roma mi-a reamintit unele ofuri personale privind fotbalul nostru.
In mare, cred ca avem ce ne trebuie: si jucatori talentati, si antrenori capabili, si fani devotati! Ne lipsesc insa inovatia, nonconformismul la antrenamente.
Din goluri aparent intamplatoare, dar care, in mod sigur au la baza logica intuitiva a marcatorilor respectivi,am tras o concluzie, pe care o prezint, sub riscul de a-mi atrage oprobriul specialistilor, fie consacrati, fie conjuncturali( din acestia, fac si eu parte, dar pe o pozitie echivalenta emisferei cerebrale drepte).
Pe scurt, dupa ultimul exemplu, cel de ieri, golurile lui Brighi, dar si ale altora in meciurile cu echipele noastre, supun antrenorilor valorosi, sa ia in considerare urmatoarea idee: “infiintarea postului de VM( “valorificator de mingi” ). De ce? Si Brighi ieri, si altii, in alte ocazii, au stat la primit mingi, pe care, fara nici un efort sau speculatii tehnice, le-au pasat in poarta din apropierea lor. Pentru asemenea post, vad potrivit un jucator, care sa manuiasca mingea ca un magician; nu trebuie sa fie un geniu fotbalistic, ci pur si simplu un impatimit in preluarea balonului: ocazional, sau adresat direct lui. Pentru aceasta, ar trebui sa-si insuseasca doua reguli: 1) sa evite instinctiv ofsaid-ul;si 2) sa posede simtul balonului (fie nativ, fie prin antrenamente asiduie): sa-l preia, sa-l potriveasca in scurt si sa-l suteze sec, in poarta adversa; sau sa-l suteze, imediat din preluare (cum am vazut ca o face foarte bine, uneori, Mirel Radoi);3) sa nu se gandeasca, nici o clipa, la golul care va urma; o infima fractiune de gand, este de natura sa-l deconcentreze, si de la distragerea respectiva, urmeaza: ezitarea, imprecizia si debilitatea sutului respectiv.
Pentru pregatirea jucatorului VM, antrenorul va lucra separat, la: 1) formarea simtului de orientare in teren, pentru evitarea ofsaid-ului si primirea mingilor de la coechipieri;2) simtul balonului, prin repetarea pana la crearea automatismelor necesare; (repetare pana la epuizare, daca va fi nevoie) ; 3) dezvoltarea, prin exercitii psiho-mentale speciale, a capacitatii de atentie si de concentrare asupra preluarii si transmiterii in poarta adversa a mingilor de la coechipieri; este stiut ca nu ne putem gandi la doua lucruri, in acelasi timp, de aci si riscurile neatentiei in momentul sutarii pentru gol.
Antrenarea se va face cu mingi speciale, mici, in asa fel ca preluarea mingilor de joc normale, sa fie o bagatela pentru el. La fel si la tehnica de control al mingii.
Fotbalul nostru merita o asemenea incercare, oricat de titrati ar fi antrenorii. Desigur, jucatorul VM,va avea rolul sau de participare, la jocul de camp .ABID, 27.11.08.

duminică, 16 noiembrie 2008

Nunta

Frumusetea miresei uritea pe toata lumea.; chipul, pictat parca, stralucirea blanda a ochilor, zambetul ca o raza de bucurie, unduirea felina in timpul dansului, creeau impresia unei promisiuni de fericire neasteptata, chiar din clipa in care o vedeai, fara sa te intrebi daca va continua, si cat. Vecinatatea ei in timpul dansului, doreai sa nu se termine vreodata. Chipurile perechilor de dansatori o cautau cu privirea voalata, in incercarea de a nu-si exterioriza tumultul emotiilor pe care frumusetea ei il declansa, fara drept de a-i rezista, fie macar si intr-o admiratie instantaneu indiscreta.
In pauza de dans, sub emulatia pe care o crease perechea mirilor, conversatia se desfasura insufletit; se inodau cunostinte noi,din franturi de remarci de circumstanta.In timp ce urmaream incantat revarsarea de emotie din salon,cineva ma lua de brat si cu voce gingasa, imi sopti: "vino sa-ti fac cunostinta cu varul nostru din Brasov"; era chiar mireasa, verisoara mea dupa sora tatei.Si ma prezinta imediat cuiva cam de varsta mea;
- Ionescu, spun intinzand mana, cu un zambet de incantare, datorat si prezentei miresei;
-Popescu, imi raspunde cel prezentat, a fi varul meu din Brasov.Desi vizibil nedumeriti, nu facem nici un comentariu, asupra diferentei de nume; preferam, conform uzantelor, o lamurire ulterioara, a acestei ciudatenii.Cateva amabilitati asupra atmosferei din salon si iuresul recomandarilor continua. Sa -ti prezint pe cineva special zice Lenuta, mireasa; vei fi incantat, ai sa vezi!
-Tanti, iti prezint pe varul meu Ionel ; tatal lui este unchiul meu,din Galati, fratele cel mai mare al mamei.
-Vasiliu, imi intinde mana o doamna zambitoare, cu chip de matusa. Dupa care, cu un aer sugubat, continua:Ionescu sau Popescu?
-Ionescu, de ce Popescu?
-Banuiam ca nu cunosti motivul deosebirii de nume. Dar la inceputuri, si tu ai fost un Popescu. Un Sfat de Familie ti-a atras insa schimbarea de nume in Ionescu. Vazandu-mi perplexitatea, ca sa ma salveze, continua in aceeasi nota binevoitoare:Faptele s-au petrecut , cu mult inainte de a te fi nascut. Complet derutat, de parca pana atunci, bausem in nestire, am luat-o deoparte pe matusa Vasiliu, si am rugat-o sa a ajute sa inteleg misterul in care intrasem. Mireasa, mustacea in timpul dansului, alegand prin miscari dibace, pozitii, care-i permiteau sa se amuze cu luminile si umbrele de pe chipul meu, efectiv socat de surpriza ce-mi facuse. Ma simpatiza, pe baza unei inflacarari copilaresti pentru mama ei, o frumusete coplesitoare la randul sau, careia ii declarasem ca nu ma voi casatori decat cu ea, cand ma voi face mare.
Retrasi intr-un loc ma linistit, matusa, mi-a relatat cea mai uluitoare intamplare, pe care la inceput am crezut-o rupta dintr-o legenda, daca nu macar o snoava de sezatoare dupa terminarea culesului viilor din Niculitel, locul plin de vraja al copilariei mele la bunici si al iubirii mele copilaresti, inflacarate pentru tanti Cristina, mama miresei.
-Stii, verii tai Popescu, din Brasov, sunt mai aproape de locul vostru de bastina, si de numele adevarat al inaintasilor vostri.
-Adica? holbez eu, aproape speriat, ochii.
- Pai, inceputurile voastre, au avut loc intr-n sat de mocani, din Marginimea Sibiului, intr-o familie pe nume Pop; si care prin transhumanta s-a stabilit cu turma de oi, in pasunile manoase ale Dobrogei, in satul Niculitel, acum stiut ca zona viticola cu podgorii renumite. Oameni harnici si mandri, familia Pop, devenita intre timp prin jocul imaginatiei locale, Popescu,a fost brusc pusa intr-o dilema de Gheorghe, unul dintre copiii sai cei mai linistiti. Nu se stie cum, Gheorghe s-a hotarat sa nu mai invete carte inalta; in timp ce in familie se stabilise deja, traditia preotiei. Din ce i s-o fi nazarit lui Gheorghe, nu s-a aflat;dar a spus un nu hotarat, invataturii preotesti. Fara multa vorba, in cel mai specific mod sibian, rudele au hotarat ad-hoc, Sfat de Familie:”daca nu mergi la scoala, te dezmostenim!" Impricinatul,caracter darz de transilvanean, a raspuns scurt:Nu! dezmosteniti-ma si daca vreti, am sa-mi schimb si numele,ma voi numi Ionescu! Cunoscandu-si taria de caracter, rudele au acceptat schimbarea numelui, sa nu-i faca de rusine, dar nu l-au dezmostenit; l-au ajutat sa-si incropeasca o gospodarie si sa porneasca pe drumul ales de el, agricultura.
-Ei bine, acel Gheorghe Ionescu va fi bunicul tau, gospodar de vaza in satul Niculitel.
Desi n-a facut carte, Gheorghe a continuat traditia de buni gospodari a familiei. Darz, cumpatat, harnic si curajos, dupa ce si-a format o gospodarie frumoasa, s-a casatorit, si a avut sase copii:trei baieti si trei fete. Poate ca un regret tarziu, si-a dat feciorii la scoala; doi s-au facut preoti, iar unul, cel care va fi tatal meu, invatator. Fetelor, dupa mentalitatea timpului, cum le era norocul prin casatorie. Si cu zestrea de acasa, ceva teren arabil si vie,
ba si cate o casa la fiecare, erau in felul acesta despagubite ca nu facusera scoala inalta, precum baietii. Totul chibzuit si cu omenia cuvenita.
Copilaria mea, petrecuta episodic la bunici, a fost foarte placuta; chiar cu numele Ionescu. Dimineata, bunicul ma lua in brate, se urca pe un scaun, ma aseza cu burtica pe unul din butoaiele imense, pline cu vin si ma indemna sa trag vin, printr-un bat de stuf, transformat special in acest scop. La inceput, m-am speriat, sa nu cad in butoi prin gaura in care era introdus firul de stuf; dar cu timpul, am observat ca dupa asta, aerul rece din pivnita adanca, nu ma mai speria; ma invarteam ca un titirez, in jurul bunicii, care cu o rabdare blanda , imi raspundea la toate curiozitatile starnite dupa coborarea de pe butoiul urias de vin.Ca in orice gospodarie, bunicul avea si un caine. Dulaul mare, ciobanesc, imi producea multe spaime cu latratul lui gros si puternic. Ca sa ma linisteasca, bunica imi spunea sa-l mangai pe cap printre sipcile cerdacului impodobit cu flori care mie imi pareau crescute direct din lemnul constructiei. Dulaul, maraind bucuros, ma lingea pe mana, ca intr-o mangaiere; avea limba aspra si ma temeam sa nu-mi jupoaie pielea. Cand am prins curaj, am iesit in curte, sa fiu mai aproape de el. Mare cat o oaie si jucaus ca un miel, m-a trantit cand s-a urcat cu labele din fata, chipurile sa ma sarute. La racnetul meu ca fiara ma inghite, bunica, grabita sa ma salveze, a cazut pe treptele cerdacului; am crezut ca moare; am uitat de amenintarea fiarei si am fugit s-o ajut; s-o scot din ghiarele mortii in care-o aruncasem. Dup aceasta patanie, am fost declarat spre mandria mea, desi nu pricepeam nimic, in afara de privirile iubitoare ale bunicilor, “cruce de barbat”. Dar nimic nu poate egala clipele minunate petrecute in casuta de la vie.
Parca agatata pe marginea unei vai, pe fundul careia curgea firul argintiu al apei unui parau, casuta imi parea de vis. In timp ce bunicul si oamenii lucrau in vie, sprijinit de peretele casutei, urmaream fascinat desfasurarea vietii in vale :ciripit maiestru de pasari, oracait amuzant de broaste, rosul-intunecat al spatelui unei vulpi in sprintul ei scurt, dupa un iepure,erau pentru privirea mea de copil, bucurii fara seaman. Rareori, ramaneam peste noapte, la casuta, cand admiram covorul albastru instelat, al cerului. Spectacolul este feeric! Intinzi firesc mana spre cer sa iei o stea, ca sa te simti invaluit in esarfa mirifica a boltii, pictata cu un numar necuprins de stele; stele, al caror licar, iti pare un zambet pe care nu vrei sa-l pierzi. Si cu aceasta grija, adormi in mangaierea nevisat de placuta a Naturii.
Dupa ani si ani am revazut aceasta splendoare neinchipuita a boltii ceresti niculitene;privind-o, parca ma invaluie miracolul aurorei polare.
Anii au trecut, viata si- a urmat firul, dar bucuriile si spaimele de basm ale copilariei, le retraim la fel de intens.
Au fost insa si momente pe care acum, cred ca le pot numi dramatice! Intr-o noapte, cineva i-a furat bunicului, porcul din cotet; fara ezitare si in miez de noapte, bunicul si-a luat arma de vanatoare, a incalecat, si cu felinarul aprins, a plecat dupa hot. Acum, presupun ca gestul de curaj a fost facut in disperare de cauza.Poate ca nu i-ar conveni nimanui, ca in apropierea Sarbatorilor de Iarna, sa-i fie furat porcul crescut in acest scop.
L-a ajuns pe hot si sub amenintarea armei, l-a adus in sat si l-a predat jandarmilor.
A doua zi, am asistat la o scena de educatie civica, a carei amintire, m-a infiorat continuu.
Hotul,cu fata invinetita de lovituri, cu mainile legate la spate, era plimbat pe strazi, ca un caine purtat in lesa, si obligat prin inghionteli in spate, cu o bata, sa strige mereu:”Cine-o face ca mine, ca mine o s-o pateasca. Pe pancarta atarnata de gatu-i scheletic, era scris acelasi lucru.Infatisarea plina de suferinta a hotului,m-a cutremurat. Cu lacrimi in ochi, i-am povestit bunicai cele petrecute.
Aspra si rece, bunica mi-a spus sa nu-mi para niciodata rau pentru un hot; si-a primit pedeapsa meritata;daca nu s-ar face asa, s-ar ivi si alte faradelegi. Doar frica-i tine in frau!
Aproape atipisem in derularea copilariei petrecute la bunicul meu, rebelul, de la Niculitel, cand, matusa Vasiliu m-a atins usor pe umar: scuza-ma, sunt invitata la dans; si s-a pierdut in vartejul dezlantuit de nuntasi. N-am inteles ce a vrut vara-mea. Pe matusa Vasiliu, n-am mai intalnit-o dintr-o neglijenta ce ma caracterizeaza (12.11.08)

marți, 11 noiembrie 2008

Realitati Romanesti.Tranca-fleanca despre "jmecheri cu tupeu si cascheta"

Tipic romanesc; bani sa iasa!
In supraelevatul blog al Titanului Adrian Paunescu, citesc plin de revolta:”Analfabetii ataca Profesorii”; “Oare cine ataca militienii?”
Intr-un titlu abracadabrant “Mentalitate de militian” intrezaresc apelativul “fatuca”(prin asimilare, “fatuc”), inspirat lansat pentru piata media de Maestrul Ion Cristoiu! Pe cand, aberatia: ”Mentalitate de Cod penal?”, cu o ilustratie de “mentalitate fatuceasca?”Adica, in jurul unui titlu, sa zicem Codul penal,situat pe un soclu demn de statutul Justitiei, sa apara, ca in poza care arata pumnii amenintatori de militieni, simboluri de genul: catuse, un judecator care ii sugruma cu latul legii pe delincventi, simbolizati si ei, tot fatuceste, ca niste victime nevinovate, precum cele ale politistilor; gratii,celule de detentie si cate altele specifice in fantezia “tudorico,lele”.Iar pe soclu, sa fie scris cu tupeu : “Dura lex sed lex”. Azi noapte, un dezaxat, ne-a spart geamul usii de la intrarea blocului. Daca autorasii imbecilului “Mentalitate de militian”, l-ar fi prins pe avortonul in cauza, ce “corectie” i-ar fi aplicat? L-ar fi mangaiat cu pixul cu care i-au luat apararea, incriminandu-i pe aparatorii ordinei publice? Dupa cate stiu, medicina, in afara de eutanasiere si malpraxis, admite si metode dure(cobaltoterapie), recurgand chiar si la actul chirurgical, pentru eradicarea raului din viata pacientilor in stare critica limita. De ce sa nu admitem ca societatea civila poate fi si ea un pacient in stare grava , pentru care este necesara interventia dura si “cu tupeu de jmecher cu cascheta”? Delincventa nu asculta de vorbe frumoase, cum si microbii nu dau doi bani pe adjuvante! In incheiere, pentru depasirea crizei, ce-ar fi sa apara in Jurnalul National un articol intitulat: “Dura politia sed politia”.Si sa lasam politia sa-si indeplineasca menirea. Doar nu li s-o fi dat bastonul de cauciuc sa se scobeasca in urechi si pistolul din dotare , sa prinda muste! Cetateanul Abid, nu are nici o legatura cu militia sau cu Politia!

luni, 10 noiembrie 2008

Ganduri peste zi.Salus populi suprema lex esto

Frontispiciul blogului Dlui Adrian Nastase, a fost ornat spiritual, cu o formula demna:"Cititorii mei sunt mai inteligenti decat scriitorii vostri" Foarte inspirata, formula atrage "inteligentii", precum un bec puternic, gazele noptii. In Africa, spectacolul este grandios.
Din lectura catorva asemenea inteligente opinii, dupa cum mi-a rezistat stomacul, am dedus, ca un membru al echipei ar putea scrie o carte "Limbajul la romani", in doua parti:Exprimarea viscerala si Exprimarea echilibrata.
Prima parte, intr-un abordare eleganta, specifica Dlui A. Nastase,ar fi mai bogata si mai agrementata cu insasi argumentele vizitatorilor respectivi.Cateva insusiri relevante pentru titlu, ar fi: partizanat politic,ostilitate, impulsivitate,superficialitate, pripire, brutalitate,emfaza, infatuare, intoleranta, indecenta, meschinarie.
Cui vrea sa ma contrazica, ii recomand consultarea sursei sus-numite, care nu face decat sa ofere teme de meditatie civilizata. Nici pe mine nu ma exclud de pe lista unor asemenea constatari.
Am insa meritul ca imi impun o abstinenta comportamentala, oricat ar colcai in mine, pornirile mentionate.
Ma gandesc , plin de groaza,ce era daca ostilitatea verbala ar fi mirosit urat;pentru lectura parerilor respective, ar fi trebuit sa por sigur masca de gaze.Sau poate ca, formula folosita este gandita strategic, sa actioneze la nivel subliminal; cine nu si-ar dori sa fie inteligent , doar pe spuse? Dar, pentru dezideratul din titlu, ar fi poate util, sa ne constientizam pornirile de mai sus si sa ne abtinem sa le mai exteriorizam, fie si de dragul autoadmiratiei.

duminică, 9 noiembrie 2008

Ganduri peste zi. LaLOKA

Aparitie fantomatica, in timpul unui blog-duel; fler, sensibilitate,
stil lapidar. Disparitie asemenea, regretabila! Oare cum arata:
-mica, vioaie, zglobie ca o pasare colibri?
-potrivita, grava si meditativa ca un sfinx?
- eclatanta ca un graunte de uraniu?
- incitanta ca un jet de feromoni?
- de toate, cum trebuie?
Dupa perceptia vibratila, simt ca are ceva aparte.
Sa fie oare "nebunie la prima vedere?"
A nu se gandi masculinist! (sic! ).Universul este
un ocean de vibratii, iar noi, noi, ce suntem ?
Nostalgic ( 09.11.08)

luni, 3 noiembrie 2008

Realitati Romanesti. Aberatii atitudinale

Dintr-un cotidian: intr-o Scoala de Arte si Meserii din localitatea constanteana Independenta, o eleva este batuta pana la lesin, de catre o colega. Nimic special intr-o lume in care violenta este proliferata mercantil, printr-o media fara nici o finalitate.Aberatia apare in momentul afirmatiei:”Politistii vor demara o ancheta numai daca parintii elevei agresate, vor depune plangere impotriva agresoarei”.”Totodata, consiliul profesoral se va intruni astazi pentru a lua masuri in cazul respectiv”.Deci, lasam liber violentei, din motive de lege? Cred ca nu este primul caz, si chiar de ar fi, Justitia, ca a patra putere in stat, nu este cazul sa se autosesizeze? Nici Guvernul, nici Parlamentul si nici Presedintia nu sunt in masura sa umple aceasta lacuna sau sa corecteze eroarea respectiva?Un Decret, cu 2-3 articole, care sa oblige Autosesizarea (din oficiu, la aparitia cazului) a Autoritatii Locale: Nationale, Comunitare ( a se citi “care apartine unei colectivitati”).
Cine s-o faca, daca nu noi insine? Cine sa ne civilizeze, daca n-o vom face prin noi insine?
Cat priveste consiliul profesoral(ce-o mai fi si asta?), ce motive are sa se intruneasca? Nu exista un regulament disciplinar al Scolii respective? Directorul nu-l cunoaste? ; nu-l poate aplica imediat, cat impresiile sunt proaspete iar masurile disciplinare receptate ca atare? Cred ca procedand astfel, incurajam delincventa juvenila, iar actul justitial, va ramane efectiv, o vorba inutila. Si actul patriotic (nu patriotard!) nu-si va indeplini rolul cuvenit in devenirea Neamului Romanesc. Desigur, daca vrem sa ne depasim conditia europeana!

Realitati Romanesti.Cainii vagabonzi ai Capitalei

Realitati Romanesti
Cainii vagabonzi ai Capitalei


Acronim: PIC-ii =Prozelitii Ipocriziei Caniniste (prin similitudine cu Umaniste)

Dintr-un cotidian, aflu ca in Capitala, ar exista peste 30000 de caini fara stapan,concentrati in special in piete si in zonele mai aglomerate. Autoarea articolului pare efectiv debusolata cu privire la solutia salvarii Capitalei, de acesti vagabonzi; Autoritatile, de asemenea.Pentru ca, pe langa cei cel putin 30000 de caini vagabonzi,exista probabil, tot atatia PIC-isti si SPIC-isti (sustinatori ai PIC-istilor).SPIC-istii sunt vociferatori de ocazie pentru a-si da o importanta care le lipseste; sunt aparitii strict ocazionale, gen incurca lume(civilizatie),ca sa nu mearga lucrurile bine si la noi. Eu nu sunt impotriva animalelor, fie ele si cainii, dar militez pentru o civilizatie romaneasca avansata.Asa ca, “distrugeti cainii vagabonzi”, prin orice mijloace, fie din Capitala, fie din oricare localitate din Tara.Si obligati PIC-istii, la o civilizatie responsabila: sa-si ia in locuinta, cate un caine vagabond, sub ingrijire stricta.Se va rezolva absolut uman problema celor peste 30000 caini vagabonzi, cu ajutorul celor peste 30000 de PIC-isti si SPIC-isti , care cu vociferarile lor isteroide nu ne dau voie, noua, celor circa un milion de locuitori sa ne construim o Capitala si localitati civilizate, fara latraturile si muscaturile protejatilor lor, neglijati chiar de ei insisi. Sunt absolut sigur ca odata solicitati prompt la aceasta minima regula de civilizatie, toti adeptii cainilor vagabonzi din Romania vor face “ciocu mic”, dupa care vor disparea de pentru totdeauna .Si, ar trebui ca Primaria Capitalei, daca vrea sincer sa rezolve aceasta problema, atunci cand este boicotata sa actioneze astfel: sa le bage in gura cate un caine vagabond, aparatorilor acestora. Sa li-l ofere pentru adoptie, pana le piere cheful “ipocriziei caniniste”. Ce strangere, ce sterilizare, ce adaposturi costisitoare?
Deunazi am primit indirect raspunsul acestei parodii “caniniste”: mergand la Dispensarul Veterinar pentru hrana pisicii mele, am citit un anunt, afisat la vedere pe usa de la intrare a acestuia; esenta mesajului catre acei “iubitori de animale”, care-si fac uitate “odraslele”, aduse la tratament este ca daca nu si le iau acasa in cateva zile, animalele respective, caini si pisici, vor fi eutanasiate. Usor intrigat, am intrebat cum este cu grija fata de animale; raspunsul a fost ca, mai bine asa, decat sa fie lasate in voia sortii; ca si la Facultate se gandeste astfel. Quod erat demonstrandum( Ceea ce era de demonstrat”).






,