marți, 2 martie 2010

Madi

Iubită dobrogeană, floare
De-ai şti, ce mult visam
A noastră reaflare !
Intuiţia, mi-a purtat paşii, În oraşul de cuvinte, al Catiei Lupaşcu. Nu bănuiam ce potenţial de poveste, mă va întâmpina, între rândurile acestei făpturi, cu chip de zână, parcă de text vedic. Aici, am întâlnit-o pe Madi. Bărbia cuprinsă în potir de palme, părul negru, cuminte, sub boneţica albă, de doctoriţă-îngeriţă,expresia meditativă parcă, la ale vieţii rosturi, atrag delicat, şi irezistibil, atenţia. Nu cred să fiu înlănţuit de al iubirii farmec; simt însă, privindu-i făptura delicată, discret marcată de blânde gânduri, sublimul ingenuu, feminin. Închipuirea mea, o localizează în O mie şi una de nopţi. Însă nu doar înfăţişarea,marchează, într-un fel de neuitat, prezenţa acestei fapturi, ceva, mult mai specific feminin, o scoate într-o evidenţă, parcă de neuitat, în atenţia sufletului: exuberanţa ei muzicală, vivacitatea muzicii pe care o preferă, îndeamnă la meditaţie asupra frumosului care ne înconjoară: rima poetică şi armonia muzicală. S-a petrecut astfel: de Mărţişor, fetele îşi împart, spre audiere, melodii, pe gustul lor. Şi tocmai astfel de gusturi, reliefează structura lor de sensibilitate, bogăţia de emotivitate, situaţii, în măsură să înnobileze momentele vecinătăţii lor. Cu această ocazie, am avut bucuria ascultării concertului Anotimpurile de Vivaldi. Emotia traita, mi-a inspirat comentariul(sper să mă ajute să-l obţin, Cati Lupaşcu, Primarul Oraşului de cuvinte)

2 comentarii:

MILLENNIUM spunea...

Ohhh, Onu ...

Atâta duioşie ... De ce ?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece ... mă'ntreb de merit oare ?!

Vino cu mine,
Pe uitatul ţărm de mare,
Dobrogea-i taina care
Vindecă sufletul meu ...

Onu Ionescu spunea...

MILL,

Eu cred ca meriti,
Ca e taramul fermecat,
Pe care-ades, noi am pasit,
In mirific-alinturi, astrale!