GANDURI PESTE ZI

Plictisit sa astept”musafiri” si sa ascult opinii, favorabile desigur,m-am dus la A.Nastase, sa mai ascult vox populi.Opiniile de sub nivel pe care le citesc, imi cresc respectul de sine, vizavi de cumpatarea defularii; de fapt, echilibrul pe care mi-l impun, indiferent de imprejurari, ma cruta de acumulari sufletesti morbide, de care sa fie necesar sa ma eliberez.Oricum,lipsa vizitatorilor, ramane ca o acumulare reziduala, ca o respirare de aer poluat, in cazul careia celulele, fie si cele necerebrale, sufera. Deunazi,l-am auzit pe cel pomenit mai sus, ca blogul sau a fost vizitat de la creeare, in 2007, de peste 1,5 milioane de curiosi; cifra, m-a inspaimantat, nu mi-a venit sa o cred; mai exact, m-a descurajat. Auzi, un adevarat miting pe unde, iar la mine nici macar o persoana, in afara celor apropiati! Povestindu-i sotiei, m-a consolat realist:”ce vrei, el este o persoana publica, notorie, iar tu…., n-ai fost prim-ministru, nu ai probleme cu DNA, nu avem termopane, nu ai o ruda celebra precum matusa Tamara, nu esti mancat de confrati politici s. a. m. d., nu ai avut multe evenimente care sa starneasca interesul asupra ta, pentru o revarsare de atrocitati, din partea caracterelor indoielnice!Amarat ca nu am fost atatea si altele asemenea, am acceptat fortat, rationamentul sotiei.I-am spus vestea, si surorii mele, ca pe un oftat. Reactia, a fost categorica: “Nu cred. Este o minciuna; se lauda ca toti politicienii!” Sora mea, Marcela, diplomatul familiei, se abtine de la vorbe aspre, fie intern, fie extern. Mi-am dat seama ca iesirea ei, destul de neasteptata, era de fapt, zaduful asupra secetei mele de vizitatori; mai ales ca ea, pretuieste destul de vizibil, elita intelectuala a lui A.Nastase. Cand i-am spus despre articolul acestuia, intitulat “M-am Mizil-it”, mi-a raspuns dezamagita:”Pacat, inseamna ca a inceput sa se prosteasca. Trebuie sa-mi reconsider pretuirea pentru el!” Necajit, ca pentru un strain, mi-am indispus bunatate de sora, am continuat sa caut alte pretexte care sa explice suportabil mie, penuria de vizitatori, a blogului meu. Nu mi-a fost greu sa gasesc in opiniile tendentios exprimate, mentalitati de camarila, jenant pro si contra;fapte care nu sunt pe gustul meu, in aspiratia ca noi romanii sa constituim o entitate distinct superioara, dincolo de mimarile grotesti, la care se apeleaza uneori. Am vizitat pentru comparatie, blogul lui Victor Ciutacu.Alta nota de plecare, alta muzica: penibil grotesc,nu sufera comparatie cu musafirii lui A.Nastase; se vede neindoielnic insusirea de “personalitati accentuate”, fie si numai in agresivitatea intolerantei aprecierilor. Si cand ma gandesc la faptul ca Mihai Gadea, cu nedisimulata autoapreciere, facea elogiul intelectualismului audientilor emisiunii sale “Sinteza zilei”,frecventi vizitatori ai blogului V. Ciutacu. Nu sunt convins ca “genialul”, cum in gluma subliminala, ii place sa se ironizeze-poate prinde ceva- , nu tinteste o satira de valoare nationala pe insasi proverbul;”orice pasare pe gura ei, piere “.
Daca am intuit corect, ma inclin neconditionat, “genialului”. Presupun ca valoarea implicit autoeducativa, se regaseste in constientizarea penibilului opiniilor nonsalant strigate. Succint, apologetii si preopinentii Mizil-itului, ii surclaseaza pe cobaii “geniului”Dar,desigur este loc rezervat si pentru “De gustibus et coloribus……..”, asa ca pentru parerea mea subiectiva, prezint scuzele de rigoare cuvenite. Faptul ca m-am dumirit, chiar malitios,merita umilinta!

Cosmarul

Cosmarul
Iohan deschide buimac ochii, dominat de o senzatie de teama nedefinita.
Ieri, a avut o zi agitata; este drept, cei care l-au sicanat, erau de la Garda Nationala de Mediu. L-au amendat cu 4000 de euro pentru distrugerea unor arbori din fostul codru al Vlasiei.Un fleac , isi spuse el., in gand! Obisnuit sa nu se impiedice de oameni marunti-asa-i considera el pe cei care in limita unor venituri salariale modeste, incearca , prin bun simt sa apere Patrimoniul National. Pentru Iohan, conteaza ,fara sa o spuna, doar interesul personal, cuantificat in bani. Bani- Marfa- Bani, este formula sacrosancta pentru el. Ei i se inchina, doar ea conteaza. Restul, poate sa dispara; nimic nu-l impresioneaza.In calea zeului ban nimic nu trebuie sa devina obstacol. Asa a fost si cu cele cateva zeci de copaci,defrisati nemilos, pentru ca stateau in calea formulei BMB, via cartier rezidential, plantat in plin mijlocul ramas din codrul Vlasiei.
Obisnuit sa nu se impiedice de fleacurile legii,si-a achitat datoria si nu se uita inapoi, continua desavarsirea lumii de miracol imaginata maladiv, de formula BMB.Pare-se insa, ca jungla celor dispretuiti de rapitoare nu accepta umilnta la nesfarsit.Asa se face ca, in ziua platii amenzii, Iohan, a primit un telefon misterios:”Auzi, muritorule, cat ai de gand sa ne sfidezi, distrugand-ne mediul de viata-atmosfera, in cazul ca nu esti la curent cu ipostazele lumii civilizate? Cu banii, cu care te ingamfi, n-ai aflat ca fiecare din arborii distrusi, inseamna viata chiar si pentru tine? Daca nu, civilizeaza-te, sau lasa-ne in saracia noastra si mergi acolo, unde nu ti-ai gasit rostul cu apucaturile tale nesatioase”.A urmat pocnetul sec al receptorului, trantit revoltat in furca. Ramas fara drept de replica, lui Iohan au inceput sa-i tremure parul in barba sifonata de asprimea celor auzite in receptor.
Imbecil!, isi arunca Iohan naduful,in urma celor ascultate.Fara sa recunoasca, magnatul, a fost sifonat.
Stiind ca nu-l vede nimeni se trage nervos de barba pe care cand, invitat conjunctural-pentru rating- o face pe firoscosul, mangaind-o cu o demnitate afisata de “domnu Iohanu”. Trebuie sa-i dau o lectie proletarului si, cu un aer evident amenintator, isi noteaza ceva. Desi nu doarme ziua, ca sa nu-si strice somnul de noapte, telefonul primit, l-a coplesit intr-atat, incat a atipit in fotoliul imens in care s-a rasturnat fara nici o vlaga.Prin somn, ii razbate cu greu, apelul mobilului. Raspunde morocanos, evident nemultumit de intreruperea somnului: -Alo! dom… -Da! Ce este? -Sefu, scuze pentru deranj,dar am vesti proaste!La Guvern,se tine o sedinta, cu un singur punc pe ordinea de zi:ORDONANTA DE URGENTA pentru reabilitarea respectului national, fata de mediu:Articol unic:
Continuarea distrugerii vegetatiei arboricole, dupa plata amenzii, constituie infractiune de distrugerea Patrimoniului National, pasibila de detentie grea si confiscarea bunurilor in echivalentul obiectivului de mediu, distrus. Informatorul de la capatul firului, era iscoada de la Guvern, platita gras de Iohan .
-Bine, dar sa stii, ca mi-ai stricat somnul, pentru o prostie, ca asa ceva nu se va intampla; doar nu degeaba cotizez, i-a raspuns Iohan, cu voce totusi usor derutata; dupa care sigur de forta lui financiara,si-a continuat somnul.Nici n-a intrat bine in somnul profund, ca iar zbarnaie telefonul. Ingrata creatie, gandeste Iohan, in timp ce-l duce la ureche:-Alo, se aude vocea iscoadei de la Parlament; Sefu, e de rau! Se gandeste initierea unei legi, care sa desfiinteze cota unica, iar impozitul sa fie diferentiat; cica sa se stabileasca plafonul de “maximul confortului opulent”peste care,totul se impoziteaza, cu conditia reinvestirii capitalului excedentar, in activitati productive, producatoare de PIB. Sa nu ne mai pierdem oamenii aiurea, in strainatate.-Esti nebun! –Nu Sefu, este foarte grav! Cica se doreste reabilitarea neamului, ori in saracie nu se poate.Prin cresterea PIB-ului, da!
PS: Fictiune; orice asemanare cu viata, este pura intamplare! 21.10.08.
+

Imparatia apelor

Din spusele parintilor, cand aveam aprape trei ani si jumatate, tatal meu, de profesie dascal-invatator, a fost transferat ca director, la Scoala primara din satul Azaclau din judetul Tulcea. Din cercetarea mai multor materiale, tata a stabilit ca satul ar fi avut la acea data circa 137 de ani (anul infiintarii sale fiind probabil 1800, cu statut de catun la inceput). La data sosirii noastre in sat, acesta apartinea de plasa Macin (o subdiviziune mai mica decat un judet, in vechea organizare administrativa a tarii; judetul era o diviziune teritoriala a tarii,condusa de un prefect(sef al administratiei si al politiei); sau, altadata, a unui ispravnic. Vechiul sau nume a fost Cazacul, pe care turcii l-au schimbat in Azaclau in timpul ocuparii Dobrogei de catre ei, prin forta.Situat pe malul drept al Dunarii, tinutul in care se afla satul este mlastinos,inundabil, la fiecare revarsare a apelor Dunarii. De furia apelor scapa culmile celor catorva grinduri care strajuiesc malurile garlelor( mici brate ale Dunarii, in teritoriu).Cultivate , aceste grinduri, sunt productive si in timpul inundatiilor. Intre garle sunt balti pline cu peste, iar restul de teren este ocupat de paduri si mlastini cu stufarii bogate. In mare, satul era amplasat de ambele parti ale soselei care pleaca de langa malul drept al Dunarii unde se afla un debarcader, si duce la Tulcea. Prin aceasta punte, pe care sunt debarcati calatorii si marfurile din orasul Galati,se face legatura cu orasul Tulcea, resedinta de judet.Cota soselei este deasupra nivelului de inundatie. Casele erau amplasate pe platforme de pamant si piatra, bine compactate, asa ca efectul inundatiei se resimte doar la nivelul igrasiei asupra peretilor. Cel putin in casa unde am locuit nu am avut de-a face cu apa in interior. Legatura intre case si rambleul soselei se facea printr-un drum perpendicular pe sosea construit tot din umplutura de pamant si piatra, la nivelul soselei, ca sa nu fie depasit de apele revarsate ale Dunarii.
Fiecare casa avea cate o barca, pe care localnicii o foloseau si pentru circulatia in
jurul casei, prin curte, spre a da graunte pasarilor,mai ales gainilor care stateau cocotate in copaci si pe unde mai apucau. In localitatile de balta, barca este, fantezist spus, si caruta, si vapor, si pescador; fara prezenta ei, nu se concepe gospodaria in localitatile riverane.In satul Azaclau, ne plimbam mult cu barca , pe timp frumos; o faceam in limitele imprejmuirii curtii.Principala distractie era gasirea oualor de rata, prin tot soiul de cuiburi,improvizate spontan, de acestea. De fapt,ratele si gastele sunt cele mai fericite vietuitoare domestice; plutesc neintrerupt, pe apele din care isi procura pestisori, insecte si plante acvatice pe saturate. Pe ape dorm, pe ape isi cresc puii. Un farmec aparte, de basm, il constituie pentru un copil, glasul apelor: corul rasunator al broastelor, ca si inotul discret al serpilor de apa- balauri abil ascunsi in adancuri, te poarta in involburate lumi de gand si spaime, pe care, fantasmele noptii, le transforma in cumplite strangeri de inima. O alta mare placere de copil de balta era pescuitul la cosul de nuiele impletite; o faceam impreuna cu tatal meu, cand nu era ocupat la scoala. Dar, niciodata, nu mancam pestii prinsi: unul era frumos colorat, altul prea speriat sau altul prea mic; fiecare avea cate ceva pentru care era aruncat imediat, in apa. Odata, am prins un peste cu solzi multicolori; l-am numit Regina si i-am dat drumul cu sfiosenie. Tot cu barca, alergam si dupa libelule; pana in ziua cand, aplecandu-ma prea mult, si brusc peste barca, am facut o scufundare fortata.Sperietura trasa, a fost sora cu moartea; Milica, prin reflex, s-a agatat cu disperare de marginea barcii si nu m-a urmat in apa.Seara, cand le-am spus parintilor, dupa mustruluiala cuvenita, ne-au interzis sa mai folosim barca; restrictia, ca de obicei a durat cateva zile.In satul Azaclau, se bea apa luata in butoaie, din Dunare.Sterilizarea ei se facea cu piatra acra. Uneori, se nimereau in butoi si cativa pestisori , urmarirea inotului carora, era distractia mea preferata;pana intr-o zi, cand aplecandu-ma prea mult peste marginea butoiului, sa-i vad mai de aproape, am cazut cu capul in butoi.Instinctul de conservare m-a salvat si de aceasta data, rasucindu-ma brusc, in butoi, dupa primele guri de apa inghitite. S-ar crede poate, ca viata pentru copii din satul Azaclau ar putea fi plicticoasa. Nicidecum! Copii alearga pe sosea, isi ajuta parintii la pescuit si inoata in Dunare.De placerea inotului, nu m-am bucurat; parintii, tematori, nu m-au lasat sa incerc. Asa, n-am invatat inotul si faptul, m-a marcat pe viata. Cand nu poti face ceva, ce toti reusesc, te domina un complex de limitare, peste care greu poti trece. Sa alerg cu copiii aveam voie, pana cand o intamplare periculoasa mi-a redus entuziasmul. Dupa retragerea apelor, placerea copiilor din sat, si a mea, desigur, era sa mergem in padure,unde alergam, ne urcam in copaci, cotrobaiam prin scorburi, dupa oua de pasari sau alte noutati copilaresti. Stiind ca sunt porci mistreti sa chiar porci domestici, salbaticiti, ne organizam sa nu avem surprize; faceam cu schimbul, de paza, sa nu ne trezim cu vizita unor mistreti, despre care auzisem ca sunt periculosi.In cazul unor miscari sau zgomote ciudate, iscoadele dadeau alarma prin strigate si fluieraturi; la auzul acestora noi, ceilalti, alergam spre cel mai apropiat copac,de obicei o salcie, si ne cataram cat mai sus posibil. In joaca, se dadeau si alarme false, dar intr- zi, ne-am dat seama , ca nu este loc de glume, decat cu riscuri. Iscoadele au dat semnalul stiut. Abia ce ne-am catarat intr-o salcie, ca au si aparut mistretii, amenintatori cum nu –mi inchipuisem: cu grohaituri din boturile inspumate din care pe langa colti, curgeau bale pofticioase, rascoleau pamantul de furie, pentru ca apoi, cu coama de pe spate zburlita a amenintare , sprijiniti pe copitele din spate,sa incerce sa se urce dupa noi, in copac. Acum, imi inchipui ca dupa virilitatea manifestarii, erau masculi si destul de periculosi. Plictisiti de esec, intr-un tarziu, au plecat. Inca ingroziti, am coborat din salcie, si intr-un suflet, am alergat spre sosea; pana acasa, nu m-am oprit.De atunci joaca in padure si-a pierdut farmecul. De altfel, toata viata m-am temut de pericole! Poate si de asta mi-am ascultat parintii si n-am invatat sa inot.M-au speriat cu inecul, si asta mi-a ajuns. Poate si cazurile de inecati au contribuit la spaima mea. Unul, s-a desfasurat chiar sub ochii mei, cu un flacau din sat, pe care-l admiram aparte. S-a intamplat de pe pontonul de la Dunare. Dupa ce el a sarit in apa, altul s-a grabit si, fara sa vrea,l-a lovit in cap. Ameteala produsa, i-a fost fatala: a lesinat si curentul apei l-a dus la vale; cand l-au gasit,mort, avea plamanii plini cu apa. Frica de apa, am capatat-o si dupa ce am vazut urmarile furiei valurilor acesteia.Intr-o noapte furtunoasa, ambarcatiunile acostate peste noapte la mal, au fost proiectate cu atata putere, incat au intrat,pur si simplu, in casele de langa mal, distrugandu-le, asemenea unui berbec de asalt.In satul Azaclau, tot in lumea lor, sunt: stuful, pestii si pasarile de balta-pescarusii, ratele salbatice si berzele, ale caror cuiburi pe acoperisurile caselor, se spunea ca purtau noroc-le fereau de incendii.
Retin berzele pentru ca am aflat in mare taina, ca intr-o noapte, mie si Milicai- sora mea cea mare, ne-au adus o surioara, pe Marcela. Multe ganduri si intrebari mi-am facut in legatura cu aceasta lucrare a berzelor. M-am dumirit mai tarziu, cand la scoala primara, - langa colegele mele- ,am simtit primii dulci fiori care cheama berzele pe acoperisuri.Fetele, pe tot parcursul vietii, sunt mult mai evoluate decat baietii si pot fi excelenti profesori pentru acestia, cu conditia ca, asemenea lor, sa-si insuseasca tranzitoriu, iluzia sindromului pseudosuperitatii fata de altii.Despre evolutia fetelor, imi amintesc oarecum jenat, urmatoarea intamplare; in clasa a treia primara, o colega, facandu-mi insistent ochi dulci, nu a rezistat indiferentei mele timide si, in recreatia mare, mi-a scris in caietul de lectii:”Pe bancuta mea de brad,
Stau cu capul rezemat
Si la tine ma gandesc,
Cum sa-ti spun cat te iubesc”.
Pentru ca fata imi placea foarte mult,cele scrise, m-au tulburat; si atata m-am foit pe locul meu, ca am cazut din banca, spre hazul tuturor copiilor din clasa.
Pe langa dezastre, revarsarea apelor mi-a dat o lectie de morala, pe care daca n-o traiam,
n-as fi crezut cele ce urmeaza.In caz de pericol mortal, vietatile care nu se suporta, devin indiferente unele fata de altele. In aceasta idee, nu uit mirarea care m-a cuprins cand in casa noastra , inconjurata de ape, soarecii se jucau peste pisicile din casa, fara ca ele sa se sinchiseasca. Aceleasi pisici pe care in vremuri normale le vedeam si cu cate doi soareci in gura deodata.Despre alte vietuitoare-vulpi si iepuri- ,surprinse de ape, pe varful unor grinduri, povesteau seara localnicii, la sezatorile pe care le organiza tatal meu, la scoala. Deseori m-am intrebat asupra acestei ciudatenii:oare frica de moarte sa inhibe instinctul existentei carnivore? Sau sa declanseze porniri de minima rezistenta?
Viata de dascal era precum cea de militar:mergi unde-ti cere datoria. Asa se face ca in anul1944,tatal meu fiind transferat in Basarabia,am parasit, cu nedumerire,satul Azaclau.

De la Moonshine, la Nirvana

La Moonshine, imi place sa visez
Despre Eternul Feminin
Ca astfel, incredibil, sa m-apropii
De Inefabilul Divin (17.10.08)

Pro Patriae

Sunt uimit de usurinta cu care se emit tot felul de pareri de catre asa zisi competenti- a se citi analisti, comentatori s. a.; eu le spun mai simplu si mai cuprinzator:tranca- fleanca(TF)sau noii politruci(o versiune noua a cititorilor cu glas tare , de altadata);altfel, nu-mi explic lipsa de finalitate a spuselor lor in beneficiul educarii naravurilor maretului popor roman- "cu mic cu mare" in comportamentul sau jalnic si penibil de a se intruchipa in victima saraciei materiale, cu orice pret; a se vedea acei care fura chipurile de saracie, cei care se umilesc vaicarindu-se de veniturile care nu le mai ajung, cu o stare precara de sanatate, dar avand sanatatea si puterea sa stea zeci de ore la cozi pentru bilete de tratament de pomana(gratuite), la acei care nu au minima decenta sa nu se dea in penibilul spectacolului electoral, debitand si comitand gesturi demne de chipurile grotesti ale lui Leonardo da Vinci sau Goia, ca si la acei care ascunsi ca niste paianjeni,profita de venituri ce frizeaza bunul simt moral; sau la fauna celor de care protagonistii Misterelor Parisului s-ar simti jenat surclasati; nu pot trece cu vederea situatia conflictuala Presedinte-Premier, care constituie deliciul creatorilor de rating pentru Sinteza Zilei, cu al caror standard intelectual,Antena 3 isi face mare fala; nu pot ramane indiferent la faptul ca un baiat de onesta conditie profesionala, cum este Mihai Gadea,aluneca tot mai mult in focarul virulent al Rating-ului (nu mai departe decat ieri 15.10.08.,a dat niste imagini incitatoare la violenta juvenila, fara a intreba autoritatile daca s-au autosesizat fata de cazul relatat, sau daca realizatorii filmului au intervenit in vreun fel pentru a stavili bestialitatea petrecandu-se sub ochii lor); sunt convins, ca in destui dintre avortonii juvenili care au privit buna intentie moralizatoare a lui M G au vibrat instinctele unor asemenea acte de barbatie; poate si scena de ieri fost sugerata tot de un precedent mediatic similar-NB la violenta in scoli, proliferata tot mediatic din motive de rating. Altfel, volens, nolens trebuie sa-l acreditam pe HRP, facut tot la SZ,fie si negativ,eroul intern, ca un fin cunoscator al tenebrelor umane. Si, pentru o clipa nu voi omite sfetnicii celor doi protagonisti ai deliciului amatorilor de turbulente care, dupa ultimile descoperiri mediatice:diurna pentru cazarea parlamentarilorprovinciali, salariile celor de la ANRE si ale unor sefi de organizatii guvernamentale, unele pensii fabuloase dovedesc o seceta inspirationala pentru agenda sefilor lor, de factura desertica.Dar cate si mai cate, de nu stii cine nu este mai de rea credinta in Patria asta! Sper, ca nimeni din zelosii sticlei, sa nu se simta ofuscat de framantarile mele pestlozziene!

Nedumerire

Dornic sa ma relaxez, m-am dus in vizita la prietenul meu cel mai bun,pe care-l alint cu nunumele de Ami. Ma simt bine in prezenta sinceritatii lui, atat despre sine, cat si in ce ma priveste. Are un fel ezitant, protector in a spune lucrurilor pe nume; cu o voce molateca, estompata de grija de a nu leza, fiind convins ca uneori, adevarul cel mai sincer, poate face mai mult rau decat cea mai marsava minciuna. Dupa inseninarea care i-a acoperit fata, inteleg ca ma astepta sa-si descarce sufletul.Ii vin in intampinare, ca sa-l scap de ezitarile inceputului.
-Hai, nu ma tine pe jar! Urmaresc efectul psihologic, adulmecand anticipat savoarea sensibilitatii destainuirilor sale.Simt ca are ceva intens; ar porni si nu se-ndura.E grav, imi spun eu; traieste o furtuna sufleteasca. Il stiu nabadaios in pornirile sale intime, asa ca ma hotarasc sa astept sa-si ia singur avantul necesar; este probabil ceva strict intim, care trebuie respectat ca atare; si, ce dovada mai vie de respect decat asteptarea delicata a deciziei lui de a-si descarca sufletul?
- Mda, sa vezi ce mi se-ntampla! Cred ca incepe o efervescenta speciala in viata mea cum n-am crezut a avea vreodata. Asa ceva are loc doar cand percepi existenta, in toata frumusetea deplinatatii sale. Nic nu stiu….sa-ti spun,sa nu-ti spun! Te-am asteptat ca pe un zeu, caruia sa-mi descarc sufletul, dar acum, mi-am pierdut curajul…. Sa nu fiu penibil! Ii inteleg ezitarea, imi starneste duiosie, in amestec cu nedumerire.Oare ce-l framanta ? Nu-l pot lasa in hotararea care parca l-a cuprins ireversibil. Afisez un aer blazat; bine, poate nu-I asa de important, hai sa discutam de-ale noastre, si-om vedea apoi ce-ai vrut sa-mi marturisesti; si simulez detasat un gest de renuntare.
-Nu, nu, stai e tot de-a noastra; ba chiar de-a mea, speciala! Este vorba despre ea;
-Da? Si cine-i ea, ce legatura are cu mine?
-Cu tine, nu! Dar cine-i prietenul meu ca eu insumi, nu tu? Incep imediat, mi-am revenit. Daca n-ai auzi-o vorbind de nepot, moment cand crezi ca rade de tine, nu i-ai da varsta pe care o implica existenta unui nepot. Vocea, cu tonalitati amintind de muntenii care-si vorbesc de peste deal, si miscarea vioaie, fara odihna, cu care se perinda prin fata ferestrei intaresc impresia de nedumerire, cat si atractia care impinge catre tainic.M-am obisnuit cu prezenta ei; face parte din ritualul zilnic al vietii mele. Dimineata, mi-o inchipui napustindu-se prin camera, asupra lucrarilor pe care si le-a propus in ziua respectiva. Apoi,usa inchisa incet, in urma catelului pe care-l scoate la plimbare; dupa care,vocea mustratoare la adresa acestuia; care se simte fericit de mustruluiala, cu aceiasi voce cu inflexiuni de metal, proaspat scos din forme. Catelul isi transmite bucuria printr-o latratura,aparent amenintatoare, adresata trecatorilor parca intrebandu-i, indiferent cine sunt acestia:”vedeti ce-mi face?”. Urmeaza timpul de plimbare; cat? nu stiu, dar din motive greu de precizat, eu ma aflu deja la geam, exact inaintea trecerii lor, din nou,prin fata ferestrei mele. Si, iarasi usa inchisa discret, ca sa nu deranjeze pe nimeni.Oare din ce mediu provine? Dupa cateva momente sau ore de disparitie in intimitatea apartamentului de vizavi, unde locuieste ca un sihastru, apare din nou; o aud dupa maraitul vesel sau scancit al catelului, pregatindu-se sa iasa din casa. Si apare, napustindu-se in tromba, spre un TICO, ales parca pe masura ei, dezici ca masina merge pe pilot automat. Pleaca. Incotro, pentru cat timp? Nu se stie! Presupun ca depinde de toane, dar la cat o vad de hotarata in miscari, n-as zice. Revin, plimba catelul si il mustra, spre bucuria manifesta a acestuia. Si, tot asa,zi de zi,ani intregi,de cand mi-a devenit vecina.Cand ritualul zilnic nu se pastreaza,poate din cauza concediilor sau deplasarilor in cadrul activitatii, spectacolul strazii, imi pare anost si trist; incerc sa-l inviorez, imaginandumi-o, dar nu este acelasi lucru. Stii ca am avut momentele acelea grele de sanatate? Ca dupa ele am avut ocadere psihica, exprimata printr-o tristete goetheana, ca in Suferintele tanarului Werter? Absolut intamplator in timp ce-mi faceam plimbarea de recuperare, ne-am intalnit sii am schimbat cateva cuvinte, de complezenta. Intrebandu-ma cum ma simt, i-am vorbit despre stare care ma incerca. Serios si grav, cu aceleasi tonalitati ferme, ea ma-a mustrat ca nu e-n ordine starea mea, si mi-a promis o carte care sa ma ajute. Si atat. Spre bucuria mea, cu aceeasi graba cu care-si desfasoara existenta, mi-a si adus-o personal. O carte de suflet si de caracter, asigurandu-ma ca lectura ei si respectarea recomandarilor, ma va ajuta sa-mi depasesc starea depresiva de care m-am plans. Gestul si sfatul ei,m-au impresionat cum nu-ti inchipui. Insufletul meu s-a infiripat o emotie de gingasa prietenie. Dar nu i-o pot exprima, de teama de-a nu o pierde. Am dat doar curs placerii comune pentru un anumit gen de literatura si optiuni, care m-au convins ca nu am motive de indoiala in a-i vorbi deschis, si recunoscator, despre rolul ei, jucat in redresarea mea sufleteasca ; maimult, intrezaresc perspectiva unei afinitati aparte. Totusi, nu indraznesc. O privesc atent, in asteptarea clipei potrivite. Pare un sfinx, binevoitor, dar gata in orice clipa sa lanseze opunere la punct, prompta si ireparabila. Sau mintea mea o zamisleste astfel? Intr-o zi, cu ocazia unei imbratisari de felicitare, mi s-a parut ca are buzele reci. M-a nedumerit cum un vulcan de energie, gata oricand sa erupa, poate avea craterul rece. Mi-am zis canu sepoate,dar nu am indraznit sa-miinfirm dezamagirea. Iluzoriu, imi inchipuisem o caldura de tip oriental, inepuizabila, in infiorari misterioase, de nepatruns. Acum, insa, constat ca fara o alchimie acceptata fiziologic, totul se naruie. Acum, stii tot! Crezi cama poti ajuta? Eu in ce ma priveste, cred in alchimia sufletului si, nu vad cum as putea in fluienta natura. S-a asternut linistea. Ultimile cuvinte, AMI le-a rostit printr-un oftat dureros, din care am resimtit zbuciumul sau interior; dar si ca nici nu-l pot ajuta decat cu ointrebare, poate putin neroada:
-Dar tu crezi ca ea a simtit furtuna care te macina? De unde stii ca nu va sapa aceeasi racila:necomunicarea directa si clara?
Ami priveste undeva, peste mine,iar in ochii sai, observ un licar optimist. S-o fi hotarat oare, sa comunice mai eficient? Inviorat,imi strange puternic mana.
- Cand se va fi produs minunea sugestiei tale, iti voi raspunde scurt:traiesc!
- Ne-am despartit cu dorinta reusitei: eu, a sfatului dat; el,a Sperantei, ca va fi primit un sfat prietenesc, de viata.

Filiera Secreta

A fost candva o revista saptamanala BUCURESTI MAGAZIN, in care pentru rubrica “Faptul divers”, completam caseta “Filiera Secreta”, Redau in continuare, cateva din titlurile, care sper , nu au fost primite cu indiferenta.
Faptul divers- FD- in “filiera secreta”(spionaj si contraspionaj) contine in sine, prin desfasurarea tainica in care se petrece, nu numai o stare de placere palpitanta, “traita cu sufletul la gura”, ci si un invatamant profund pentru viata de zi cu zi a fiecaruia dintre noi. Pentru ca toti avem nevoie indispensabila de organizare si activitate sistematica pe baza celor mai recente si utile informatii;obtinute prin valorificarea cat mai intensa a propriilor noastre calitati de inteligenta, discernamant si intelepciune,de vointa,energie,curaj si tenacitate. Pentru ca afirmatia “nu-i da Doamne omului cat poate duce!” nu este o vorba goala, ea exprima convingerea profunda a omului ca Dumnezeu nu s-a scumpit cu insusirile pe care ni le-a daruit.
De altfel, in subiectivitatea noastra pagubitoare suntem inclinati sa admitem cu destula usurinta justificarea ca am fi sortiti la ceea ce ne-a prestabilit acelasi bun Dumnezeu si ca orice am face nu vom reusi sa depasim un anumit plafon,denumit tot de noi, destin sau soarta; foarte sugestiv exprimat prin “ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”.
Dar in timp ce scriu aceste randuri, ma intreb daca nu cumva noi, in nerecunostinta care deseori ne joaca feste nu ne ascundem dupa deget, invinuind Creatorul de neimplinirile datorate propriei noastre inconsecvente. Pentru ca, admitand ca ni s-a predestinat o anumita soarta, nu putem sa nu recunoastem ca, totodata am fost inzestrati cu capacitati nebanuite de inteligenta si imaginatie, de memorie si de calcul, de credinta
si de rabdare, de curaj si de tenacitate; iar toate acestea, pe masura necesara implinirii destinului nostru.Ca este adevarat, o dovedesc insasi cazurile prodigioase de memorie, calcul, intuitie, curaj, adaptare s. a. oferite cu prisosinta de FD in “filiera secreta”; si care nu sunt altceva decat semnale de confirmare a limitelor si perspectivelor nebanuite ale creierului si destinului nostru. Dar vai, dintr-o comoditate iresponsabila, careia ii devenim fara jena complici, nu valorificam acest tezaur de calitati, nu intelegem ca”Dumnezeu iti da, dar nu iti si pune in traista”.
Asadar, modelele umane din “filiera secreta” pot avea un impact favorabil asupra comportarii noastre, constituind o sursa de informare in care placutul si utilul sunt eficient prezente. O opinie personala, desigur!
Dar, spionajul si contraspionajul constituie partea invizibila, complementara a politicii fiecarui stat. Iar in politica, diversitatea preocuparilor conduce la diversificarea implicita si a “filierei secrete” in forme specifice:politica, militara, economica; tot mai variate, pe masura ce concurenta devine mai acerba.
Generata din nevoia oamenilor de a cunoaste si valorifica noi locuri si oameni, si dovedindu-se deosebit de utila, activitatea de culegere de informatii a devenit indispensabila in viata popoarelor si a conducatorilor acestora, iar serviciul de informatii o institutie cu un statut si o etica speciala.
Pentru ca serveste politica, despre care N. Machivelli afirma ca este o activitate autonoma, orientata si dirijata de proprii principii si legi, nu totdeauna in concordata cu principiile si legile care pot sa fie diferite de ale eticii si ale credintelor religioase; pentru ca, atunci cand oactiune este salutara pentru interesul colectiv, ea isi poate crea propria morala,propriul sau univers etic. Unic determinanta, unica discriminare dintre bine si rau, dintre just si injust este ratiunea de stat. SALUS PUBLICA SUPREMA LEX.
Dar, cand a inceput spionajul?
Din lectura BIBLIEI- cartea Numeri, capitolul 13- rezulta ca spionajul a fost inspirat de insusi Dumnezeu, care i-a cerut proorocului Moise sa trimita douasprezece iscoade in Canaan: “Domnul a vorbit lui Moise si i-a zis: trimite niste oameni sa iscodeasca tara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel; sa trimita cate un om pentru fiecare din semintiile parintilor lor, toti sa fie din fruntasii lor. Moise i-a trimis din pustia Paron, dupa porunca Domnului, sa iscodeasca tara Canaanului, si toti oamenii acestia erau capetenii ale copiilor lui Israel. El le-a zis:mergeti de aici spre miazazi si apoi sa va suiti pe munte; vedeti cum este tara: daca este buna sau rea; cum este poporul care o locuieste:daca este tare sau slab, daca este mic sau mare la numar; cum sunt cetatile in care locuieste: daca sunt deschise sau intarite; cum este pamantul:daca este gras sau dterp, daca sun sau nu copaci pe el…….”
Dupa 40 de zile in care au vazut ca “……este o tara in care curge lapte si miere” iscoadele s-au intors si i-au istorisit totul lui Moise. Exemplul citat nu est unicul din Biblie. Este interesant de stiut ca Dulles, fostul conducator al Agentiei Centrale de Investigatii a S. U. A., a studiat profund experienta predecesorilor sai biblici,deoarece atat Moise cat si cei care i-au urmat au desfasurat o activitate rodnica.
Dar, tulburatoarele actiuni de spionaj, cu invatamintele lor la fel de incitante, vor urma.
P.S. Recitind materialul, m-am gandit ca poate Napoleon, inca din scoala, a citit in mod sigur Biblia, pe care a valorificat-o la asediul Toulon-ului, unde de pe o inaltime dominanta asupra portului, a supus vasele engleze( care refuzau sa plece din port),unei puternice canonade de artilerie, provocandu-le, se stie, mari pagube. A fost pare-se “ ziua lui astrala”.
De altfel, se stie ca pregatindu-se pentru Campania din Egipt, in biblioteca de campanie pe care a luat- o cu sine,Biblia si Coranul, au fost incluse, din ordinul sau, la categoria “politice”. O fi socotit ca Biblia il va inspira ca si la “asediul Toulon-ului?

Sfanta Frica!

Facand ordine prin hartii, am gasit mai multe insemnari de ale tatalui meu. Astfel am inceput sa inteleg cate ceva despre poporul meu si de ce suntem cum ne vad europenii.
In naivitatea bunavointei mele, credeam ca atitudinea actuala fata de civilizatie exprima de fapt, o stare de spirit ce ne-a fost inculcata de sintagma”dictatura proletariatului”, care le-ar fi creat multimilor senzatia ca lor le este permis orice, ca vezi doamne ,ei sunt clasa conducatoare, indiferent de merite, ca daca apartin categoriei multime, devin favoriti ai momentului, cu cat fac mai multa galagie. Poate ca de aci, la unele specii umane s-a format spiritul de…. , cum sa-i spun, sa raman consescvent in eleganta exprimarii.
Sa prevaleze in fiinta noastra, gena inferioritatii de grup, din care nu vrem cu niciun
chip sa evadam ?Teoria mea cu “dictatura proletariatului, este spulberata de vorbele mult mai realistului Alexandru Lapusneanu “prosti, prosti, dar multi”. Poate ca sintagma, de sorginte socialista, formulata de cel care a vazut mult mai subtil natura umana, a fost lansata in mod ironic, spre a sublinia prin contrast superioritatea unor specii bipede, ale caror eforturi de realizare, nu aveau nevoie de artificiul coplesitor al superioritatii brutale a cantitatii. Fara a incrimina sau a diminua importanta aportului echipei, fie si la acele specii, departe inca de evolutia individuala a altora(trebuie pentru demnitatea proprie, sa fim realisti) gasesc totusi in atitudinea de fronda in promovarea mentalitatii de superioritate a multimii( sic!), o cale de involutie a speciei respective.A te bizui pe sustinerea gloatei este un mod de a-ti recunoaste incapacitatea de evolutie pe speze proprii, si la scara nationala constituie o frana in evolutia natiei. Tocmai din aceste motive, apreciez ca acele popoare, care dispun de un standard economic ridicat, sunt propria lor creatie, ca urmare a formarii de caractere care nu-si pun nadejdea in ce le vor da multimea sau altii.Din acest punct de vedere, mentalitatea actuala a media mi se pare a fi rupta din acele scenarii educationale aberante, sustinatoare ale mentalitatii spiritului”multi sa fim, restul nu conteaza!”, sub stindardul democratiei.
Sa revin insa la patimirile tatalui meu-una dintre ele, mi se pare relevanta, fara echivoc , pentru consideratiile de mai sus. Invatator fiind, a fost repartizat la o scoala din Dobrogea. Daca ce urmeaza pare neverosimil, nu ma indoiesc a fi purul adevar, prin prizma experientei mele de o viata;am in vedere nazuinta mea de dezvoltare a natiei prin crearea de indivizi puternici, ale caror calitati individuale de initiativa si responsabilitate , printr-o detasare absoluta de spiritul gregar; care este stiut si verificat deja, inseamna inferiorizarea speciei.
Sosit in localitate,a inceput activitatea cu doar cativa copii.Intrigat de absenta unor copii ,ca orice luminator al satului,a vorbit cu parintii acestora, rugandu-i sa-si trimita odraslele la scoala.N-au facut-o pe motivul ca ii ajuta in gospodarie;si-apoi, ei,parintii, tot fara carte, nu s-au prapadit. A sesizat Inspectoratul Scolar, care i-a amendat si i-a somat pe recalcitranti, sa respecte Legea. Se vede treaba ca atunci Legea era respectata, fara fandoselile retrograde ale unor scandalagii.Reactia imediata a evoluatilor tarani romani a fost o plecare in cardasie la Inspectoratul Scolar Judetean, cu plangerea in protap, sa-l scoata pe directorul Ionescu; altfel, ei pleaca din localitate. Scriind aceste lucruri, realizez brusc, prezenta santajului colectiv, inca din acele timpuri, departe de manipularea si santajul atribuite epocii de penibila aspiratie socialista. Scoala a inceput sa functioneze, spre bucuria copiilor, poate si dornici de invatatura,poate si pentru ca scapasera de robia la care-i condamnau prea involuati intr-ale scolarizarii, retrograzii lor parinti.S-a declansat o ostilitate pe fata, din care nu lipseau amenintarile cu moartea.
Domnul Director, fire darza, a hotarat sa ia masurile cuvenite.S-a sfatuit cu Seful de Post din Comuna, Plutonierul Hetea. Incantat de vizita,acesta i-a spus fara ocol:”am cam mirosit si noi despre acestea; pot fi periculoase,dar le puteti linisti intr-o saptamana; uitati care-i parerea mea:va cumparati un revolver si mai multe cartuse.Si acolo, in curtea scolii, in plina zi, sa faceti exercitii de tragere.In felul acesta ei vor vedea ca sunteti inarmat, si gata de aparare, in orice moment.Asta ii va potoli”.Cu multumirea ca isi va fi facut un nou prieten de nadejde,domnul Director a aplicat neintarziat sfatul primit.Daca a avut efect? Cativa ani buni, copii s-au bucurat de binefacerile scolarizarii, sub indrumarea tatalui meu pana cand nevoile invatamantului judetean, l-au repartizat intr-un post de mai mare raspundere.Relatarea,imi prilejuieste amintirea urmatoarei discutii: intr-un cerc de studiu individual dinainte de 1989-erau si atunci, destule si chiar foarte interesante cineva s-a apropiat de mine si, prevenitor, m-a intrebat daca nu cumva sunt fiu de invatator.Surprins,i-am confirmat si l-am intrebat cum si-a dat seama.Mi-a raspuns:”si tatal meu a fost invatator; si am observat, fara nici o infatuare,ca noi, copii de dascali, constituim o prezenta aparte in societate, poate ca urmare a educatiei primite.Cu o inclinare pe masura aprecierii si ca un omagiu adus tatilor nostri,ne-am despartit prieteni.

Puterea Mintii

Povestea care urmeaza nu este o gluma si este relevanta pentru controversata problema a “Puterii mintii” . Intr-o dimineata obisnuita, Ghorghe Lungu s-a trezit, asa cum si-a dorit,mic de statura, mai mic decat media de inaltime obisnuita.Si-a dorit asta,stiind ca Napoleon,idolul sau, a fost cam scund de statura;iar micimea staturii cuiva era un semn de distinctie,de reusita in scopurile stabilite. Pentru moment, nu si-a dat seama de amploarea situatiei, desi in patul sau mare,parea un fel de pitic; aproape nu ajungea la marginea acestuia, sa se dea jos sa mearga la toaleta; zorul era mare si cu cat incerca sa coboare,patul ii parea o intindere
nesfarsita ca un desert fara margini pentru un calator ratacit, in cautarea unei oaze. Nu mai pricepea nimic; invariabil,se invartea in jurul pernei imense,ca o duna de nisip,gata sa-l inghita la cea mai neasteptata furtuna de nisip. Mai mult,nevoia de a urina s-a transformat intr-o sete cumplita,pe care daca nu o rezolva imediat, se usca vazand cu ochii. Visez, oare?; sau dorinta mea de a deveni mic de statura , ca toti “marii oameni”la care am ravnit cu atata sarg, s-a implinit? De bucuria acestui gand, a atipit, fara sa fi reusit sa coboare din pat.In setea, resimtita pana sa adoarma, a continuat sa caute oaza salvatoare.Infrigurat de fiorii arsitei, Gigel a intrezarit o oaza, nu prea adanca, dar pe fundul careia, o lentila minuscula de apa i-a redat iluzia unei intinderi de apa din care,putea in sfarsit sa-si ostoiasca setea ce-l chinuia cumplit, mai ales in abdomen. Infierbantat, a intins mana dupa o gura de apa; a alunecat, odata cu nisipul miscator de sub el. S-a simtit invaluit in apa calduta la care nazuise. Ciudat, arsita din abdomen s-a transformat intr-o mangaiere calda; nici nu indraznea sa se miste, ca sa nu intrerupa placerea negustata pana atunci. Brusc, o voce suparata, de pe marginea oazei, ii tulbura fericirea;
-Ce faci,nepricopsitu-le, te-ai scapat in pat?; si mai vrei sa fii cineva?; scoala imediat pocitanie, ca parca ai intrat la apa; Gheorghita, sotia lui Gigel, nu banuia fericirea barbatelului sau; i-ar fi iertat poate si necazul cu udatul.Nu avea cum sa stie ca el, de fapt, nu intrase la apa, ca micimea lui era reala si nu ce-si inchipuia ea. Nu avea de unde sa stie cate eforturi facuse el pentru aceasta calda bucurie. Gigel nu se supara.Incurajat si de impresia sotiei ca intrase la apa,dovada ca totusi era mai mic,asa cum cu osardie lucrase un timp in urma,sari vioi din pat si-si imbratisa sotia cu afectiunea de care este capabil un om multumit,transmitandu-i si ei mirosul puternic pe care-l degaja pijamaua imbibata de propria-i urina.
-Stai, ce faci?Nu vezi ca ma uzi si pe mine? Este doar rochia noua! Te rog!
-Nu-ti face griji,suera el sacadat de sub apasarea strivitoare a bustului femeii, care
nefiind prea inalta de felul ei, acum,in noua lui statura, numai bine ii acoperea fata, sufo-
candu-l.
-S-ar zice, dupa voluptatea descrierii starii lui de sufocare, ca nu ti-ar displace o
asemenea inclinare aberanta!
-Acum,daca ma provoci, pot sa-ti spun ca asa cum pofta vine mancand, tot asa o patanie
relativ identica in genul sufocarii am trait si eu, cu totul intamplator.
-Am cunoscut,intr-o ocazie, o persoana de-a dreptul speciala prin staura ei impozanta si
orgolioasa; era in genul stupidei afirmatii “femeia conduce”, lipsite de orice noima;
pe scurt, tinea sa aiba un ascendent asupra mea.Fapt pe care la randu-mi nu-l doream din
motive de tandrete altruista dornica sa daruie totul, fara sa primeasca ceva in schimb.
Poate ca si persoana despre care voi vorbi avea aceeasi structura afectiva ca si mine, din
considerentul ca uneori, bucuria de a darui este o stare spirituala speciala mult prea sub-
tila spre a fi explicata pe inteles. Cert este ca voia sa ma domine; iar eu, “nu si nu”.
Relatia a devenit tensionata: apelari si invitatii numeroase, directe sau prin prietene,
atineri de cale si, la refuzul meu insistent, amenintari puerile.
Am devenit ingrijorat,desi jocul incepuse sa-mi placa. De lehamite, am cedat si totul
s-a transformat in penibil. M-am decis sa nu mai repet vreodata experienta. N-am reusit;
regretele mele s-au intensificat, iar dependenta mea crestea alarmant. Eram incapabil de
orice refuz. Atunci am inteles cate ceva despre “Puterea mintii”. Persoana, ma domina
prin insistenta mintii ei , in care dorinta de a stapani, era la randul sau, o obsesie de netre-
cut. Pe atunci, nu stiam despre filmele “horror”; Dar ce traiam, putea fi o secventa lunga
dintr-un asemenea cosmar. Mila de a nu rani o fiinta, suferinda din cauza ta,frica de
gesturi necugetate ale acesteia, jena de colegi; devenisem din erou, calau, victima agoni-
za langa mine si din cauza mea; ce mai, orgoliul meu, abil si maladiv stimulat, era pe ca-
le sa-mi devina lat sau ghilotina.Si acum,evocand aceste momente, retraiesc un frison si
parca inteleg,vag,ce-i drept, spaima de o viata a persoanelor nevoite sa fi suportat
anumite agresiuni.Fuu! , bine ca s-a sfarsit totul; duca-se pe pustii!

Mihai Gadea

Si cand te gandesti ca votul lor
este egal cu votul nostru!”
(Victor Ciutacu)





Fie si pentru aceasta asertiune,demna de Cicero,emisiunea ta de ieri, se plaseaza firesc, in topul celor mai stralucite productii de televiziune. Catre asemenea standarde spirituale ar trebui sa tinda media vizuala romaneasca. Poti fi mandru de realizarea ta!
Chiar ma gandesc , poate, prin acest bestrating, trio-ul vostru de ieri,a carui naturalete in desfasurare sparge orice rezistenta retrograda sociala,poate aspira la
un “brand”(sic) pestalozzian.De ce? Cand prin ferastra mea de la parter privesc Bucurestiul stradal, ma cuprinde o stare spastica de amaraciune; asta-i Gloria strabuna? .Si-mi inchipui Elvetia lui Pestalozzi, la inceput de secol 18, cand mizeria sufleteasca sociala atinsese paroxismul. Sugerati-i maestrului Cristoiu (presupun ca nu din complezenta ii vorbiti astfel) sa studieze viata lui Pestalozzi,sa scrie un scenariu pe tema educationala altruista si reorganizati Sinteza Zilei sau creati o emisiune speciala in aceasta directie. Veti contrabalansa vestile proaste ale PRO TV,OTV sau REALITATEA TV cu un curent nou, de bun augur,pentru reabilitarea bunului gust de altadata al Romanicai. Voi, cei trei de aseara, sub bagheta Maestrului, al carui bun simt il consider infailibil,intr-o echipa completata de colaboratori compatibili dezideratului propus, veti infaptui ceea ce intuiesc a fi nazuinta realizarii de sine in aspiratia ta intima , Mihai Gadea. “Mihai Gadea- Pestalozzi al Romaniei” !, inchei eu convins; care ia de aiurea, tot
ce-i bun si potrivit Romaniei.Vreau sa mai spun: nu uitati de patania Proastei care a cazut in cap de pe bara. De atunci, rad nestavilit , la gandul unde poate duce imitatia fara discernamant. De fapt,nici nu mai gandesc, rad in nestire. Nu mai vorbesc de ridicolul penibil al actorilor Florin Calinescu sau Serban Ionescu de la PRO TV; s. a. m. d.
Voi incerca,in doua strofe ,stangace,
Cazul vostru sa-l rezum:
Un tanar-trio, hotarat sa faca rating,
A rascolit tot ce-i posibil,
Ca in demersul sau istoric,
Sa fie cat mai verosimil
-2-
A reusit, avand de unde sa culeaga
O maxima, electorala,de grea povara
Pe cat de trista, pe-atata de amara
10.08.08.