MILICA

O poveste trista, dureroasa, cum nu se poate imagina-viata Milicai, sora mea cea mai mare, din prima casnicie a mamei noastre.
Trista, cum nu si-a dorit nimeni sa fi fost; o tristete asupra careia reflectezi zadarnic!
Un efect al comportarii neinspirate a unui tata vitreg, ce sunt absolut sigur, nu s-a privit astfel si nu si-a dorit asemenea rezultat, nici in cea mai inversunata inchipuire. .Si vorbesc in cea mai autorizata cunostinta de cauza. Pentru ca ,eu insumi am fost nevoit sa reflectez asupra conditiei mele prin prizma complexelor pe care le-am trait, si nu dorite, sau cautate de tatal meu, ci din neobservarea parinteasca asupra firii copiilor sai.Chiar daca era dascal, erudit, cu fire de artist-canta emotionat la vioara, scria literatura si organiza serate scolare,in care nu lipseau piesele de teatru, folclorul-cantece, dansuri populare si scanteierile specifie umorului si intelepciunii noastre populare Cu durerea in suflet, pe care o traiesc pentru Milica, imi vine sa strig in lumea larga, sa ma auda toti
cei care sunt si vor fi parinti:”Parinti, nu va complexati copii, nu le stirbiti bucuria increderii in propriile lor forte, nu-i dezarmati in fata obstacolelor vietii, printr-o severitate dusa la neintelegere de catre sufletele lor in formare;nu abuzati de glume, ce nu pot fi intelese; nu insistati in a va impune personalitatea stresanta, ca pe o povara complexanta , care le poate stirbi dureros si tragic viata in pregatirea pentru vicisitudinile la care va fi expusa. Poate ca asa a fost soarta Milicai: sa patimeasca de copil, sa creada ca in viata i se cuvine prea putin, sa se multumeasca modest si rabdator pana peste poate, lipsita de indemanarea necesara sa-si exprime dorinta fara drept de refuz, fara bucuria copilariei neresemnate; cu impresia ca n-are dreptul sa-si pretinda macar iluzia unor fantezii copilaresti. Trist, dureros de trist s-a petrecut viata Milicai. Iar sfarsitul, …sfarsitul,…fulgerator si tragic. Interesant si revoltator, cum un inceput promitator, pornit intr-o frumoasa luna pariziana de miere,avea sa se spulbere in neputinta abtinerii de la placerile alcoolului.Poate zamislita intr-o clipa de nesabuinta a unui sot alcoolic, poate intr-un imbecil iures al astrelor, poate din complexul de nepersonalitate la care duce o exigenta neinspirata a unui parinte ,avand probabil propriile sale frustrari; toate aceste “poate” la un loc , parca s-au invalmasit in firea fragila si delicata a Milicai, facand din ea victima usoara si sigura a unui sfarsit tragic, victima inconstientei unui sot bestializat de orbirea pe care o produce excesul de alcool. S-a intamplat intr-o noapte geroasa de iarna. Au inceput de cu seara sa bea.Ea, Milica,victima complexului de inferioritate, care i se incumba unui copil,nu s-a gandit ca daca ii va tine tovarasie la bautura sotului sau, acesta ii va aprecia gestul cu o invitatie de a iesi din casa, cand organismul ei fragil nu a mai suportat ingurgitarea bauturii, Ea,sumar imbracata,nu a rezistat gerului si a intrat in casa, implorandu-l sa o lase sa se incalzeasca putin. El, bestia, a inceput sa o bata, cu un lemn de la soba de incalzit ; si dupace ea si-a pierdut constiinta, a continuat s-o loveasca in nestire. Nu a rezistat loviturilor. A doua zi, cu o voce derutanta ,ucigasul a anuntat-o telefonic pe sora mea Geta, ca nu stie ce are Milica si sa mearga la ei. Aici ar fi de specificat efectul complexarii, a pierderii simtului realitatii, la care duce o educatie, eu am sa-i spun bland, nereusita. Desi locuia nu departe de sora noastra,Milica, nu s-a gandit sa se duca la ea, sa previna tragedia.Ingrozita de presimtiri sumbre, Geta si- luat in fuga o haina si a alergat spre casa Milicai. Spre meritul tariei ei de caracter, nu a lesinat vazandu-si sora neinsufletita. Bestia o spalase cu sange rece de sange si o asezase in pat. Nu reusise sa stearga urmele intepaturilor lasate de cuiele din unealta crimei- o sipca din lemnele de la soba . Sunt ani buni de atunci. Ma ingrozesc si ma minunez de taria sufleteasca a Getei.Cu vocea inecata de plans, i-a spus:”ai omorat-o in bataie!” Si-a sunat o colega al carei sot lucra la Politie; apoi a chemat Salvarea . Totul s-a derulat aproape ametitor de iute. Pe ucigas l-a luat Politia,dupa o bataie- pe loc, sora cu moartea el nevoind sa –si recunoasca fapta criminala..Mi-a povestit Geta , din relatarile prietenei ei.Tulburati de spectacolul corpului neinsufletit al Milicai, politistii au facut primul act de justitie, pana cand bestia a relatat totul: i-a cerut sa bea alaturi de el, si cand ea n-a mai rezistat, a dat-o afara, jignit ca-l refuza.Dupa ce a plans un timp la usa si nu a mai rezistat frigului a intrat; implorandu-l, s-a inclestat de picioarele lui; gestul ei disperat, l-a turbat, si a lovit-o in nestire pana nu s-a mai miscat.A spalat-o, a pus-o in pat si a chemat-o pe Geta.
Ucigasul a primit 17 ani de detentie, dar asta nu ne-a ajutat cu nimic; Milica ne lipsea.
Acum, retrospectiv, ma intreb: daca ar fi avut o alta viziune asupra vietii asupra increderii in sine, Milica ar fi acceptat o convietuire cu un betiv? De fapt, este conditia reprobabila pe care o suporta multe femei, poate victime ale aceluias complex al depersonalizarii! Respectul de sine pe care-l incumba constiinta de sine, ar fi pus-o macar pe ganduri asupra statutului sau de viata? Raspunsuri imposibile; doar supozitii inutile.
Raman totusi la convingerea ca o educatie adecvata in familie, “cei sapte ani de acasa” constituie conditia necesara si obligatorie a unor premise de bun augur pentru o viata normala, civilizata. Am simtit in propria-mi viata nevoia unei educatii a increderii in sine, a consolidarii suportului din tine insuti, ca o trambulina de lansare in valtoarea abisala a vietii. Dar despre asta, maine, in lumina altei stari sufletesti.(5 oct. 2008).