Sfanta Frica!

Facand ordine prin hartii, am gasit mai multe insemnari de ale tatalui meu. Astfel am inceput sa inteleg cate ceva despre poporul meu si de ce suntem cum ne vad europenii.
In naivitatea bunavointei mele, credeam ca atitudinea actuala fata de civilizatie exprima de fapt, o stare de spirit ce ne-a fost inculcata de sintagma”dictatura proletariatului”, care le-ar fi creat multimilor senzatia ca lor le este permis orice, ca vezi doamne ,ei sunt clasa conducatoare, indiferent de merite, ca daca apartin categoriei multime, devin favoriti ai momentului, cu cat fac mai multa galagie. Poate ca de aci, la unele specii umane s-a format spiritul de…. , cum sa-i spun, sa raman consescvent in eleganta exprimarii.
Sa prevaleze in fiinta noastra, gena inferioritatii de grup, din care nu vrem cu niciun
chip sa evadam ?Teoria mea cu “dictatura proletariatului, este spulberata de vorbele mult mai realistului Alexandru Lapusneanu “prosti, prosti, dar multi”. Poate ca sintagma, de sorginte socialista, formulata de cel care a vazut mult mai subtil natura umana, a fost lansata in mod ironic, spre a sublinia prin contrast superioritatea unor specii bipede, ale caror eforturi de realizare, nu aveau nevoie de artificiul coplesitor al superioritatii brutale a cantitatii. Fara a incrimina sau a diminua importanta aportului echipei, fie si la acele specii, departe inca de evolutia individuala a altora(trebuie pentru demnitatea proprie, sa fim realisti) gasesc totusi in atitudinea de fronda in promovarea mentalitatii de superioritate a multimii( sic!), o cale de involutie a speciei respective.A te bizui pe sustinerea gloatei este un mod de a-ti recunoaste incapacitatea de evolutie pe speze proprii, si la scara nationala constituie o frana in evolutia natiei. Tocmai din aceste motive, apreciez ca acele popoare, care dispun de un standard economic ridicat, sunt propria lor creatie, ca urmare a formarii de caractere care nu-si pun nadejdea in ce le vor da multimea sau altii.Din acest punct de vedere, mentalitatea actuala a media mi se pare a fi rupta din acele scenarii educationale aberante, sustinatoare ale mentalitatii spiritului”multi sa fim, restul nu conteaza!”, sub stindardul democratiei.
Sa revin insa la patimirile tatalui meu-una dintre ele, mi se pare relevanta, fara echivoc , pentru consideratiile de mai sus. Invatator fiind, a fost repartizat la o scoala din Dobrogea. Daca ce urmeaza pare neverosimil, nu ma indoiesc a fi purul adevar, prin prizma experientei mele de o viata;am in vedere nazuinta mea de dezvoltare a natiei prin crearea de indivizi puternici, ale caror calitati individuale de initiativa si responsabilitate , printr-o detasare absoluta de spiritul gregar; care este stiut si verificat deja, inseamna inferiorizarea speciei.
Sosit in localitate,a inceput activitatea cu doar cativa copii.Intrigat de absenta unor copii ,ca orice luminator al satului,a vorbit cu parintii acestora, rugandu-i sa-si trimita odraslele la scoala.N-au facut-o pe motivul ca ii ajuta in gospodarie;si-apoi, ei,parintii, tot fara carte, nu s-au prapadit. A sesizat Inspectoratul Scolar, care i-a amendat si i-a somat pe recalcitranti, sa respecte Legea. Se vede treaba ca atunci Legea era respectata, fara fandoselile retrograde ale unor scandalagii.Reactia imediata a evoluatilor tarani romani a fost o plecare in cardasie la Inspectoratul Scolar Judetean, cu plangerea in protap, sa-l scoata pe directorul Ionescu; altfel, ei pleaca din localitate. Scriind aceste lucruri, realizez brusc, prezenta santajului colectiv, inca din acele timpuri, departe de manipularea si santajul atribuite epocii de penibila aspiratie socialista. Scoala a inceput sa functioneze, spre bucuria copiilor, poate si dornici de invatatura,poate si pentru ca scapasera de robia la care-i condamnau prea involuati intr-ale scolarizarii, retrograzii lor parinti.S-a declansat o ostilitate pe fata, din care nu lipseau amenintarile cu moartea.
Domnul Director, fire darza, a hotarat sa ia masurile cuvenite.S-a sfatuit cu Seful de Post din Comuna, Plutonierul Hetea. Incantat de vizita,acesta i-a spus fara ocol:”am cam mirosit si noi despre acestea; pot fi periculoase,dar le puteti linisti intr-o saptamana; uitati care-i parerea mea:va cumparati un revolver si mai multe cartuse.Si acolo, in curtea scolii, in plina zi, sa faceti exercitii de tragere.In felul acesta ei vor vedea ca sunteti inarmat, si gata de aparare, in orice moment.Asta ii va potoli”.Cu multumirea ca isi va fi facut un nou prieten de nadejde,domnul Director a aplicat neintarziat sfatul primit.Daca a avut efect? Cativa ani buni, copii s-au bucurat de binefacerile scolarizarii, sub indrumarea tatalui meu pana cand nevoile invatamantului judetean, l-au repartizat intr-un post de mai mare raspundere.Relatarea,imi prilejuieste amintirea urmatoarei discutii: intr-un cerc de studiu individual dinainte de 1989-erau si atunci, destule si chiar foarte interesante cineva s-a apropiat de mine si, prevenitor, m-a intrebat daca nu cumva sunt fiu de invatator.Surprins,i-am confirmat si l-am intrebat cum si-a dat seama.Mi-a raspuns:”si tatal meu a fost invatator; si am observat, fara nici o infatuare,ca noi, copii de dascali, constituim o prezenta aparte in societate, poate ca urmare a educatiei primite.Cu o inclinare pe masura aprecierii si ca un omagiu adus tatilor nostri,ne-am despartit prieteni.